Showcase Kosovo (II) : Iubirea aproapelui 

Problema identității de gen se regăsește în excepționalul spectacol Our Son[1], invitat din Serbia. Scris și regizat de Patrik Lazić spectacolul are un fundament autobiografic și atacă drama înstrăinării fiului de părinții care nu pot accepta identitatea lui homosexuală. Atmosfera intimă produsă prin plasarea publicului în proximitatea sufrageriei familiei, facilitează identificarea cu personajele și confruntarea directă a fiecărui spectator cu propriile limite de gândire liberă. Regizat și jucat ca pentru camera de filmat, spectatorii au acces la detalii, la gesturile și jocul facial al celor trei actori strânși în jurul mesei. Spectacolul e o indirectă ședință de terapie, de vreme ce mama nu renunță să caute în cărți explicațiile științifice ale „bolii” fiului, incapabilă să lase iubirea pentru copilul înstrăinat să dărâme zidul clișeelor sociale. Dialogul alternează stări contradictorii din care se naște presiunea psihologică refulată a atmosferei din familie: ironia coexistă cu sinceritatea suferinței produse de neputința părinților de a accepta realitatea și a fiului de a-i convinge de „normalitatea” vieții lui. Fiul va părăsi casa părintească după o nouă încercare ratată de mediere a adevărului său de viață. Spectacolul redă tensiunea dramatică a mentalității conservatoare, ireconciliabilă cu lumea în schimbare. Prezența producției sârbe la showcase e semnul punții culturale pe care teatrul kosovar o dorește și o deschide către vecinii sârbi cu care împarte istoria comună a Balcanilor.

Stiffler[2] de Doruntina Basha, regia Kushtrim Koliqi, abordează în tonul lejer al comediei negre problema violenței și declasării prostituatelor, excluse din societate. Povestea parcurge în cascadă situații tragic-absurde duse până la consecințele ultime ale degradării ființei umane. Mentalitatea societății refuză acestor femei ajutorul și compasiunea cuvenită victimelor. Femeia înjunghiată de clientul motelului unde prestează cere ajutor la serviciul de urgență. Ajutorul îi va fi refuzat, rând pe rând de medici, polițiști și familie pe motiv că e o persoană declasată prin natura muncii sale. Două mese metalice ce devin targa, masa ginecologică, biroul interogatoriului și bancul de lucru al fratelui măcelar, evocă meserii care lucrează cu corpul de carne, supus în spectacol procesului despărțirii sufletului de trup. Disprețul oamenilor o va urmări pe victimă și în viața de apoi, la morgă, unde judecata prostituției pare să treacă asupra generației viitoare. Angajații de la morgă descoperă în buzunarul hainei decedatei ecografia copilului avortat, ceea ce le tulbură conștiința. Poezia neagră a textului acoperă treptat comedia absurdă și expune indecenta lipsă de suflet a societății care și-a pierdut compasiunea față de aproapele aflat în suferință. Cu monologul final al victimei, anatema asupra femeilor constrânse de mediu să recurgă la prostituție se întoarce acuzator spre societatea dezumanizată, iar cheia performativă a spectacolului subliniază tratamentul inuman al victimei.

Abuzul de putere politică și culturală

Pe unul din bulevardele centrale ale capitalei, un bloc de beton anonim, cu uși metalice securizate  închide între pereți istoria reală a represiunii politice pe care o aduce la lumină spectacolul Dead Hour[3], de Ulpiane Maloku&Agnesa Mahanolli, regia Ilir Bokshi. Din perspectiva reabilitării postume pe care o merită victimele, spectacolul jucat în Muzeul penitenciarului din Priștina restituie fragmentar tragedia deținuților politici, denunță abuzurile puterii, tratamentul degradant și inechitatea sistemică a regimurilor opresive. Plasarea spectacolului în interiorul închisorii potențează narativitatea documentară cu cadrul scenografic real, înscrie revizitarea istoriei recente printre preocupările teatrului kosovar independent. Coborârea în infernul penitenciar e visceral experimentată de public prin parcurgerea coridorului flancat de ușile celulelor, până în curtea interioară unde e amplasată scena, dar și de condițiile meteo; spectacolul se joacă în aer liber, la o temperatură din ce în ce mai disconfortantă ce scade de-a lungul a aproape două ore de spectacol.

Aceeași istorie tragică a abuzului de putere și a manipulării adevărului istoric e chestionată în cea mai recentă premieră semnată de cuplul dramaturg-regizor Jeton și Blerta Neziraj, The Handke Project, spectacol produs de Qendra Multiedia în colaborare internațională cu Mittelfest&Teatro della Pergola (Italia), Teatre Dortmund (Germania), Sarajevo National Theater&International Theater  Festival – Scene MESS (Bosnia și Herțegovina). Spectacolul se joacă în limba engleză, are o distribuție internațională și denunță „scandalul” abdicării etice a artistului și a politizării ideologice a valorilor culturale. Scandal cu publicul de Peter Handke e referința directă la scandalul acordării Premiului Nobel acestui scriitor angajat cu cinism în serviciul ideologiei naționaliste sârbe.

În deschidere, spectacolul parafrazează piesa care l-a făcut celebru pe Handke, ca pretext al provocării reacției publicului la falsificarea ideologizată a tragediei musulmanilor prin aparițiile publice ale scriitorului din 2006. Acesta a primit în 2019 Premiul Nobel, deși s-a pus în serviciul politicii naționaliste sârbe, răstălmăcind rolul sârbilor din Kosovo ca victime ale războiului și a negat genocidul musulmanilor. Scris într-o succesiune de scene postdramatice, textul e livrat scenic în acțiuni performative care denunță pervertirea cinică a adevărului, ofensa adusă victimelor și imoralitatea comitetului Nobel, a cărui credibilitate a fost compromisă de scandalul sexual  din 2018. Textul de spectacol citează fragmente din discursul public de la înmormântarea lui Slobodan Milošević și din interviurile acordate de Handke, denunță disocierea valorii operei literare de etica antiumanistă a scriitorului. Pentru afrontul public adus adevărului spectacolul se articulează ca o judecată de apoi încheiată cu uciderea  și înmormântarea simbolică a lui Handke. Bogăția textului de spectacol vine din multiplele straturi de idei care fac referire la dezbaterea etic-culturală iscată de cazul Handke. Mediul artistic internațional s-a împărțit în două tabere, cei ce l-au pus la index ca „monstru ideologic” și complicii cinismului politizat. Handke merită oprobiul public, iar Scandal cu publicul devine eufemismul înjurăturii pe care spectatorii sunt invitați să o adreseze în scena finală lui Handke, lui Milošević și Academiei Suedeze. Un flux de poezie tragică străbate întregul spectacol, susținut de imagini cu conotații culturale europene ce îmbogățesc sensul direct al textului. Astfel, imaginea schiorului trimite la Olimpiada de iarnă de la Sarajevo din 1984, un moment al apartenenței țărilor balcanice la lumea europeană. Vânătoarea de cerbi ca metaforă a repetabilului sacrificiu al nevinovaților în istorie e consecutivă imaginii civililor și soldaților executați fără judecată, prezentați în spectacol în postura corului antic pus la zid cu ochii legați. Costumul și aripile de înger negru îl asociază pe Handke asistenților diavolului. Forța cuvintelor e potențată de dinamica scenelor care alternează imagini eclectice cum e cabaretul în falset sau ieșirea repetată a actriței sârboaice din convenție pentru a protesta față de conflictul dintre tema spectacolului și identitatea sa etnică. Ceremonia uciderii și înmormântării lui Handke e redată ca lupta binelui cu răul din basmele copilăriei, ca gest de rezistență la retorica renașterii celui de-Al Patrulea Reich. The Handke Project e cel mai dens și complex spectacol politic din programul showcase-ului și poate fi citit ca manifest artistic al trezirii și asumării responsabilității politice a artiștilor.

Ecoul războiului din fosta Iugoslavie reverberează tragic în Europa anului 2022 care asistă neputincioasă la tragedia Ucrainei, iar gestionarea traumei războiului ne relevă efectele pe termen lung ale învrăjbirii naționaliste și ideologizării neofasciste a maselor. În Kosovo, teatrul e astăzi tribuna judecării istoriei recente și un instrument al justiției tardive oferite victimelor.

[1] Producție Heartefact Fund

[2] Producție Integra

[3] Dead Hour, producție Bokshi Theatre  Company& Artpolis