Turism cultural profesionist

Timp de patru zile în luna iunie am fost invitata Secretariatului pentru Cultură a Landului Nord Rhein Westphalia în Programul de Vizitatori Internaționali la “Festivalul Teatrului Independent Impulse” din Germania. Participasem și în 2021 la varianta digitală a programului, dar anul acesta am putut să mă bucur de toată varietatea lui la fața locului. Și diferența a fost mare!

Foto: arhiva personala Olga Török

Prima oprire în Düsseldorf la Teatrul FFT (Forum Freies Theater)

Aici am cunoscut o directoare de teatru cu o viziune de management foarte aplicată, practică cu multe roade în timp, Kathrin Tiedemann. Și subliniez cuvântul timp, deoarece în toate aceste patru zile, am înțeles că felul în care se construiește în Germania pe plan cultural cere timp. Germania și Landul Nord Rhein Westphalia susțin cultura conștient cu zeci de programe. Unele din ele iți permit să iți iei timpul necesar și să creezi, nu doar să ”livrezi”.

Teatrul e spațiul în care poți prezenta conflicte, e un spațiu care, prin apropierea lui de om, îl implică în mod direct. De la premisa aceasta pleacă Kathrin Tiedemann, și privește optimist în viitor la momentul când teatrele vor deveni noile cluburi în care se va discuta despre starea de fapt a societății orașului care le subvenționează. De fapt, acesta i-a fost și planul, ca timp de 72 de zile să formeze un grup de discuție cu activiști politici și artiști implicați social și politic și să dezbată problemele Landului și nu numai (asta se întâmplase și înainte de revoluția franceză din 1848). Chiar dacă planul nu a ieșit sută la sută, din cauza nefinalizării renovării teatrului, ea nu a ezitat să găsească o nouă formă pentru această idee.

Una dintre temele de discuție este următoarea: după pandemie teatrele sunt parcă forțate să țină pasul cu entertainment-ul & business-ul de TV, trebuie să producă, să livreze rapid și cu haz, dacă se poate. Eu am mai vorbit și scris despre schimbarea artei teatrale imediat după prima carantină din 2020. Și, ajungând în 2022 la finalul unei stagiuni cu întreruperi din cauza pandemiei, îmi dau seama că cele mai multe conduceri de teatru din Romania doresc să șteargă perioada pandemică fără a vorbi, sau rezolva trauma de a fi separați luni de zile de public. Nu se dorește a trece printr-un proces de înțelegere și recunoaștere a celor trăite de artiști și de public. De ce nu se discută? O fi din cauza timpului, care te presează să produci? Deși trauma pandemiei e una în masă, ca și perioada comunistă, sau Colectiv. Iar publicul se află în ipostaza de a fi bombardat cu oferte culturale țipătoare și împuns de actori supărați.

Mă întreb de ce nu se activează tocmai publicul, spectatorul pasionat și interesat? Mai ales publicul teatrelor subvenționate de stat. Aș găsi o asemenea inițiativă de-a dreptul inovatoare, mai ales în țara noastră, unde simțul civic a primit o noua amploare odată cu campaniile “Roșia Montană” sau “Fară penali în funcții publice”.

Discuțiile cu diverși regizori, manageri culturali și colegi actori în timpul primelor carantine avea drept concluzie imaginea unui viitor apropiat strălucitor în care publicul urma să se bată să vină în sălile de spectacole. Eu am rămas atunci sceptică pentru că am observat și la mine o schimbare de atitudine față de stilul de viață, cât de simplu devenise să poți să rezolvi totul de la distanță, inclusiv distracția. A intervenit solitudinea pe care am reușit să o îmbrățișez pentru prima oară în viață, de exemplu conservarea surselor de energie din corp, să îmi devin suficientă pentru o perioadă mai lungă ca de obicei. Timpul pandemic e unul lungit, orele unei zile își pierd din exactitate, totul poate fi amânat în ultima clipă sau anulat.

Consider că fiecare teatru ar trebui să faciliteze interacțiunea directă cu publicul, prin discuții mai dese după spectacole, prin abordarea “teatrului de piață” i-aș zice, ca pe vremea când se făcea Commediei dell’arte. Ieșitul din sălile de spectacol ale producțiilor de teatru va încuraja intrarea în săli a unui public obișnuit să se izoleze. Poate durează alți doi ani să refaci aceasta relație, și ce dacă?

Următorul stop a fost în Essen în situl UNESCO unde activează centrul cultural PACT Zollverein.

”Închiriez post director artistic”, așa s-ar putea numi o altă idee plasată în cercul nostru de discuții format din actanți culturali de pe întreg mapamondul. Grupul vizitatorilor internaționali era alcătuit din regizori, curatori, producători, actori/performeri de teatru din Egipt, Alexandria – Adel Wahab, din Malaysia – Rithau Kadir, din Thailanda – Amitha Amranand, din Argentina – Maxime Seuge, din Elveția – Mbene Mwambene și din România – Panna Adorjani și cu mine. Un grup în care am simțit că sunt departe de bula mea de discuții, în care nu anticipam întrebări sau răspunsuri.

Vorbim, de fapt, despre ”subînchirierea” acestui post, o deschidere curajoasă spre noi direcții într-o stagiune.  Angajarea unui artist al casei care la rândul său să invite alți artiști care să producă sau să prezinte lucrări în cursului acelei stagiuni, fără ca direcțiunea și dramaturgul teatrului să fie implicați total în acest proces curatorial. Acest gând necesită mult curaj și deschidere spre un dialog sincer între ambele părți și, mai presus, diminuarea teatrului de consum, a unei forme de ready made shows.

Desigur e nevoie și de “press art”. Așa am definit, arta care să fie prezentată ca headline, ca atracție majoră pentru presă și public. În Düsseldorf, Festivalul de Teatru Independent Impulse a adus trupa God’s Entertainment cu lucrarea site specific “Guggenheim”. Instalația e o copie fidelă după clădirea muzeului Guggenheim din material de saltea de baie, la o scară mai mică. Ridică problema spațiului nefolosit și a politicii imobiliare dintr-o localitate.

În Mühlheim an der Ruhr la vier.zentrale și la teatrul Ringlockschuppen.

Am rămas cu două amintiri puternice din spectacolele și instalațiile din Festivalul Impulse: “Queens. The Hetera Club” un performance one on one făcut doar pentru femei, de către femei pimp și sex workeri/ performeri masculini. Explorează zona de intimitate în relația bărbat femeie, feminitate și feminism. Șase performeri, șase opțiuni în cele șase camere ale unui apartament din vier. zentrale. Opțiuni de a explora agresivitatea, jocuri de dominare, explorarea propriei corporalități. Un experiment reușit în mare parte, dar care se lovește de diversitatea dorințelor individuale, de percepția fiecăreia dintre noi în ceea ce privește senzualitatea și atracția către sexul opus sau nu. Interactivitatea cu “reginele” (adică noi, cele din public) nu a atins o notă profundă, care să stimuleze cu adevărat dezinhibiția participantelor, sau să atingă cu adevărat tema relației între doi parteneri.

Al doilea spectacol, “Precarious moves”, regie și performer Michael Turinsky, a fost un spectacol neobișnuit și plin de forța acestui performer suferind de paralizie cerebrală, o afecțiune care iți îngrădește mișcările. Turinsky însă nu pare a fi îngrădit deloc, el descoperă o dată cu noi ce poate să facă și teoretizează în același timp ceea ce face într-o maniera filosofică, cu umor spontan.

În Köln la Tanzfaktur am avut o întâlnire International Visitors Programme hibridă. Colegi din Iran, Finlanda, India, Taiwan și China ni s-au alăturat într-o discuție despre arta politică, despre valabilitatea acesteia acum, când un război și un virus ne schimbă felul de a crea și de a ne dezvolta. Nu a fost destul timp ca fiecare dintre noi să ajungă la cuvânt, problemele sunt particulare în fiecare țară: în Argentina sunt peste 300 de teatre, care trăiesc din turnee și festivaluri și care au fost decimate din cauza pandemiei, în China Zero Covid Policy și cenzura limitează puternic artiștii, artiștii din țările balcanice se mulează pe grilele de proiecte europene atât de mult, încât își pierd identitatea, pentru că temele pe care trebuie să le atingă nu mai au legătură cu propria nevoie de exprimare.

Desigur, nu există un singur răspuns pentru toate problemele acestea, de aceea artistul din ziua de azi ar trebui să aibă timp să își revină, să se activeze din nou, să se refacă, pentru că și acesta a trecut printr-o pandemie ca oricare altă persoană și este afectat de un război care pune din nou la îndoială scopul artei în general.

”Turism cultural profesionist”, așa aș numi acest program, care nu doar că facilitează un networking între actanți culturali din întreagă lume, dar îi și atrage pentru a dezvolta proiecte în Landul Nord Rhein Westphalia. E un program care va da roade în timp, care asigură un flux proaspăt de curente artistice.