Cosmin Manolescu: „Ne aflăm cu toții, artiști, lucrători culturali și finanțatori ai actului de cultură într-o stare avansată de epuizare fizică și psihică”
Peter Seynaeve, actor și regizor belgian: „Cel mai important în lucrul cu copiii este să creezi un spațiu sigur și de încredere.”
septembrie 15, 2024
În vreme de război, conflicte și crize politice, cultura, solidaritatea și empatia față de ceilalți sunt esențiale pentru a putea merge mai departe și a avea o viziune pentru viitor. Anul acesta, Cosmin Manolescu și Fundația Gabriela Tudor propun la București un spațiu deschis pentru dialog și schimb cultural, cuprinzând formate de întâlnire între artiști și public și o serie rezidențe și laboratoare menite să sprijine colaborarea între artiști și organizații culturale din România, Polonia, Germania și Ucraina. Programul european de cercetare și reflecție culturală What’s Next? Safe cultural multi-spaces for multidisciplinary reflection on (post)war and (post)crisis European identity este organizat de Fundația Gabriela Tudor, zusa & MitOst e.V. (Germania), Musiktheatertage Wien (Austria), Proto produkciia (Ucraina) și Institutul de Cultură Wrocław (Polonia) și co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijin local de la Institutul Polonez București, Goethe Institut București și Institutul Cultural Român din Varșovia. Inițiatorul What’s Next?, coregraful și managerul cultural Cosmin Manolescu, a răspuns la câteva întrebări legate de program.
Ștefania Ferchedău: Ce forme iau practicile colaborative în zona performativă și de ce ai gândit un format de rezidență colectivă în programul What’s Next?
Cosmin Manolescu: Spre deosebire de rezidențele organizate la Berlin, Viena sau Wroclaw, rezidențele What’s Next de la București propun un format colectiv bazat pe schimburi de practici între artiști din discipline diverse sau țări diferite. Mă refer aici la rezidența Performing Togetherness, care a reunit în luna mai artiști din România, Germania, Polonia și Ucraina, sau la rezidența Culture Utopias, o rezidență dublă, care se derulează pentru două luni în etape distincte, la București și Wroclaw. Pe lângă întâlniri și discuții, programul rezidențelor a inclus timp petrecut în natură la malul Mării Negre, ateliere de networking cultural sau incursiuni ghidate în natură în Parcul Național Văcărești.
Prima etapă a rezidenței Culture Utopias derulată în iunie la București la spațiul AREAL a permis artiștilor invitați – Ari David (RO/NL), Mariia Bakalo (UA) și Paulina Woźniczka (PL) – să se cunoască, să facă conexiuni și să demareze un proces de cercetare despre corp, starea de bine și grija față de oameni, natură și societate. Culture Utopias continuă în august și septembrie în Polonia, unde artiștii se vor reîntâlni la Wroclaw, pentru a dezvolta fiecare un proiect artistic nou, urmând ca rezultatele cercetării să fie prezentate publicului în cadrul laboratorului What’s Now în noiembrie 2024, tot la Wroclaw.
Ș.F: Care este locul artei în societatea de azi și ce așteptări au artiștii de la public?
Cosmin Manolescu: Din păcate, simt că arta și cultura încep să-și piardă în România rolul important pe care l-au avut în timpul comunismului și imediat după Revoluția din ‘89. Trăim într-o lume distopică în care războaiele au devenit o realitate crudă, în care schimbările climatice afectează speciile și natura, iar oamenii devin victime ale unei societăți excesiv consumeriste. Experiența pandemică, în plus, a contribuit și mai mult la izolare. În condițiile în care consumul cultural este în scădere, iar traumele aduse de crizele politice și război sunt în creștere, cred că este nevoie de o investiție masivă în noi formate de dialog și întâlniri autentice între artiști și public.
Cred că de câțiva ani ne aflăm cu toții, artiști, lucrători culturali și finanțatori ai actului de cultură într-o stare avansată de epuizare fizică și psihică. De asemenea, în contextul inflației și creșterii prețurilor chiriilor de spații, dar și al unei lipse acute de manageri și producători culturali, îmi pun întrebarea cum și cât ne mai putem continua activitatea în același sistem. În timp ce la nivel european operatorii culturali funcționează în bună măsură într-un sistem de finanțare multi-anuală, noi continuăm în România să derulăm proiecte la scară redusă și fără siguranța continuității, într-un regim mai degrabă de supraviețuire. Personal, cred că a venit momentul pentru o reformă și o dezvoltare sustenabilă a modului de finanțare a proiectelor culturale în România și pentru trecerea la susținerea programelor culturale pe termen mediu și lung. În luna iulie, în contextul dezbaterii recent organizate de echipa AFCN, am inițiat o scrisoare cu o serie de propuneri, semnată de peste 40 de colegi artiști și manageri culturali, care a fost transmisă AFCN și Ministerului Culturii.
Ș.F: Care este în prezent situația artiștilor din zona performativă în Ucraina?
Cosmin Manolescu: Programul What’s Next? a fost inițiat de colectivul de manageri culturali proto produktiia din Kiev. Este teribil ce se întîmplă în Ucraina și este de admirat puterea colegilor ucraineni, care continuă să lucreze și să creeze într-un context dramatic care are în centrul lupta pentru supraviețuire. Mă bucur că în cadrul rezidențelor din România oferim un spațiu de siguranță pentru un număr important de artiști din Ucraina, care au șansa să se întâlnească la București cu alți artiști și să se distanțeze pentru o scurtă perioadă de vuietul războiului. Astfel, le-am avut la București de-a lungul anului pe artistele interdisciplinare Nana Biakova și Evghenia Melkonyan, coregrafele Viktoriia Khoroshylova, Rita Lira și Mariia Bakalo. O serie de interviuri realizate cu ocazia rezidențelor sunt disponibile pe canalul youtube Performing Utopia.
În plus, o nouă ediție a rezidenței Gabriela Tudor are loc în august-septembrie la București, cu participarea coregrafei Mariia Kondratieva și a familiei sale, fetița Olivia și mama ei. Derulată anual, această rezidență este dedicată memoriei Gabrielei Tudor (1959-2009). Cercetarea Mariiei Kondratieva are în centru tema fragilității și pornește de la cartea „Antifragile” de Nassim Nicholas Taleb. Este, cred, un subiect oportun, având în vedere ce se întâmplă acum în Ucraina, unde arta rămâne în continuare un mod extrem de a rezista și lupta împotriva războiului.
Ș.F: Utopie sau distopie, care ar fi formele de adaptare sau de evadare din realitatea în care trăim?
Cosmin Manolescu: Rezidențele artistice, pe care eu și Fundația ”Gabriela Tudor” le organizăm încă din 1998, sunt vitale pentru dezvoltarea artiștilor și a scenei culturale românești, creează punți de legătură înte oameni, discipline artistice, orașe și culturi diferite și oferă o alternativă reală la sentimentul de însingurare și izolare pe care-l trăim. Pentru mine, activitățile din acest an au și o importantă componentă de grijă și solidaritate culturală, încercând să construiască punți și relații de colaborare la nivelul și în interiorul scenei culturale locale.
În acest sens, în luna octombrie vom deschide la AREAL un spațiu de wellness și relaxare, care să ofere artiștilor și lucrătorilor culturali timp și condiții speciale pentru a se relaxa și a (re)descoperi starea de bine prin diverse activități, incluzând sesiuni de masaj terapeutic, yoga, practică Feldenkreis și ateliere de slowness. Îmi propun, împreună cu colegele mele de la AREAL, cu psihoterapeuta Ema Alexandrescu, profesoara de yoga Corina Doka, terapeuta Andreea Vitelaru și artista Lala Mișosniky să construim un spațiu și o întâlnire de tip nou, care să ofere o reconectare cu sinele și nevoile noastre cele mai profunde și care să ofere poate, mai multă încredere, motivație, bucurie de a fi și de a construi noi proiecte culturale.
Concluzia programului What’s Next va avea loc la finalul lunii noiembrie, în cadrul unui laborator european organizat de Institutul de Cultură Wroclaw și proto produktiia, unde voi participa alături de echipa proiectului din România și un grup de 25 de artiști și producători culturali din cele 5 țări participante.
What’s Next este, de fapt, o încercare, poate utopică, de a cerceta și reflecta într-un format colectiv, și de a ne gândi împreună la viitorul scenei culturale din România și Europa. Și poate de a reconfigura practicile artistice dintr-o perspectivă mai relaxată, în conexiune cu nevoile oamenilor și ale publicului larg. Un spațiu-oglindă, în care să putem imagina, poate, un viitor mai bun pentru artă și oameni.
