Despre Ceaușescu numai de bine – la 30 de ani de la Revoluție

Hans-Thies Lehmann și teatrul ”care invită viitorul”
februarie 12, 2019

De 1 mai am făcut o vizită suprarealistă în casa unde a locuit fostul dictator Nicolae Ceaușescu și familia lui. Aflată în cartierul Primăverii, pe bulevardul cu același nume la numărul 50, Casa Ceaușescu s-a deschis pentru public în urmă cu numai doi ani, înainte de asta fiind folosită pe post de „casă de oaspeți”. Ai cui oaspeți nu se știe exact, asta e tot ce am putut aflat de la o ghidă plictisită, aflată la final de program. Clădirea se află în administrarea RAPPS, o parte din fosta grădină a fost retrocedată și o bucată din ea vândută deja de foștii proprietari. Turul casei se poate face numai cu ghid, cu programare în avans, cel în limba română costă 35 de lei, cel în engleză 50. Există și ”tururi private” de 200 lei, care includ buncărul, crama casei și alte zone mai greu accesibile.

Până aici toate bune, modelul seamănă cu acela folosit și de alte case memoriale din lume. Partea suprarealistă ține de prezentarea standard oferită de ghizi, dovadă a unei lipse totale de curatoriere, de concept și de punere în context istoric a personajelor care au locuit aici. Pentru cine nu a auzit niciodată de Ceaușescu, impresia dată de prezentarea seacă, constând în numere și detalii senzaționaliste, făcută într-o limbă de lemn, de către cineva care e clar că a învățat-o pe dinafară, nefiind pregătit să răspundă la nici o eventuală întrebare din partea vizitatorilor, este că aici au locuit niște oameni de treabă, care deși aveau de toate, erau foarte grijulii cu hainele și obiectele lor (”Elena își dădea ciorapii la remaiat, iar Nicolae își repara pantofii la cizmar!”, ni s-a precizat admirativ când vizitam hectarul de dressing-room cu dulapuri pline de hainele familiei), oameni de bun simț, conștienți de propriile limite (”Ei știau că nu au decât patru clase primare, deci în acest studio luau lecții de la profesori – el de dicție, de istorie politică, iar ea de chimie”, ni s-a explicat în biroul lui Ceaușescu), și cu preferințe artistice clare (”Le plăceau tablourile cu țărani”, a fost afirmația ghidei care întrebată cum au ajuns aici aceste tablouri valoroase din patrimoniul național a răspuns senină ”au fost aici dintotdeauna”, pentru ea dintotdeauna însemnând probabil de la Revoluție încoace).

Dacă nu vii cu cunoștințe clare de acasă, e foarte greu, dacă nu imposibil să identifici cu ce se ocupau mai exact oamenii care trăiau aici, dar ni se specifică faptul că ei aveau meserii serioase, ”Valentin era un fizician apreciat, Nicușor a studiat ingineria, dar a lucrat ca secretar de partid” (!?); în plus, această familie frumoasă se întrunea de sărbători, aveau hobby-uri, știau să înoate (ar fi fost și cazul, la ce piscină include casa!) și aveau mulți prieteni în toată lumea, care le dădeau cadouri în semn de apreciere – vase de porțelan, statuete din colți de elefant, un șah electronic, care are la vedere instrucțiunile de folosire și nu pare să fi fost folosit vreodată – cel din urmă special oferit de către Gorbachev lui Nicolae, care era ”pasionat de șah”și ”îi plăceau mult păunii”, citez tot din prezentarea ghidei. De altfel, și din prezentarea în engleză de pe site-ul casei memoriale reiese același ton apreciativ1. Aproape că-ți vine să întrebi ”și unde sunt oamenii ăștia simpatici, că tare aș vrea să-i cunosc și eu!”. Din păcate, nici o șansă de a afla de undeva cum au sfârșit ei în decembrie 1989 sau cât rău a făcut regimul Ceaușescu în România timp de decenii, nici ”amănuntul” că e vorba aici despre unul dintre cei mai mari dictatori din istoria recentă. Nu există nici măcar un calendar pe ani al ascensiunii acestui parvenit în politică, nici un context istoric care să explice condițiile ascensiunii lui și efectele acesteia asupra țării lăsate în mâinile lui și ale clicii politice corupte din jurul lui.

La 30 de ani de la Revoluția din 1989, să auzi ca singure mențiuni despre acel moment crucial doar câteva vorbe disprețuitoare, respectiv ”în decembrie 1989 casa a fost devalizată de revoluționari, care au luat tot ce se putea lua, haine, bijuteriile din seif, obiecte”, sau ”tot ce vedeți galben e vopsit cu o vopsea galbenă, nu e din aur, cum s-a spus la Revoluție”, vine – în lipsa oricăror explicații despre crima acestui stat împotriva cetățenilor săi în timpul comunismului și în zilele lui decembrie 1989 -, ca un pumn în stomac pentru vizitatorul care a trăit acele momente sau măcar a citit câte ceva despre ele.

Dacă RAPPS nu e în stare să angajeze un curator independent, sau mai mulți, care să ofere o narațiune coerentă despre acest loc cu o încărcătură istorică imensă și despre familia care a trăit aici, poate că ar fi mai bine să-l închidă la loc și să facă bani cu el pe alte căi, inclusiv ca până acum, prin găzduirea unor ”oaspeți” care vor plăti bani grei numai ca să poată spune că au călcat pe aceleași covoare cu niște dictatori sângeroși. Cu siguranță se vor găsi destui clienți!

1 We want our visitors to see how Ceauşescu lived, not only as an internationally known head of state, but as a man in his own private life – the hobbies that he had, what his routine around the privacy of his home was, how he studied or what art collections he had in his house. https://casaceausescu.ro/?page_id=3412&lang=en#

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide