În New York, nu numai marile muzee și fundații erau locuri active de prezentare a artei contemporane, ci și centrele culturale, numeroasele locuri pentru expoziții, micile galerii aflate pretutindeni. În special în Chelsea, la High Line Art, puteai să participi la expoziții, întâlniri, conferințe, lecturi publice, puternice show-uri emoționante și performance-uri, totul pentru a iniția și a consolida o relație de continuitate, un dialog, o ”conversație privată” cu oamenii și cu peisajele urbane înconjurătoare. Exact așa cum am făcut începând din 2021 – în calitate de co-director al Biennalei Teatro di Venezia – cu College Call-ul pentru spectacole site-specific din Campi și Campielli din Veneția, cu scopul de a susține talentele emergente din toată lumea.
În acel deșert tătar care caracteriza atunci producerea ficțiunii naționale, fiind eu întotdeauna animat de nevoia de a submina parametrii obișnuiți, am creat una dintre primele serii exclusiv feminine, HOT (show-ul la care te referi), în 2005, pentru o stație italiană prin satelit. Un proiect nou din punct de vedere dramaturgic, ireverențios, surprinzător și direct, care a avut un răspuns excelent de la audiență, transformând această aventură televizată într-un mic obiect de cult, repovestind nevrozele vieții contemporane, mici gustări sentimental/erotice și temele LGBT, plus frișca tradiției comice mușcătoare a unor Petri Germi, Dino Risi și Antonio Pietrangeli, dinastia Commediei all’italiana, revizuită și corectată. Două sezoane, șaisprezece episoade, în care cele trei protagoniste, foarte diferite ca vârstă, statut, cultură, viziune asupra vieții, se regăsesc sub același acoperiș – unul umed și vaporos aparținând unei băi turcești – și, asemeni sportivilor din vestiare, vorbesc despre universul masculin, despre sex, cu un limbaj foarte direct, folosind, în această navigare circulară în jurul inimii și în jurul dorințelor cele mai intime, forța genială și detonantă a ironiei. Cred că universul feminin câștigă în acest moment epocal, ceea ce îi face pe bărbați să muște țărâna. Împotriva modelelor prefabricate, macho șoviniste – și în loc să-i consoleze pe bărbați, pierduți în imaginea lor reflectată, ca Narcis – femeile artist și-au suflecat mânecile, și-au pus, metaforic vorbind, cravate bărbătești la gât și și-au făcut loc prin jungla de clișee, distrugându-le cu încredere și profesionalism. Departe de a pretinde că dezvoltă soluții ”la cheie”, dar cu dorința de a recunoaște complexitatea Cosmosului nostru și de a explora cărări noi cu un ochi la trecut și celălalt la viitor, privirea feminină (the female gaze) proiectează în sfârșit diferite viziuni excitante în teatru, literatură, cinema și societate în general, propunând o reînnoire dizidentă cu fluiditate, fără convenționalism și cu o imaginație neconstrânsă, ne-stereotipizată, dar conectată cu lumea reală.
HIC SUNT LEONES (= aici sunt leii) este o zicală Latină asociată cu vechile hărți antice pentru a indica zonele încă neexplorate din Africa, și pentru a marca prezența animalelor sălbatice feroce. Seria noastră s-a născut din dorința de a povesti despre faptele unor mici eroi ai cotidianului, ale căror întâmplări nu vor intra niciodată în Istoria cu I mare, dar ale căror acțiuni au avut ca scop să depășească rezistențe maligne și să descopere puteri (ascunse în fiecare dintre noi și care așteaptă să fie scoase la lumină) pe care uitaseră cum să le folosească: o călătorie de re-cucerire mai degrabă decât de cucerire, de redescoperire, nu de descoperire. Nu e vorba de mantii stil Batman și nici de super-puteri, ci de viață înfruntată cu încăpățânare și curaj. Îngropate într-o zonă obscură a memoriei fiecărui protagonist al celor cinci episoade, adevărurile ieșeau la suprafață, străpungând pătura de protecție a uitării. O electrocardiogramă crudă, concretă, dar în același timp poetică, care caută urmele ultrasound ale vocilor, cuvinte pline de urgență care rezonează în plexul femeilor și bărbaților, și nu ciripit retoric. Inimile acestor luptători sunt dezvelite și fibrilate împreună cu ale spectatorilor pentru că numai întâmplarea stabilește cine e spectatorul și cine este ”bravul căpitan” al acestei epopei. Astfel, am prezentat o cartografie pivotală a unei peninsulei îmblânzite care este Italia, și care se ridică împotriva ”monștrilor” prezentului.
În viitorul imediat, începând de azi, va fi tot mai urgent să evităm ostracizarea demnă de Cain a unei societăți moralizatoare, să demascăm vulgaritatea grosieră și narcisismul fără rușine al politicienilor, al birocraților și al conducătorilor cu intelect superficial, să depunem mărturie despre indiferența timpului nostru și să luptăm cu apoteoza oarbă a lui Ego, cu cinismul catastrofic, să distrugem certitudinile monolitice, atestând, în schimb, energia vitală și demnitatea olimpică a Omului, incandescența vizionarilor, posibilitățile infinite ale corpurilor care generează încântare: să intensificăm printr-un program provocator de artiști/spectacole descoperirea unor lecturi originale ale Prezentului, nu în ultimul rând prin ascultarea tremurului teluric al societăților noastre, care ne reamintește tot mai des să ne întoarcem la sursa tăcerii și a ascultării, să le dăm și altora șansa de a-și spune propria poveste.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide