Sunt Olga Török și am participat la cel mai mare festival de teatru independent din Germania

Motto: “To gain knowledge one needs to penetrate something” (Pentru a dobândi cunoaștere, trebuie să penetrezi ceva)

Corpul femeii, demitizat cu ironie în spectacolul Florentinei Holzinger “Tanz”

Nu știam cine e Florentina Holzinger până să ajung în “International Visitors Programme 2021” la festivalul independent de teatru “Impuls Festival” din Germania. Spectacolul ei “Tanz” pare a fi cel mai complex de până acum, ea fiind până anul trecut un pont secret al secțiunii off a mai multor festivaluri, iar din iarna lui 2019, când a avut premiera cu „Tanz”, nu lipsește din secțiunile principale ale festivalurilor de dans și teatru.

O oră de balet condusă de o prim-balerină în etate, complet goală. “Fetele de la bară”- îmbrăcate. “Corpul trebuie să se înalțe de la sine”, “shape your body beyond normal” le instruiește fosta prim balerină. Balerinele sunt îndemnate să se dezbrace până rămân și ele nud pe scena. Iar ce se întâmplă după această introducere în strunirea corpului de dansatoare e mai greu de povestit, pentru că imaginile propuse pot aduce ușor a teatrul anilor 90, a filmele de categoria B, adică mult sânge de scenă, masturbare, orgasm, mutilare, vrăjitoare, fete pe motociclete suspendate, acrobație la înălțime, proiecții explicite. În realitate, publicul e hrănit pas cu pas cu imagini kitsch despre corpul femeii. Însă ironia și umorul prin care corpul femeii se dezvăluie a fi un instrument fabricat de către mass media (vezi fetele sex-symbol alăturate unei motociclete), de istorie (vezi vrăjitoarele), de societate și de toate operele de balet romanțate, sunt performate atât prin text, cât și prin mișcare. Florentina Holzinger oprește spectacolul la jumătatea lui și poartă o discuție lejeră cu publicul despre ce au văzut și ce vor vedea pe scena, asigurându-i că știe că pentru mulți e destul de înfricoșător și inconfortabil să le vadă pe balerine goale pe scena și vulvele lor în proiecție, așa că nu îi va supune altor probe interactive (totuși o face). Imaginea de final le regăsește pe dansatoare la barele de balet exersând, primind indicații de la maestră, vizibil obosite după două ore de spectacol. “Cred că publicul ar vrea să aplaude și ar trebui să respectăm asta.” Urmează, pe merit, aplauze multe.

Foto Eva Würdinger

“Body of Knowledge” pe WhatsApp și Zoom

Fac o trecere bruscă la performance-ul online pe WhatsApp și Zoom concomitent,“Body of Knowledge”, o experiență pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare, care șterge pentru două ore  barierele geografice și intergeneraționale. Am fost sunată de patru adolescenți din Melbourne, Australia, care mi-au pus întrebări la care ei căutau răspunsuri: când devin vulnerabilă într-o relație de iubire, ce sfaturi am primit când am fost copil și dacă le-am urmat, cum trec peste moartea unei persoane iubite, ce m-a făcut să apreciez lock down-ul, dacă am susținut o cauza în adolescență. Numărul mic de spectatori/participanți acceptați la acest performance online nu a grăbit discuțiile dintre noi… Adolescentul care mă “interoga” era la fel de deschis și vulnerabil în discuție ca mine. Finalul i-a reunit pe adolescenți cu noi toți, pe Zoom. Aceștia au concluzionat discuțiile pe care le-au avut cu participanții, iar împreună am format, simbolic vorbind, acest ”corp al cunoașterii”. O puternică și valabilă demonstrație de educație prin performance. Fun fact: am primit și un pachețel prin poștă, care să ne ghideze prin performance și la final un playlist cu melodiile preferate din adolescență ale tuturor participanților adulți, care ne-au fost cerute în prealabil. Ne-am strâns din toate colțurile lumii, fusul orar nu a contat.

Am avut experiența unui dialog “planetar” și m-am simțit împreună cu colegii mei din International Visitors Programme, creatori de teatru, manageri culturali, critici de teatru din Malaezia, Nigeria, Thailanda, Macedonia, Finlanda, Ungaria, Brazilia, China, Argentina, Cameroom și desigur Germania, țara gazdă.

Tot programul la care am participat oferă posibilitatea networking-ului dintre creatori de teatru/dans/performance internaționali  și creatori din spațiul germanic. În acest sens, în show case-ul “Impuls Festival” am putut urmări prin live streaming performance-urile și concertele care tematizau percepția societății germane asupra entertainerilor de culoare din anii 90 (“Playback”, regia Joana Tschikau), amintiri/ experiențe  personale post căderea zidului berlinez (“Mit echtem singen”, regia Tanjă Krone), relaționarea față de victimele atacului neo nazist asupra emigranților turci (“Takdir” regia Ülkün Sungün), diferența dintre clasele sociale, crescută vizibil în Germania (instalația dezvelită în orașul Mühlheim an der Ruhr, “Marea foarfeca-The Great Divide”).

În încheiere vreau să vă îndemn să o căutați și să o urmăriți pe Teresa Vitucci, una dintre cele mai puternice voci feminine din performance-ul internațional. O experiență performativă marcantă din cadrul festivalului, cu“Hate Me Tender”.

Dar nu închei fără a mulțumi celor de la “Goethe Institut” că m-au ales să particip la “International Visitors Programme” desfășurat în cadrul secretariatului cultural al landului Nord Rhein Westfalen din Germania.