Coregraful Răzvan Mazilu: ”Aștept cu interes musicalul autohton, original, creat pe problemele noastre, probleme de azi”

În perioada 25 -27 august a avut loc la Alba-Iulia cea de a 25-a ediție a Galei HOP dedicată tânărului actor și produsă de UNITER. Anul acesta directorul artistic Răzvan Mazilu a propus tema Musical = Actor Total + Show Total. După încheierea acestei ediții i-am pus câteva întrebări coregrafului și regizorului Răzvan Mazilu.

– Ce ți-ai propus mai exact anul acesta pentru Gala HOP prin alegerea temei musicalului? 

– Să mai pun o cărămidă la edificiul foarte fragil al musicalului în România. Prin detectarea unor posibili performeri care vor să facă asta cu adevărat. Să le împărtășesc, atât cât mi-a permis timpul, din umila mea experiență, să le arăt un drum posibil într-un domeniu foarte complex, musicalul, care se reinventează mereu. Mi-am propus să fie vorba despre ei, despre acești tineri, nu despre mine. Ne-am și privit ochi în ochi și am vorbit lucid despre problemele și speranțele lor în această profesie (și prin câteva “întâlniri formatoare”, cum le-am spus noi, cu câteva personalități prezente la Gala), mi s-a părut mult mai important să vorbim sincer decât să îi pun să facă tumbe și nu-știu-ce exerciții de mișcare. Nu în ultimul rând, mi-am propus să ne simțim pur și simplu bine, să ne întâlnim zilnic cu mare plăcere, să ne jucăm, să nu luăm totul în grav, în serios, făcând însă totul cu seriozitate și având conștiința performanței.

– Atelierele din cadrul Galei din acest an au fost centrate pe voce și mișcare. În ce formă i-ai găsit pe participanți și ce crezi că le lipsește actorilor români în general pentru a fi “actori totali”?

– Atelierele au fost, implicit, centrate și pe actorie (repet, atât cât mi-a permis timpul), căci un actor de musical, atunci când cântă și/ sau dansează, e tot actor, el trebuie să cânte ca un actor, nu ca un cântăreț, e într-o situație teatrală, jucând un personaj. E o diferența imensă între un cântăreț care cântă și un actor care face asta, sunt ca două profesii diferite.

Participanții au fost, firesc, neomogeni, cu backgrounduri diferite, unii cu experiență în musical, alții foarte cruzi, în orice caz cu mult potențial, cu prospețime, cu candoare, cu dorința de “a rupe scenă”.

Cred că unora le lipsește educația muzicală și coregrafică din copilărie sau adolescență (întotdeauna am zis că românii ar trebui să își îndrume mai mult copiii să facă muzică, pian, un instrument, sau dans), asta i-ar ajuta foarte mult. Deocamdată ei fac totul din talent.

La proba eliminatorie care a avut loc la București, am remarcat că majoritatea concurenților veniseră cu momente copiate după înregistrările originale de pe internet. Se ascundeau în spatele acestor variante consacrate, ceea ce mi s-a părut profund greșit. Astfel că i-am provocat – la proba impusă – să vină fiecare cu un monolog-confesiune inspirat dintr-o întâmplare/ experiență personală, monolog legat de un song faimos ca un discurs perfect coerent. A fost interesant. I-am provocat să fie ei înșiși, cu personalitatea lor, să aducă musicalul la ei, nu să copieze o altă interpretare! Asta îmi doresc de la tinerii care tind spre musical.

Sintagma “actor total” înseamnă, pentru mine, actorul cu mijloace de expresie bogate, disponibil și capabil să treacă cu ușurință de la musical la realism psihologic sau teatru social, în fine, capabil să răspundă tuturor provocărilor spectacolului de azi. A fi “actor total” înseamnă cultură teatrală, cultură în general, exercițiu permanent, curiozitate, racordarea la ceea ce se întâmplă în lume în plan artistic…

– Scena românească nu are o tradiție a musicalului, iar tu ești printre puținii profesioniști care practică acest tip de spectacol, prezent la noi mai mult ca rețetă preluată de pe piața comercială occidentală de spectacol. Care crezi că va fi viitorul musicalului pe scenele românești? După experiență de la Gala HOP 2022 crezi că există la noi profesioniști care să abordeze musicalul la nivel de performanță în anii viitori? 

– Țin să fac câteva precizări. Apropo de ideea de “rețetă”. Asta pentru că auzisem, la un moment dat, despre spectacolul meu Familia Addams că este montat în regim de franciză. Nimic mai fals. Poate că ar trebui să definim mai întâi franciza, câtă libertate și ce restricții impun cei care dețin drepturile de autor în astfel de cazuri, dar asta ar putea face obiectul unei alte discuții, mai ample.

Nu știu de unde există în teatrul românesc ideea că poți copia la indigo o producție. Evident, rezultatul ar fi o parodie, nu un succes. Și de ce să faci, ca regizor, așa ceva?

Eu am ales până acum doar titlurile de musical care lasă o libertate totală. M-am jucat cu textul, cu muzica, am deconstruit acolo unde am simțit, am inventat personaje și, mai presus de orice, ne-am găsit adevărul propriului spectacol; alteori am păstrat însă textul intact, dar mai ales spiritul operei respective acolo unde nu avea rost să forțez.

Ca în orice altă formă de teatru, fundamentală este valabilitatea conceptului și organicitatea soluțiilor regizorale, profesionalismul celor implicați și, evident în cazul musicalului, existența unor interpreți antrenați în acest gen, virtuoși.

Tare mi-ar plăcea să apară din ce în ce mai multe astfel spectacole, așa am crește mai sănătos cu toții, creatori, public și critică. Pe undeva sunt convins că se va întâmplă asta, pentru că actorii și publicul adoră musicalul, văd asta, mai ales în aceste vremuri ciudate. Aștept cu interes musicalul autohton, original, creat pe problemele noastre, probleme de azi.

Poate că “rețeta” din întrebarea ta înseamnă știință, tehnică, ingineria pe care o au cei de afară, dramaturgi sau compozitori, și pe care noi ar trebui să le studiem.

– Am înțeles că ai fost foarte aproape de participanți, foarte generos și le-ai dat foarte mult din experiența ta. Ce ai spune că ai primit înapoi de la ei? Ce anume te-a inspirat anul acesta pe parcursul Galei HOP de la Alba-Iulia? 

– Am primit tone de energie, și aici îmi amintesc cu drag de proiectul West Side Story din 2014, unde o altă generație de actori tineri ieșea la rampă. Aceeași energie pe care o primesc și de la trupa Teatrului Excelsior, cu care am făcut două spectacole, o trupă tânără mai ales în spirit, în stare ludică, în bucurie. Această energie extraordinară mă ajută să nu obosesc, să îmi păstrez starea de joc și joacă. Mi-aș dori să aibă o oarecare continuitate ce s-a întâmplat, foarte frumos, la Alba Iulia. Au fost câteva momente foarte bune, altele cu mare potențial, și ar fi păcat să se piardă, să nu iasă la marele public. Mă voi gândi la asta.