Schimbarea de care avem nevoie – exemplul Teatrului ”Sică Alexandrescu”

De câteva luni deja opinia publică e mai la curent cu viața Teatrului ”Sică Alexandrescu” din Brașov decât era în ”vremuri normale”, când activitatea acestei instituții consta doar în producerea de spectacole și alte evenimente artistice. E păcat că lucrurile stau așa, dar e bine că au izbucnit totuși, fiindcă asta face din teatrul brașovean vârful unui iceberg care crește de multă vreme în apele tulburi ale administrației teatrale românești. Ceea ce s-a întâmplat la Brașov a trecut prin toate fazele anormalului care definește viața teatrală de la noi în multe alte cazuri: influența politicului asupra artisticului, sufocarea administrativă, dezbinarea echipei teatrului, și mai ales fraudarea concursului de management care, dintr-o idee bună la apariția legii managementului instituțiilor de spectacol – cine nu ar fi de acord cu o competiție în urma căreia să câștige cel mai bun, iar teatrul să beneficieze de competență de înalt nivel, selecționată prin concurs ? – a ajuns o glumă proastă, dat fiind că e de notorietate aranjarea acestor concursuri pe toate căile inventate de imaginația celor care aplică legea. Ar fi mai onest ca ordonatorii de credit – fie la nivel național, fie la nivel local – să admită public că preferă să-i numească pe cei care conduc aceste instituții, ca să-i poată controla, ca să sfârșim odată cu ipocrizia asta națională. Așa măcar vom știi a cui este responsabilitatea pentru eșecul acestor instituții, vizibil în tot mai multe cazuri.

Și totuși, în mijlocul acestui scandal tipic, a apărut o mână de oameni tineri care au refuzat să se complacă în a comenta pe coridoarele teatrului și au ieșit în public să spună cu voce tare că ”e ceva putred în Danemarca”. Au protestat pe treptele teatrului, au făcut o campanie de informare pe Facebook, au apelat la Ministerul Culturii și la uniunea de breaslă, UNITER, care în final, a luat și ea o poziție, au încercat să discute cu reprezentanții Primăriei, ordonatorul de credit al TSA (care însă a refuzat să-i primească). Au accesat toate mijloacele legale de care dispune azi un cetățean aflat în căutarea dreptății (în afară de calea legală). Și ce s-a întâmplat în urma acestei acțiuni demne, oneste și conduse cu grijă pentru imaginea instituției pe care o reprezentau acești tineri? Doi dintre ei, Maria Gârbovan și Marius Cordoș, au fost pur și simplu dați afară de către directoarea interimară Viorica Geantă Chelbea, ea însăși actriță a teatrului brașovean. Pe lângă faptul că decizia este ilegală, interimatul nedând dreptul la asemenea radicale acțiuni de natură să afecteze în continuare activitatea unei instituții și așa foarte tulburate, rămâne în discuție reflexul atât de prezent al pedepsirii celui care spune adevărul, reflexul închiderii gurii care a avut curajul să vorbească. El vine de departe, din negurile comunismului și acționează în continuare pârghiile unei frici pe care unele generații, care au încă în sânge teama de autoritate, o resimt puternic. Este esențial ca tinerii pedepsiți astfel să nu se lase intimidați și să continue să acționeze legal, dând astfel un semn că generația lor nu mai cade sub incidența acestei frici și că dacă am învățat un lucru crescând și maturizându-ne după 1990 este acela că autoritatea poate greși, iar noi suntem responsabili să corectăm aceste greșeli și să insistăm pentru ca sistemul să devină mai competent și cât mai puțin corupt. Altfel, el nu se va curăța de la sine niciodată!

Exemplul Teatrului ”Sică Alexandrescu” redeschide discuția despre necesitatea de a schimba Legea managementului instituțiilor de spectacol, încercare făcută la începutul acestui an de către fostul ministru Vlad Alexandrescu și eșuată din cauza intereselor deranjate de schimbările preconizate. Grupurile de influență tulburate atunci de către un ministru independent au obținut demisia acestuia dintr-un Guvern care altfel a luptat și încă mai luptă cu corupția sistemului. Prea puțini au fost atunci aceia care au protestat. De aceea avem de purtat și o discuție mai largă despre solidaritatea în cadrul breslei teatrale, fără de care nimeni – nici un ministru și nici grupurile de protestatari din teatre, oricât de curajoși – nu vor reuși să producă schimbarea de care avem atâta nevoie.