Ilinca Manolache: ”Teatrul trebuie să se reinventeze, să se unească cu alte arte și cu tehnologia la care e conectată toată planeta”

• Pentru ”Totul va fi diferit”, serie online concepută de tine și coprodusă de Teatrul Mic și Doctor’s Studio, pe baza textului scris de Mark Schultz ai ales să explorezi mijloacele vizuale oferite de platformele de socializare pentru a discuta ”in a funny way” probleme destul de serioase: atracția superficialității pentru tinerele consumatoare de produse online, subminarea dezvoltării personale reale de către false rețete de fericire, alienarea în relațiile personale (de prietenie, de familie, etc), fascinația goală de sens pentru media, etc. În orice caz, asta e ce am ”citit” eu, după primele 8 episoade. Tu ce ți-ai dorit când ai conceput acest ”produs”?

Textul ăsta a fost tradus de Daniel Popa acum 7 ani și evident că atunci ne gândeam să fie produs într-un spațiu independent din București – dar într-o manieră clasică. Din diverse motive, am pus proiectul în sertar, dar știam că avem un text foarte bun (chiar mișto), cu un personaj principal feminin foarte sexy și troubled – și care atinge niște teme care sunt tabu în societatea românească și acum, după 7 ani de la primul nostru gând. Îmi plăcea maxim că textul vorbește despre descoperirea sexualității în adolescență, despre incapacitatea relaționării reale cu cei din jur (familie, prieteni), despre primele impulsuri sexuale și primele dorințe de a îți explora sexualitatea și limitele impuse de socialul general acceptat, plus o zonă meta psihologică și mindfuck care e cumva membrana întregului plot. Tot timpul aveam senzația că dacă am face textul ăsta într-o manieră de teatru contemporan clasic i-am lua din straturi și din profunzime și din tulburarea asta care se simte în fiecare scenă. Ar fi devenit un spectacol de teatru contemporan cuminte și piesa nu este deloc cuminte. E sexy, funny, trash, punk, pop, mindfuck. E un text care are la bază un research intens pe tema dată, dar care pare un trip scris pe droguri sau pe ceva nevroză sau atac de panică, sau în orice caz are ceva bolnăvicios fascinant, dar și ceva atat de necesar de pus out there și lăsat oamenii să se gândească puțin “ce naiba a fost asta?”.

Mă tot gândesc că o scenă, fie ea și “neconvențională”, într-un spațiu cât puteam noi să găsim de cool, era tot o formă de teatru de care eu eram deja sătulă. Inclusiv igiena asta de a îți învăța textul și de a  juca scena cât poți tu de realist și de bine – mie îmi provoca ceva respingător.

Ăsta e al doilea layer care a dus la apariția acestui text în formula actuală. Eu de niște ani simt că nu mă mai interesează teatrul. Nu mă mai pot conecta la el. Simt că nu mai am plăcere nici să-l fac și nici să îl văd făcut de alții, chiar și dacă pot să recunosc performanța actului artistic, pe mine nu prea mă mai interesează. Mi se pare o artă datată, care nu este lăsată de cei care o fac să evolueze într-o artă care să aparțină acestui secol și acestor vremuri pe care le traversăm – și nu mă refer deloc la perioada pandemiei – deși această perioadă a zbierat o necesitate de schimbare, la nivel global, a felului în care societatea își va relua “activitatea”.

Ilinca Manolache si Silvana Mihai in serialul online Totul va fi diferit

Dacă teatrul nu va găsi o formă de a se reinventa, de a se uni, poate, cu alte arte și apoi cu tehnologia la care e conectată toată planeta, dacă nu se va descoperi un nou mod, total diferit, de a îl face, dacă nu va renunța la forma asta rigidă și plictisitoare în care se află, mereu aceeași, cu haine noi peste trupu-i inert, pentru mine și pentru mulți alții ca mine va fi ceva față de care nu vom mai avea interes.

Simt acut nevoia de a face ceva care să mă stimuleze pe mai multe zone și nu doar să-mi gâdile “sfânta” emoție la care toată lumea se închină în teatrul românesc; această emoție este doar un efect imediat pe care creatorii de teatru îl obțin prin diverse trucuri care țin de meserie și nicidecum de un act artistic, dar manipulează un spectator avid de această emoție pentru că realitatea pe care o trăiește acesta, cred, este oricum mai neplăcută decât realitatea pe care o trăiește fiind martorul unei experiențe inedite imaginată pe scenă. Sau poate mă înșel și este un act artistic, dar pur și simplu nu mă mai interesează pe mine.

M-am săturat și să merg la teatru și să mă minunez ce bine joacă  actorii, când treaba actorilor asta e, să joace bine, pentru asta au făcut o facultate. Dincolo de asta vreau să văd ceva artistic și nu găsesc. Nu găsesc ceva inedit sau neașteptat. Nu înțeleg ce este artistic la teatrul pe care îl văd azi. De ce e teatrul în secolul ăsta numit “artă”. Ce e artistic azi la teatru?

În urmă cu două luni am lucrat la CNDB la o piesă de teatru feministă numită: Portret al artistei ca tânără influenceriță în regia Adrianei Radu. Adriana a fondat în 2013 canalul de YouTube SEXUL vs BARZA care are în prezent 100000 de abonați și 12 milioane de vizionari. Adriana are o experiență de 7 ani de consiliere online a tinerilor pe probleme de educație sexuală și sănătate reproductivă. Celelalte actrițe erau Corina Sucarov, muzician și model, este cântăreață în +SHE+, Karpov not Kasparov și fostă finalistă “Bravo, ai Stil” și Oana Maria Zaharia, muzician, model și cântăreață în trupa de muzică Poetrip. Experiența asta mi-a făcut și mai evidentă necesitatea de a căuta diverse modalități de expresie (teatrală) și cu alte mijloace decât cele pe care le cunoșteam eu de la UNATC, de a mă inspira și de la alți artiști veniți din alte arte și necesitatea de a explora și în alte domenii, cu un alt tip de creatori și poate, renunțarea la supremația actorului ca unică forță și poate înlocuirea actoriei cu un fel de performativitate proaspătă și neîngrădită de tot soiul de reguli care nu cred că mă mai reprezintă. Așa cum în pictură s-a renunțat la diverse maniere, așa cred că teatrul poate să se picteze în culori fosforescente, nu doar în burgund regal.

Revin.

Colegele mele Corina, Oana și Adriana sunt foarte active în mediul online. Eu, venită din teatrul meu de la 1800, nu prea știam ce e aia “online”, “influencer” care e diferența între 2000 de followeri pe insta cât am eu și 17 K followeri cât au ele și nu eram conștientă de impactul pe care îl are online-ul asupra vieții mele, insinuat pe nesimțite. Nu acordasem timp acestui gând. Și am început să descopăr că viața mea e impactată puternic de online, gusturile îmi sunt formate și de online și toată viața noastră este cumva decupată în jurul acestui online de care nu mai avem cum să facem abstracție. Noi ne performăm pe noi înșine diferit în online. Noi suntem un upgrade al nostru în online. Suntem noi, dar cu diverse “filtre” și la propriu si la figurat. Virtualul și online-ul sunt atât de prezente în viața mea, cel puțin, încât m-am gândit, cum ar fi să îmbin ceva care face parte din viața mea cu altceva, total diferit, care și el face parte din viața mea. Și atunci mi-am pus întrebarea cât îmi permit să explorez cu un produs hibrid care unește zona de teatru clasic: o piesă de teatru și niște actori profesioniști cu mijloace care țin de online: video call, instagram, filtre, snapchat, emoticons etc. Și de aici am început să “mixăm” aceste două lumi și suntem deja la episodul 8 al serialului nostru de Teatru Tik Tok  Totul va fi diferit, care apare în fiecare Luni pe platformele noastre de socializare și pe cele ale Teatrului Mic. Din echipa de “exploractori” mai fac parte Silvana Mihai, Tudor Istodor și Daniel Popa, regizorul și editorul serialului.

Sunt cumva fascinată de ce iese pentru că mi-e foarte greu să numesc cu exactitate ce este ce facem noi. Teatru clar nu e. Are doar elemente din teatru. Artă digitală nu e, nu e nici film. Dar ceva simțim că e. E fun că nu putem să îl numim cumva. Simt că e o zonă nouă, neexplorată suficient și îmi doresc să o descoperim în continuare. Fiecare episod are propria identitate și propriul vibe și ce e interesant e că identitatea nu îi e dată doar de textul pe care construim, ci de întreg universul pe care îl compunem din tot ce ne este accesibil în online.

Un alt layer este că la fiecare episod colaborăm cu artiști diferiți care compun muzică (în online și nu numai) și e fascinant să vedem cât de mult e potențat fiecare episod de creația muzicală aleasă. Am colaborat până acum cu artiste pe care le admir maxim și le mulțumesc că li s-a părut fun și cool să-și asocieze numele cu noi. O să numesc câțiva artiști și câteva artiste cu care am colaborat până acum: Suce Fraga, IIOANA, Poetrip, Antiteoctist și razvanesq. Ador că pot să lucrez cu artiști pe care îi respect și cărora le urmăresc parcursul de mult timp și simt cumva o libertate pe care în sistemul teatral de stat nu o simt. De multe ori am simțit că porțile sunt închise. La ceva nou. Sau la ceva mai radical. La cuvinte “urâte”. Sau la sexualitate. În teatru se rezonează cu “frumos”-ul și pentru “confort”.  Cam asta.

• Ce fel de public ți-ai dori să aibă această serie și de ce?

Mi-aș dori să am public mult si divers. Din toate zonele și din toate domeniile. Mi-ar plăcea să găsesc o formulă care să-i atragă și pe cei cărora nu le place teatrul. Dar ar fi la fel de tare să placă și celor care iubesc teatrul în forma lui clasică. Mi-ar plăcea să ajungă la toată lumea și mi-ar plăcea să stârnească ceva. Orice fel de reacție e bună. Lipsa de reacție mă sperie. Faptul că e gratis și e online mă face să visez că vizibilitatea lui va crește. Că e accesibil oricui și cine dorește să-l vadă îl poate găsi pe youtube sau pe paginile noastre de insta și facebook. Sperăm. Concurența în online e mare, cererea e supra satisfăcută de ofertă. Produsul trebuie să fie bun, sau măcar să atragă atenția. E ceva nou pentru noi, dar încercăm să creștem acest proiect cât de bine ne pricepem în acest moment.

Tudor Istodor si Silvana Mihai in serialul online Totul va fi diferit

• În ce sens va fi totul diferit? Și cum se va reflecta asta în teatru, după tine?

Tot ce sper este că perioada asta prin care am trecut și încă mai trecem ne-a schimbat, că ne-a făcut mai atenți la noi și la cei de lângă noi. Dacă nu ne era evident până acum că felul în care erau lucrurile înainte de pandemie nu era unul bun pentru această planetă, atunci pentru mine e clar că mari îmbunătățiri nu vom trăi și totul a fost degeaba. Ca o glumă proastă cu multe victime colaterale.

Dacă umanitatea nu și-a dat seama că a eșuat grav și că pământul ăsta pe care îl sufocă, la un moment dat, își epuizează resursele și viața… Încă sper că perioada prin care am trecut a lăsat urme. Cred că societatea are nevoie de artă și de cultură. Concret, sper că se vor inventa/accepta noi moduri de a ne exprima artistic, cu mijloacele meseriei noastre. Poate vom deveni mai creativi, poate mai dornici de a descoperi zone noi. Și poate ne vom asuma că alegerile pe care le facem îi impactează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe cei de lângă noi.

Dacă e să răspund sincer la această întrebare, din păcate, nu cred că se va schimba ceva. Și teatrul, parte a acestei societăți, îi va da egoist înainte ca și până acum. Și totuși, faptul că acest proiectul se întâmplă sub “egida” Teatrului Mic – #teatrudinamiconline, îmi dă speranțe că poate, cine știe, totul va fi diferit.

The End.