Punerea în scenă a Malaeziei

Dat fiind că dezvoltarea peisajului artelor malaeziene a mers în paralel cu Malaezia însăși, a studia modurile în care teatrul a evoluat în această țară sud-asiatică oferă o perspectivă amplă asupra dezvoltăriii istorice, culturale și potice ale țării.

Malaezia se află pe pe ruta comercială dintre India și China, așadar multe dintre artele ei tradiționale conțin legături cu aceste culturi. În vreme ce adoptarea Islamului în secolul XV a modelat mare parte din cultura și politica Malaeziei, influențele timpurii ale hinduismului și budismului sunt foarte prezente. Spectacolul de teatru-operă numit bangsawan, care a atins culmile popularității la finalul secolul XIX, este un asemenea exemplu, care a evoluat dintr-o formă tradițională de dans-teatru indian.

Colonizarea Malaeziei (atunci cunoscută ca Malaia) de către Marea Britanie a început în anii 1820 și a durat până la invazia japoneză din 1941. În timpul acestui proces, în țară au fost introduse treptat forme de teatru occidental, deși erau jucate în mare parte de și pentru britanici. Între timp, importul muncitorilor din sudul Indiei, precum și migrația lucrătorilor chinezi în mine și docuri, au generat influențe culturale și artistice.

Prima apariție a peisajului teatral formal în Malaia poate fi atestată din anii 1950, atunci când teatrul cunoscut drept sandiwara a devenit popular între malaezienii etnici. Malaia s-a întors sub ocupație britanică la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a existat o puternică dorință pentru dobândirea independenței, iar temele din sandiwara – poveștile legendarilor eroi malai și sultani – reflectau asta. Interesant e faptul că, deși aveau teme locale, aceste spectacole conțineau influențe din tragediile grecești și shakespeariene.

Malaia și-a dobândit independența în 1957, iar acest lucru a determinat schimbări în teatrul de limbă malaeziană – focusul era acum pe modernitate și pe apariția unei noi identități malaeziene. Înființarea Institutului de Limbă și Literatură de către guvern, în anul 1956, a consolidat mai departe peisajul teatral local în limba malaeziană, iar tot în acea vreme, dramaturgi/regizori precum Usman Awang și Noordin Hassan au căpătat importanță.

Teatrul în limba engleză, între timp, a rămas în mare parte domeniul expatriaților britanici – dar Grupul Teatral al Artelor Malaeziene (MATG), fondat în anii 1950, a fost preluat de către localnici la finalul anilor 1960. Krishen Jit, recunoscută drept una dintre fondatoarele teatrului malaezian modern, a fost de fapt prima localnică care a jucat un rol principal într-o producțiee MATG în 1959. În plus, anii 1960 au însemnat de asemenea apariția unor dramaturgi care au scris în limba engleză, precum Edward Dorall, K. Das și Lee Joo For.

Apoi a venit Mai 1969, o perioadă neagră din istoria malaeză, în care conflictele rasiale au erupt între malaezieni și chinezo-malaezieni în capitala Kuala Lumpur. Autoritățile au estimat numărul morților la aproximativ 170, deși alte surse au spus că s-ar fi ridicat la 600.

Consecința acestui conflict au fost schimbări drastice în societatea malaeziană, în special prin introducerea politicilor de acțiune afirmativă pentru malaezieni și populația indigenă. Incertitudinea acelor vremuri s-a reflectat în industria teatrală, mulți practicieni abordând teme legate de crearea și deconstrucția identității.

Teatrul experimental a devenit o platformă pentru talente precum Dinsman, Johan Jaafar și Hatta Azad Khan, care au urmărit să exploreze forme și conținut alternativ în teatrul în limba malaeziană. Odată cu presiunea de a lua distanță față de paradigmele vestice ale spectacolului a venit aceea de includere a folclorului și elementelor tradiționale pentru a fi creată identitatea locală. Între timp, cei care erau asociați cu teatrul englez, precum Jit și Faridah Merican, au trecut la teatrul malaezian în încercarea de a-și însuși limba națională.

Acest val a luat sfârșit în anii ’80. O tendință de accentuare a Islamismului a generat critici la adresa teatrului malaezian experimental, guvernul încurajând doar spectacolele care erau încadrate în valorile malaeziene și musulmane. Acest fapt i-a determinat pe mulți practicanți să se întoarcă la teatrul britanic. În timp, acest lucru a provocat un declin al teatrului malaezian, dar două dezvoltări importante ulterioare au dat un foarte necesar impuls: înființarea Academiei Artelor Naționale în 1994 și deschiderea în 2000 a Istana Budaya, un teatru național finanțat de guvern.

Anii ’80 și începutul anilor ’90 au însemnat o proliferare a companiilor engleze de teatru. Multe dintre acestea, precum Five Arts Centre, The Actors Studio și Instant Cafe Theatre Company, au redefinit scena teatrală malaeziană. Odată cu ele au apărut estetica și identitatea specific malaeziană, care presupuneau și implicarea în realitățile sociopolitice ale societății multirasiale. Spre deosebire de companiile de teatru malaeziene care se bazau și continuă să se bazeze pe fondurile guvernamentale, cele engleze aveau o altă sursă de finanțare – de obicei o combinație între sponsorizarea corporatistă, donatori privați și vânzările de bilete – o situație care se păstrează și astăzi.

În prezent, teatrul malaezian rămâne o oglindă a schimbărilor survenite în țară. Ultimul deceniu a cunoscut o puternică infuzie a talentelor tinere care își preiau inspirația deopotrivă din artele tradiționale și din mișcările artistice globale, mai ales din tendințele și cultura pop. Pe de altă parte, teatrul muzical a crescut în popularitate, mulțumită marelui succes al musicalului Puteri Gunung Ledang din 2006. Acesta a fost un punct de plecare pentru alte montări locale ale musicalurilor cunoscute de pe Broadway, și pentru producții muzicale originale, bazate pe teme locale. Între timp, companii precum TerryandTheCuz și Pentas Project redefinesc limitele teatrului, în timp ce grupurile sociale precum Rumah Anak Teater și The Actors Studio Seni Teater Rakyat demontează clișeele ce îmbibau producțiile malaeziană[1].

Sharmilla Ganesan este jurnalistă și scriitoare din Kuala Lumpur, Malaezia. În prezent, studiază cu o bursă Fulbright/Hubert H. Humphrey Fellow la Universitatea din Maryland, Statele Unite.

Traducere din limba engleză de Judy Florescu

[1] Informațiile generale sunt furnizate de către scrierile lui Mark Teh și Carmen Nge