Showcase Kosovo (I): Povara memoriei colective

Secolul XX s-a încheiat tragic în Balcani cu ceea ce istoria numește Războiul din Kosovo – în fapt, două conflicte între Armata de eliberare din Kosovo a grupării paramilitare separatiste a etnicilor albanezi (susținuți de NATO) și forțele sârbe (1996 și 1999) – și cu genocidul musulmanilor bosniaci de la Srebrenița. La peste două decenii, urmele războiului dispar cu repeziciune din Priștina, într-o țară aflată în plină reconstrucție. Peste tot se înalță cartiere noi; șantiere și autostrăzi fac să dispară vechiul oraș în fața ofensivei urbanismului de tip european. Totuși, în centru, straturi de istorie se suprapun într-un amalgam de stiluri, coexistă umăr la umăr clădiri abandonate, bulevardele socialismului iugoslav și noile buildinguri de beton și sticlă. O pătură îmbogățită și oamenii sărăciți de tranziție compun un peisaj uman pestriț pe străzile capitalei care păstrează ceva din ritmul orașului oriental. Peste toate, chemarea (înregistrată a) muezinului la rugăciune e vocea culturii musulmane omniprezente. Da, urmele războiului dispar din spațiul public, nu și din mentalul colectiv. La distanță de o generație (au trecut 23 de ani din 1999), traumele războiului se regăsesc în tematica dramaturgiei noi și a spectacolelor propuse în Kosovo.Theatre.Showcase, vitrina anuală a teatrului kosovar, organizată la Priștina de Qendra Multimedia (a V-a ediție, 25-29 octombrie 2022). Zece spectacole în program vorbesc despre lumea nouă, renăscută pe ruina vechilor temelii, despre conviețuirea cu trauma războiului, despre aspirațiile europene ale noilor generații, despre responsabilitate socială și manipulare ideologică, despre binomul inseparabil etică – creație artistică. Toate aceste teme sunt tratate în forme performative eclectice în spectacole variate care respiră prospețime și angajament civic temperat de ironie acidă și comedie amară, racordate la esteticile teatrale ale prezentului. Dezbaterile din programul showcase-ului, moderate de invitații din mediul teatral internațional susțin conectarea la teatrul european, pledează pentru valoarea scenei performative din Kosovo, redeschid punți de dialog cultural între artiștii din țările fostei Iugoslavii.

Majoritatea spectacolelor din program sunt montate pe textele directorului artistic al Teatrului Național din Kosovo și al centrului Qendra Multimedia din Priștina, Jeton Neziraj. Dramaturg prolific, de o surprinzătoare mobilitate stilistică, Jeton Neziraj e capabil să decanteze în scriitura sa cele mai diverse specii literare, de la basm la satiră politică, de la tragedie la comedie amară, în piese ce vorbesc despre vitalitatea unei societăți care renaște după război, despre energia unei tinere țări care își înfruntă trecutul. De la individual la social, teme ca despărțirea de trecut, conviețuirea cu traumele războiului, statutul femeii în societatea tradițională, tratamentul prizonierilor politici afirmă identitatea și dreptul la existență al noului stat Kosovo, nerecunoscut încă de țările care se află în relații diplomatice cu Serbia (România e una din ele). Așadar, gestionarea moștenirii politice a trecutului și imaginarea viitorului sunt capătul de perspectivă al spectacolelor propuse în program.

Morții vii

O abordare subtilă a efectelor războiului propune Father and Father[1] de Jeton Neziraj, într-un text care valorifică moștenirea lui Mrożek pentru a vorbi despre morții vii, oamenii „pierduți” din evidențele birocrației administrative, bărbații dispăruți fără urmă în război cu care familia continuă să trăiască imaginar. Regizorul Kushtrim Koliqi a ales cadrul scenografic real al uneia dintre cele mai frumoase case tradiționale albaneze, veranda închisă a Muzeului etnografic din Priștina. Relația actorilor cu spațiul subliniază claustrarea în trecutul traumatic al generațiilor care au trăit războiul, refuzul prezentului și refugiul mamei în viața imaginară cu soțul dispărut. Prin muzica tradițională interpretată de cei trei actori, fantoma războiului nenumit bântuie dialogurile din ce în ce mai rarefiate ale mamei și fiicei cu tatăl. Muzica de înmormântare și nuntă probează absența fizică a celui păstrat în viață de doliul neîmplinit al familiei. Mama coase rochia neagră de nuntă a fiicei la mașina de cusut, unica recuzită a cărei mutare în scenă marchează trecerea timpului. Nunta fiicei din final devine, totodată, și parastasul tatălui neîngropat; semnul acceptării despărțirii și revenirea mamei la viața reală. Batistele împărțite publicului evocă ritualul pomenirii morților, explicit semnalat de numărul înscris pe batistă al celor dispăruți fără urmă în război: 1600 de bărbați. Spectacolul depășeșe, astfel, istoriile personale, devine un ritual public de comemorare a tuturor celor sacrificați în război, iar  nunta fiicei la final, afirmă dreptul tinerei generații la un viitor. În interpretarea sobră a celor trei actori, dialogurile în nota absurdului de la început capătă treptat un ton elegiac, subliniat de livrarea cuvintelor adresate tatălui doar cu fața la public, fără relație directă între personaje. Eclerajul reflectat în ferestrele serei, de la culori calde spre culori tot mai reci, redă ideea acceptării pierderii și îngropării simbolice a morților. De altfel, în parcurgerea sălilor Muzeului etnografic până la terasa vitrată de la etaj, defilează prin fața ochilor publicului instantaneele vieții tradiționale kosovare și portretele localnicilor care sugerează o indirectă conexiune între prezent și istoria războaielor balcanice de la începutul secolului XX.

Ciocnirea culturilor

Lumea tradițională albaneză și statutul femeii e subiectul comediei satirice The Sworn Virgin[2] de Jeton Neziraj, regia Erson Zymberi, o poveste despre confruntarea valorilor societății tradiționale albaneze cu cele ale Occidentului pragmatic. Cazul femeilor care aleg privilegiile statutului bărbaților în societatea conservatoare cu prețul castității e relativizat de contactul cu mediul academic și al showbiz-ului londonez. Lumea liberă destabilizează vechile valori, chestionează statutul femeii și dreptul ei la împlinire personală, dar și răstălmăcește și exploatează mediatic valorile societății albaneze tradiționale; le deformează cu minciuna și duplicitatea veroasă a lumii conduse de bani. În lumea LGBTQ, iubirea e posibilă chiar și pentru „virginele  jurate[3]”, dar cu prețul demnității pierdute a acestor femei manipulate de interese meschine, camuflate de relațiile interumane deschise. Aerul lejer al spectacolului, fidel narativității, propune câteva soluții ingenioase: proiecția covorului oriental pe podeaua scenei sugerează viața tradițională, în timp ce cada de baie e semnul lumii libere (bar, loc al confesiunilor intime și al excentricităților libertine. Pendularea între lumea tradițională și cultura queer, ilustrată de contrastul dintre dansul tradițional în falset și glamour-ul excentric al show-ului queer, produc un efect satiric grotesc. Spectacolul lasă deschisă problema negocierii între două culturi centrate pe valori divergente.

În aceeași arie a confruntării culturilor, Kosovo for Dummies[4] de Jeton Neziraj, regia Blerta Neziraj, ridică problema emigrației economice a kosovarilor și a depășirii izolării culturale de Europa. Privită dinspre Elveția, țara care găzduiește cea mai numeroasă emigrație kosovară, relația Europei cu cultura musulmanilor balcanici e superficială, clișeizată, depreciativă. Comedie acidă, fondată pe situații ce amintesc de teatrul absurdului, spectacolul urmărește aventura obținerii statutului de refugiat de către Antigona în Elveția birocratizată, rasistă, obsedată de controlul individului. Referința la eroina teatrului antic pune un bemol comediei, relevă vulnerabilitatea străinului, tragedia contemporană a migranților refuzați, blocați în teritorii aflate între lumi. Critica xenofobiei și a purității rasei e grefată pe povestea scrierii unui ghid de călătorie în Kosovo de către elvețianul care nu a vizitat niciodată țara. Sub aparența comediei, Kosovo for Dummies e o satiră politică, jucată cu distanțare;  actorii sunt vocile tipologiilor sociale care perpetuează tiparele intoleranței în istorie.

[1] Producția companiei independente Integra

[2] Producție Qendra Multimedia, titlul se poate traduce Mirese

[3] Una din posibilele traduceri ale titlului spectacolului care face referire la jurământul de castitate pe viață prin care aceste femei accced la statutul social al bărbatului în societatea albaneză tradițională.

[4] Spectacol produs de Teatrul Municipal din Gjilan, oraș aflat la 60 km de Priștina cu nu teatru municipal fondat de rețea culturală ex-iugoslavă.