Mihaela Drăgan, co-fondatoarea companiei independente de teatru rom Giuvlipen: ”E rușinos și îngrijorător să te prezinți ca victimă a minorităților când tu ești de fapt opresorul acestora.”

Lucian Ban: ”Nu am nici o îndoială că jazz-ul ar putea schimba în bine orice oraș din România”
iunie 30, 2021

Aș vrea sa comentezi, din perspectiva ta de co-fondatoare a unei companii de teatru rom, situația creată în Statele Unite de abuzurile poliției americane împotriva persoanelor de culoare. Numeroase proteste, demonstrații violente, dar și multe semne de solidarizare cu persoanele de culoare s-au înregistrat în marile orașe americane, fiind comentate peste tot în lume. Știu că și membrii companiei Giuvlipen au organizat/participat la un meeting de solidaritate. Cum vedeți voi lucrurile?

 

Noi ne-am solidarizat, bineînțeles, cu protestele Black Lives Matter și am fost unele dintre organizatoarele intervenției BLM din București. Ca membre ale comunității rome ni s-a părut important să tragem un semnal de alarmă asupra abuzurilor poliției și să condamnăm violența împotriva persoanelor de culoare.  Eu, personal, urmăresc îndeaproape mișcările antirasiste globale, iar  aceste crime se întâmplă mai des decât presa mainstream vrea ca noi să știm; peste tot în lume, oamenii sunt uciși din motive bazate pe ură rasială. În State practica linșării afro-americanilor din perioada sclaviei continuă în prezent așa că era absolut firesc ca la un moment dat mișcarea Black Lives Matter să devină una globală. De ce tocmai acum? Un motiv semnificativ a fost că am asistat cu toții la o execuție pe internet, atunci când am vizionat filmulețul cu George Floyd omorât de către un polițist cu atâta asumare și determinare date de o lipsă de umanitate greu de privit. Imaginile au fost extrem de brutale și violente așa că au revoltat și provocat o furie necesară luptei împotriva supremației albe. Însă e trist că astfel de imagini sunt circulate zilnic pe internet reîntărind trauma afro-americanilor cu prețul de a credibiliza crimele și rasismul cu care aceștia se confruntă. E un ”show„  prost curatoriat care îi dezumanizează pe afro-americani și face să pară că viețile acestora valorează foarte puțin. Tocmai de aceea e important să afirmăm contrariul: ”Black Lives Matter” și să nu piggyback această mișcare cu sloganuri ca ”All lives matter”.

 

Între timp, am urmărit și cum a fost privită această mișcare în România și am fost îngrijorată mai ales de reacțiile ignorante și lipsite de empatie ale oameniilor de cultură. Am documentat câteva dintre statusurile de Facebook ale actorilor și regizorilor români așa că redau câteva exemple de ”glumițe„ rasiste:  ”negresa, ciocolata neagră și mușchiul țigănesc vor fi interzise de corectitudinea politică”, ”în semn de protest voi purta doar tricouri negre” sau  ”să folosești înălbitor de haine este rasism?”.  Această nevoie a albilor de a glumi pe seama persoanelor de culoare și de a-i dezumaniza comparându-i cu alimente sau haine negre nu e altceva decât o poziție de aderare la rasism.

În loc de a-și exprima solidaritatea, mulți s-au declarat revoltați de acțiunea de înlăturare a statuilor liderilor Statelor Confederate – apărătorii instituției sclaviei, ai statuilor traficanților de sclavi, ai statuilor colonialiștilor precum Cristofor Columb sau a regelui Leopold al 2-lea al Belgiei – responsabilul pentru genocidul din Congo.

”Monumentele” istoriei rușinoase de rasism și coloniasm nu reprezintă nicio mândrie și renunțarea la ele nu este un atac cultural așa cum a fost . Dimpotrivă, sunt simboluri ale puterii și supremației albe.

de Nihad Nino Pusija

Vorbești despre lipsa de empatie a oamenilor de cultură din România și de rasismul manifest al unora dintre ei. Nu cumva e vorba pe lângă lipsă de empatie și de ignoranță în privința ideilor postcoloniale discutate deja de ani de zile de opinia publică din alte țări? Nu cumva e și un semn de provincialism cultural acest refuz de discutare a unor idei progresiste, în scopul găsirii unui mai bine comun?

 

Cu siguranță toate aceste atitudini vin și dintr-o lipsă de informație și de expunere la un discurs cultural și intelectual progresist care circulă în multe spații culturale din alte țări dar  prea puțin la noi. Spațiul cultural românesc e dominat de voci ale căror valori sunt naționaliste, patriarhale și heteronomative.  Voci care vor promova mereu aceeași perspectivă eurocentrică asupra artei și culturii făcând valori ca antirasismul sau feminismul să fie atât de greu de infiltrat. În același timp, mi se pare că nu ține numai de ignoranța locală, ci așa cum spui și de un dezinteres asupra binelui comun. Știu oameni de teatru români care călătoresc pe la festivaluri internaționale sau trăiesc în alte țări în care sunt expuși la un discurs postcolonial și totuși refuză acest tip de gândire critică.  Chiar de curând, am citit în Dilema Veche un articol al unui faimos dramatug român care trăiește în Franța în care folosea o retorică absolut trumpistă. Compara antirasismul cu epidemia coronavirus și justifica supremația albă încercând să propage o falsă idee a ”dictaturii minorităților”. De parcă noi nu trăim de fapt într-o lume în care persoanele de culoare sunt ucise de rasism, iar cultura dominantă este cea albă. E rușinos și îngrijorător să te prezinți ca victimă a minorităților când tu ești de fapt opresorul acestora.

Bărbaților albi într-o poziție culturală de putere le este greu să renunțe la privilegiile de care au beneficiat toată viața și le este teamă de egalitate. Își urmăresc propriul interes și contribuie la producerea și justificarea unei poziții culturale albe superioare în care nu există loc pentru diversitate culturală sau minorități.

Însă de asta suntem noi, restul aici: să opunem rezistență acestor idei hegemonice culturale.

 

Cum este văzută/comentată această criză în România, care are propria ei problemă nerezolvată cu robia romilor?

Exact acest gen de atitudini nu lasă niciun spațiu pentru a discuta despre propria istorie locală a sclaviei romilor și responsabilitatea statului român pentru aceasta. Exact acest tip de atitudini împiedică lupta pentru egalitate și justiție socială.

Dar în concluzie, aș spune că există și motive de a ne bucura de această ”criză” pe care eu o văd ca generatoare de schimbări sociale: niciodată, în ultimii ani,  viziunea antirasistă și decolonială globală nu s-a manifestat mai puternic decât acum și exact asta îi sperie pe opozanți.

 

Cum au traversat membrii companiei Giuvlipen perioada de pandemie? Ați repetat, v-ați gândit la noi proiecte, ați folosit timpul acesta pentru odihnă sau pentru elaborarea de noi idei? Ce spectacole pregătiți și cum/unde le veți juca?

Sincer vorbind, și noi, aici, în România am fost destul de afectate de abuzurile repetate ale poliției împotriva romilor din toată Europa, pe parcursul stării de urgență.

Toată această nouă realitate îngrijorătoare nu ne-a dat prea mult spațiu mental și emoțional de a fi productive sau creative, cel puțin la începutul pandemiei. Am discutat în grupul nostru că e absolut legitim să ne simțim așa și că nu vom pune presiune pe noi să ne preocupăm cu noi proiecte. Mai mult decât atât, ultimii ani au fost foarte intenși pentru Giuvlipen, așa că ne-am dorit să ne luăm acest timp pentru a ne odihni.  Rapid, însă, am început să organizăm evenimente în mediul online: am difuzat câteva dintre spectacolele noastre, am organizat o seară de poezie și o campanie de promovare a actorilor romi.

Ne-am gândit și la viitoare proiecte de adaptare la spațiul digital: punem la cale o emisiune  pentru platformele sociale – o serie de talk-uri despre artă și identitate, un spectacol de teatru despre tineri și educație sexuală, adaptat pentru cerințele digitale și în colaborare cu Asociația E-romnja. De asemenea, eu sunt în pregătirea unei lucrări video care duce mai departe ideile Roma Futurismului și introduce ideea de vindecare colectivă a traumei produsă de rasism.

Am simțit nevoia de a explora alte medii creative și de a ne adapta la acestea.

 

Unul dintre obiectivele Giuvlipen este fondarea unui teatru public rom, ca formă de recunoaștere a minorității rome de către statul român. Ce anume ați întreprins până acum și în ce stadiu se află acest demers?

 

Nu am progresat, din păcate: foarte multe promisiuni deșarte din partea unor autorități culturale dar nicio acțiune concretă.

Statul român nu e pregătit încă să își asume gestul de a recunoaște arta noastră și contribuția acesteia la dezvoltarea culturii române. După toată istoria noastră opresivă aici, România ne datorează cel puțin o instituție culturală așa cum ar fi un teatru rom de stat. Noi nu ne vom opri din a vorbi despre importanța unei astfel de instituții pentru comunitatea noastră, iar spectacolele noastră vor sta ca dovadă pentru cultura romă care există, e vie, e contemporană, progresistă și foarte diversă.

 

Interviu apărut în print în numărul 48/2020 al revistei Scena.ro

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide