Teatru și nonteatru. Cronica unui eșec 9G

Acesta este un text despre așteptări, aparențe și eșec, despre inerție, risc și dezamăgire. Este un text despre tineri artiști independenți și programul 9G la TNB, și despre mult mai mult de atât. Despre cum nu ar trebui să fie. Punctul de vedere exprimat îmi aparține în totalitate și nu include perspectivele, deși similare, ale altor afiliați proiectului meu sau programului 9G. Teama de asumare publică a unei poziții critice față de o instituție vizibilă și influentă este normalitatea subzistenței în sistemul rigid și opac al instituțiilor de stat.

În iunie 2017 am fost anunțată că fac parte din selecția programului 9G al TNB cu textul Lucrul (Das Ding în original) de Philipp Löhle. Reacția mea a fost una entuziasmată, pentru că e vorba de un text contemporan greu de prizat datorită scriiturii fragmentate, pulverizate. Aveam senzația că Lucrul și-a găsit locul.
În intervalul de un an dintre interviu și prima vizionare s-a schimbat de n ori distribuția, pentru că lipsa unui calendar ferm, tergiversările, suprapunerile proiectelor care sunt în repetiții în 9G, timpul limitat la scenă fac imposibilă planificarea realistă a timpului pentru artiștii independenți implicați în proiecte. Independenți care de fapt sunt șomeri, în definiția domnului Caramitru.

În 29 iunie 2018 avem o vizionare a spectacolului cu Cristiana Gavrilă, coordonatoarea programului 9G. Inițial fusese programată o vizionare cu consiliul artistic, dar în 29 constatăm și ni se confirmă că s-a renunțat la această vizionare fără să fim anunțați în prealabil. Feedback-ul este pozitiv: Cristiana Gavrilă sugerează scurtarea fragmentelor video și observă că povestea este inteligibilă. Pentru că textul are o structură fragmentară, montând parcursurile mai multor personaje care se intersectează, înțelegerea poveștii era un punct nevralgic. Ne bucurăm că nu există probleme în acest sens.

Vară, pauză. Avem o săptămână de reluare a repetițiilor la scenă în octombrie, în care optez să fie scurtate și dinamizate fragmentele video, spațiul și luminile sunt modificate, filmările cu doi actori din distribuție refăcute. Modificările țin cont de sugestiile Cristianei Gavrilă și de necesitatea ca povestea „să se înțeleagă”. Impresia noastră, a echipei, și a altor spectatori ai celor două variante (iunie vs. octombrie) e că s-a ajuns la una mai bine lucrată, mai coerentă.
În 15 octombrie 2018 avem o vizionare a spectacolului cu directorul TNB, Ion Caramitru, și o parte a consiliului artistic al instituției, în urma căreia spectacolul este respins. Regulamentul 9G stipulează că vizionarea decide traseul spectacolului realizat de fapt în condiții de independent: el poate fi preluat de instituție sau nu. ”Condiții de independent” este impropriu spus, deoarece condițiile 9G sunt cel puțin limitative. Practic tinerilor artiști ”șomeri” li se oferă spațiu de repetiție (spațiul la scenă va limita timpul de repetiție), acces la personalul tehnic (care va încerca să solicite drepturi de autor / onorarii pentru sarcini simple și neartistice, deși statutul de salariat ar trebui să le acopere) și acces la magazia de decoruri (doar decorurile casate din depozitul TNB vor putea fi folosite / modificate, ele reprezentând un procent infim din decorurile acestuia). Regulamentul 9G obligă, de fapt, regizorul și echipa artistică să vină cu bani și soluții de acasă și să apeleze la prieteni pentru a suplini lipsurile inerente și a crește calitativ proiectul. Repetițiile nu sunt plătite, nici traducerea textelor montate. Tinerii ”șomeri” trebuie să fie foarte determinați și bine organizați ca să producă spectacolul-care-trebuie-validat.

Dar nu condițiile programului 9G (contestate deja printr-o scrisoare deschisă semnată de mai mulți participanți acum 3 ani https://adevarul.ro/cultura/teatru/artistii-implicati-programul-9g-tnb-acuza-teatrul-national-dinbucuresti-nerespectarea-promisiunilor-1_55212e9b448e03c0fd3d471a/index.html) sunt obiectul nemulțumirii mele. Lăsând la o parte contextul din start neproductiv al 9G, care în sine ar putea genera o discuție despre ce înseamnă condiții de lucru decente și sprijin pentru tineri, problematic e felul în care s-a desfășurat vizionarea din 15 octombrie, care semnalează probleme majore de viziune, comunicare, asumare și politică instituțională în TNB. A nu le puncta ar însemna să le aprob tacit, iar acest lucru nu este o opțiune.
Directorul Ion Caramitru începe feedbackul cu „Nu am înțeles nimic”, apoi pune problema legitimității prezenței textului în selecția 9G și apartenența acestui „text poematic” la genul dramatic. Tardiv, inconsecvent, după un an de la anunțarea selecției și repetiții. Bizar, având în vedere că vorbim de un text dramatic premiat și montat internațional. În mod clar, ne plasăm în paradigme ale teatralității divergente.

Din păcate discuția nu e aprofundată, nu ni se dă feedback aplicat. Se contestă premisa realizării spectacolului în orice teatru, pentru că teatralitatea textului este una nepotrivită, neinteligibilă. Cristiana Gavrilă susține punctul de vedere al directorului TNB: povestea nu se înțelege, textul a fost ciopârțit, ceva s-a pierdut. S-a pierdut și umorul. În vară era, acum nu mai este. În concluzie, receptarea unei opere de artă ține nu doar de subiectivitate și de orizontul de așteptare, ci și de impulsuri preluate automat, pe linie ierarhică.
Echipei nu i se cere un feedback legat de cum s-a lucrat la spectacol. Nu există un dialog propriu-zis, încercarea de a accesa un demers artistic. Am senzația neplăcută că trebuie să îmi apăr proiectul în fața unei poliții teatrale inflexibile și expeditive, o poliție omnipotentă care poate să refuze asumarea oricărei responsabilități.
Directorului TNB nu i se va comunica niciodată că vizionarea a început cu întârziere pentru că un angajat al Sălii Mici a întârziat 70 de minute față de ora la care trebuia să fie la sală, pentru că asta înseamnă a admite că există probleme interne. Se reproșează în schimb că luminile (făcute pro bono de un light designer profesionist) sunt prea slabe.
Întrebările pe care i le-am adresat Cristianei Gavrilă despre raportul TNB / 9G cu spectacolele selecționate pot fi retorice sau pot lansa o reflecție despre relația instituției (aici TNB, dar poate fi extrapolat) cu tinerii creatori pe care pretinde că îi sprijină.
Cum este posibil ca directorul TNB să vină la o vizionare despre care nu știe nimic (autor, text, echipă) și să pună problema legitimității includerii textului în programul 9G la peste un an de la anunțarea rezultatelor, în momentul în care proiectul este deja în faza de vizionare?
– de ce nu există direcții clare asumate și enunțate din faza de call a proiectului? nu e just că problema se pune în termeni de text poematic / ”nu e teatru” față de un text dramatic acceptat ca atare de comunitatea internațională, deja montat internațional. Care sunt definițiile și modelele de bună practică ale spectacolului de teatru în viziunea 9G/TNB?
– de ce pretinde 9G că este un laborator / experiment de spectacol dacă se reproșează unui proiect de spectacol, aprobat în principiu ca valabil, că ”nu e teatru”?
– de ce nu sunt implicați toți factorii decizionali în toate etapele de selecție?
– de ce nu există un protocol urmat în cadrul tuturor proiectelor? de ce prezența Consiliului Artistic la vizionare este opțională și arbitrară? de ce unele proiecte beneficiază de mai multe vizionari și de timp suplimentar, iar altele sunt expediate? de ce nu se urmărește evoluția unui proiect acordându-i-se sprijin?
Până acum întrebările rămân pur retorice, deși am solicitat răspunsuri în mod repetat.

Cred că orice artist, chiar șomer, merită o abordare consecventă, nu negarea valorii unui text deja validat critic internațional și excluderea lui dintr-un context care deja l-a legitimat prin includerea într-o selecție oficială. Șomerul merită un feedback constructiv, măcar din respect față de energia și timpul investite într-un proiect, nu unul care expediază miza proiectului printr-un „Și ce?” sarcastic și autosuficient. Întrebare care până la urmă poate fi adresată foarte multor proiecte TNB (și nu numai) cu bugete de producție imense și calitate artistică discutabilă.
Sărbătorim în 2018 centenarul cu plecăciuni pentru istorie și autoritate, cu Vlaicu Vodă în Piața Constituției. Discursul oficial aureolează eroii neamului și exclude critica sau viziunea alternativă. Vizionarea 9G din 15 octombrie e simptomatică pentru o mentalitate care a depășit termenul de expirare.
În ceea ce mă prinvește, vreau să lucrez într-un context care valorizează asumarea, transparența, căutarea, interesul, curiozitatea, profesionalismul, respectul artistic și uman. Poate într-o zi 9G sau TNB vor fi acel context.