Dansatoarea Galina Borissova, profesoară la Academia de Dans și Performance: „Eu cred în lucrurile mici”

Coregraful Răzvan Mazilu: ”Aștept cu interes musicalul autohton, original, creat pe problemele noastre, probleme de azi”
septembrie 2, 2022

Centrul Național al Dansului București a inițiat un program de formare în dans și performance – Academia de Dans și Performance. Din octombrie, 12 cursanți (10 din România și 2 din Bulgaria) au intrat într-un proces intensiv de profesionalizare, sub ghidajul unor profesori de reputație internațională, deopotrivă români și străini. În acest context am stat de vorbă cu Galina Borissova, coregrafă și performeră bulgară care a petrecut două săptămâni la CNDB, unde a susținut un atelier numit „Imagini de dans”.

O replică dintr-un film care-mi plăcea în adolescență, Reality bites, zice că până la 23 de ani tot ce trebuie să devii e tu însuți. Majoritatea cursanților din program au 20-și-ceva de ani și se antrenează să fie dansatori și performeri profesioniști – însă asta poate fi doar un titlu. Pentru ce se antrenează? Pentru ce și cum îi antrenezi tu?

Nu sunt de acord (n.r. surâde) – e prea multă presiune în a fi vedetă până la vârsta asta, și prea comercial. Interesantă replica din film, da! Eu cred în lucrurile mici. Am avut 10 zile de lucru cu ei, în primele zile doar i-am cunoscut, le-am văzut posibilitățile, iar după am încercat niște exerciții punctuale, niște momente – cu distracție, cu umor, pentru că dacă astea lipsesc, atunci nu facem nimic. Fără presiune. Am predat mulți ani, însă la un moment dat m-am plictisit; era prea fix, prea rutinat. Și atunci se întâmpla – ca și acum – să vin cu o propunere și să văd că nu funcționează, dar în schimb funcționează altceva. Și mă bucur când se-ntâmplă așa, știi? Nu neapărat pentru că „greșelile sunt bune”, care-i cam clișeu (dar greșelile sunt necesare). Pentru că îmi dau seama că încă mai pot să descopăr cu ei. Plus că nu vreau să mă aflu într-o relație unilaterală cu studenții. Îi las să-mi arate ce nu merge și ne bucurăm împreună…

Foto: Alexandra Vieru 

Galina, avem în comun o sensibilitate balcanică, fertilă când vine vorba de improvizație și creativitate, dar poate nu atât de eficientă în a face o industrie și a construi un sistem din teatru, dans, performance. Ai în unul din spectacolele tale o imagine care mi s-a părut o bună metaforă a drumului tău profesional – te sprijini de o masă pe care sunt borcane cu murături, iar apoi te îndrepți cu multă forță în direcția opusă: ai predat și lucrat prin SUA, Paris, Stockholm și multe altele… Cum se prezintă situația acolo pentru un coregraf și dansator, sau cum a fost pentru tine? Și… care simți că-i rostul unui astfel de program, Academia de Dans și Performance, pentru contextul cultural regional?

Parcă-mi amintesc imaginea, da – nu mai știu nici eu în care spectacol, că am peste 50 (n.r. râde). În Bulgaria lucrurile sunt așa și-așa la momentul actual: toată lumea vrea să facă ceva dat, rigid, să aibă un job și atât. Generația mea a prins însă niște deschideri fantastice; eu am terminat în ’85, în ’89 s-a schimbat regimul, până-n ’95 au fost 10 ani în care toată lumea voia să încerce, să construiască, să umple golul de informație și oportunitate pe care-l resimțiserăm până atunci (tot atunci au demarat cu activități și la noi, în Bulgaria, Institutul Goethe și alte entități culturale și diplomatice). Fac o paranteză și-ți spun cât de multe lucruri noi și în ce ritm debordant învățam când am fost cursantă în SUA în Programul Coregrafic Internațional de la Duke University în ’96: cred că așa se simt și ei, cursanții Academiei – capătă enorm de multă informație în 8 luni de zile de la mulți profesori, acum nu o pot asimila pe toată, dar ea se va așeza, se va sedimenta în timp și îi va schimba, și ăsta e un lucru intim, prețios. Cât despre mine, eu am fost independentă mereu și mi-a fost greu; la început făceam lucrări maximaliste, cu „informație” cât pentru 10 coregrafii. În timp am arătat din ce în ce mai puțin și am observat că acest puțin destabilizează, produce un efect de destabilizare care rămâne cu tine mai mult. Cineva mi-a zis cândva că-s un „coregraf mutant” (n.r. râde), în sensul că observ acest fenomen de mutație în lumea exterioară și-mi place să-l explorez artistic: el există mereu în viața noastră – acest virus, glitch, această inserție străină –, de la plante și calculatoare, la dans și întâlniri formatoare. Și din acest punct de vedere, programul Academiei de Dans și Performance mi se pare extraordinar. Cred că faceți o treabă grozavă aici – am colaborat și cu Cosmin Manolescu, Eduard Gabia, Florin Fieroiu, Mihai Mihalcea, cunosc munca Vavei Ștefănescu și a lui Carmen Coțofană – și cred că, în ceea ce privește profesionalizarea și spiritul dansului contemporan, în România o duceți mai bine decât noi (n.r. în Bulgaria).

Șederea ta în Academie n-a fost lungă, dar a fost foarte prețuită. Cum te-ai simțit să le predai, să lucrezi cu ei? Dac-ar fi să compari acest proces cu un dans, ce atmosferă ar avea, ce textură, oare cum ar suna?

N-ar fi dans, căci am stat puțin (n.r. surâde), dar ar putea fi câteva fraze de mișcare – o atmosferă curată, sinceră, relaxantă, cu o anume ușurătate (nu simplitate). Cu ei m-am simțit extraordinar, sper că și ei cu mine. (n.r. altfel) Am avut o mamă foarte critică și mă străduiesc să nu fiu ca ea. De-asta spun des „bravo” sau „mulțumesc” – mi se pare minunat să poți să acorzi această încurajare la timpul ei, și nu prea târziu. M-am străduit să-i învăț să facă puțin; nu zic, te poți arăta, te poți exhiba, poți ieși glorios de după cortină – dar dacă ai, ca să spun așa, „5 lei”, ce poți face cu ei? Trebuie să decizi: să faci cu puțin ceva care să însemne… Asta mă întreb.

 

Am făcut un pic de cercetare și, din ce am putut intui, majoritatea lucrărilor tale tensionează o idee a trecerii – o trecere în care dansul apare ca formă de recuperare, de „apucare” a ceva din frumusețea sau greul clipei care se duce: de la A Never Ending Story (1997) și 17th of October (2001), până la The Story of Yesterday (2017) sau How fast life flies from January to December (2019). În ce relație se așază acest concept al tău, „imagini de dans”, cu intuiția mea (presupunând că e validă)?

Ai observat bine! Am pornit o dată și de la În căutarea timpului pierdut de Proust sau chiar de la Tolstoi. Mă preocupă calitatea de moment, calitatea mnemonică a faptelor, lucrurilor, acțiunilor și așa mai departe – în mișcare, numai pentru o clipă și într-un gest, adică fără chestiuni nenecesare, însoțite de preferința personală a dansatorului (care se vede mereu), ele pot fi imagini de dans, dar cer multă înțelegere și sensibilitate, și mai ales un anume gând din partea performerilor. Iarăși, ce cred că-i foarte important pentru ei (n.r. cursanții programului) și pentru toți tinerii artiști e să fie onești. Și apoi să se respecte pe ei înșiși și între ei.

 

Ce-ar mai fi „obligatoriu” pentru un performer azi?

Strict din punctul meu de vedere, un soi de „distanță” și, cum am mai spus, simțul umorului. Cu referire la primul aspect: parcă nu-mi place să văd atâta „relație” pe scenă (chiar dacă se simte nevoia, dat fiind că, extra-scenic, situația pandemică ne-a claustrat foarte tare). Cum să explic? Îmi pun problema cum poți dispărea pe scenă, să nu te arăți și să nu te prezinți; dar e posibil și invers, să faci toate astea motivat, cu un scop anume – acel „vedeți-mă!” bine plasat în desfășurarea unui performance. Cam așa, nu știu… Ar mai fi și umanitatea. Știi ce nu-mi place să văd, am observat? Intimitatea directă pe scenă – (n.r. surâde) s-a păstrat, cumva, de când eram mică și mergeam la film și oamenii se sărutau pe ecran, deloc nu-mi plăcea, mi se făcea rușine. Acest gen de lucru foarte personal încă nu-mi place să-l văd pe scenă. (n.r. râde) Cred că-i mai interesant ce nu-mi place decât ce-mi place! Mă jenează și un anume exces de putere fizică – oameni care trântesc obiecte etc. Poate să meargă, pot să fac și eu, dar cred că implică prea multă… digresiune. Prefer ceva delicat, poate chiar și ceva de modă veche, în sensul de retro, adică tot în legătură cu trecerea… Și mai e ceva: cred că m-a cam obosit ideea de corp versus suflet, în ultima vreme merg să văd spectacole cu diverse corpuri, cu situații și formate un pic „neclare”. Știu, ca producător trebuie să încadrezi și să justifici – ăsta-i musical, ăsta-i teatru-dans, dar, sincer, cui îi pasă?

 

Galina, câte ceva din ce ai predat o să se uite… Peste ani, tinerii artiști de la Academia CNDB n-o să-și aducă aminte cu exactitate ce tehnică au folosit, ce au interpretat, ce partituri auzeau – dar își vor aminti rolul pe care acest program l-a jucat în transformarea lor profesională sau personală. Dac-ar fi să le lași celor 12 cursanți o scrisoare de-un rând, pe care s-o deschidă ei peste vreo 20 de ani, care să înceapă cu Dragi prieteni, nu uitați…, cum ai continua?

Ha! Dragi prieteni, nu uitați să veniți la timp, dar nu vă grăbiți să veniți la timp.

 

Galina Borissova este o dansatoare și coregrafă a cărei muncă are un puternic aspect teatral. S-a remarcat pentru prima dată în mod semnificativ la American Dance Festival’96, unde a participat în cadrul International Choreographers Residency Program, pentru ca doi ani mai târziu să obțină premiul I pentru performance-ul „A Never Ending Story” la International Choreographer’s competition, în Groeningen. A primit medalia de aur pentru solo-ul „Juanita Hildegard Bo” la Competiția internațională de solo-uri din Zemun, Serbia și a fost nominalizată de două ori la premiul „Ikar” pentru cel mai bun performance de dans contemporan. Galina a creat peste 50 de proiecte de scenă, iar premierele ei au fost prezentate în diferite festivaluri majore din Bulgaria, Țările de Jos, Germania, Polonia, Estonia, Suedia, Republica Cehă și SUA. Inițiatoare a festivalului internațional „Etud and friends” și director de program la galeria „Etud”, coregrafa a publicat volumul „Imagini de dans și preferințe artistice” (Noua Universitate Bulgară) și scrie critică și texte despre dans pe site-ul ei: http://galina-borissova.blogspot.com/.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide