Vremea creatiei colective

Experimentăm cu toții în România, când scriu aceste rânduri, trezirea unei stări de spirit colective, care nu ne mai lasă să dormim și ne face să vedem deodată  lucrurile dintr-un unghi diferit. Oamenii ies în stradă cu zecile de mii, Guvernul a căzut, politicienii sunt panicați fiindcă își dau seama deodată că sunt complet depășiți și nu au soluții care să-i ”mulțumească” pe cei din stradă. Sistemul e fisurat tot mai mult, iar dorința de reformare a fundamentelor acestuia devine tot mai acută la nivelul întregii societăți. Nu mai e vorba să schimbi un om sau doi, nici o demisie nu mai e de ajuns, e nevoie de structuri diferite pe care trebuie să ni le imaginăm cu toții, printr-un brainstorming major, care să reflecte schimbarea generală de afect prin care trecem și să găsească soluții concrete pentru a materializa aspirațiile tuturor.

Nu e deloc simplu, dar seamănă foarte mult cu procesul de realizare a unui spectacol, care presupune, de fapt, identificarea elementelor necesare pentru a materializa o viziune, pentru a o transcrie din planul abstract al intențiilor în acela concret al scenei. Ceea ce este esențial pentru asta, în afara decorurilor, costumelor, luminilor, etc, este aducerea oamenilor împreună, felul în care reușești să-i convingi pe toți de un adevăr comun. Iar împreună să faci adevărul acela să ajungă la public. Șansele cele mai mari să se întâmple așa ceva există când viziunea se cristalizează din ideile tuturor celor din echipa artistică, nu când ea aparține unui singur om, fie el și regizorul. Marele erou al secolului 20 în teatru este și el pe cale să fie reinventat/reformat în secolul 21.

Nu întâmplător, valul anterior a ceea ce s-a numit în istoria teatrului ”creație colectivă” a apărut în conjuncție cu evenimentele din celebrul an 1968, momentul în care democratizarea societății occidentale  a devenit o evidență pentru toată lumea. Aproape jumătate de secol mai târziu, revoluția mijloacelor de comunicare și accesul global la rețelele de transfer de informație ne-a adus în pragul altor revoluții în mai multe puncte de pe glob, iar accentul s-a mutat din nou de pe individual pe colectiv. Iată un cuvânt care pentru români înseamnă în acest moment, după teribilul accident din clubul cu același nume, mult mai mult decât pentru orice altă nație. Pe noi nepăsarea și indiferența ne-a costat mai mult.

Nu știu în acest moment cum se va termina ”povestea” pe care zeci de mii de oameni au scris-o în stradă zile la rând, printr-o demonstrație retransmisă peste tot în lume și comentată drept o nouă revoluție în România, dar sunt sigură că urmările ei vor exista, și că această viziune abstractă născută dintr-o explozie emoțională va fi în cele din urmă transcrisă în plan concret, marcând o nouă etapă în evoluția societății românești. Deocamdată, spectacolul e în stradă și suntem cu toții în plină creație colectivă.

editorial din noiembrie 2015