Editorial Scena.ro 16
Și dacă ”ethosul național” pe care ne-am obișnuit de atâta vreme să-l considerăm pozitiv este pericolul ascuns? Frâna care ne ține pe loc, împiedicând-ne să evoluăm, să comunicăm deschis cu lumea, să ieșim din anonimat ca artiști, creatori sau intelectuali publici – ca societate nu mai puțin? Dacă ideea că suveranitatea unui stat are la fundamentul său ”geniul național” (atenție, dacă nu-l avem, el trebuie inventat!) este una nu doar profund demodată, dar și – în timpurile pe care le trăim – periculoasă precum o grenadă cu fitilul scos deja?
***
În cartea sa Fear of small numbers1, profesorul Arjun Appadurai susține că trăim un moment în care statele-națiune se simt amenințate de un pericol fără chip, constând chiar în schimbările prin care trece lumea post-globalizare: valuri de emigranți se mișcă din loc în loc, noile tehnologii permit comunicarea rapidă, dezvăluirea tuturor ”secretelor de stat” și mobilizarea în vederea protestelor și a revoluțiilor, piețele fluctuează constant, valoarea banului e imposibil de apreciat pe termen lung, iar în plus un rău misterios a infestat omenirea – terorismul. Ce poate face statul ca să-și apere granițele, fizice și politice, într-un asemenea context neliniștitor? Ce arme poate el să folosească? Și ce rol are cultura în acest context alarmant?
Cea mai interesantă ipoteză din cartea lui Appadurai este aceea că formula însăși de stat-națiune s-ar putea să fie depășită și incapabilă să facă față noilor realități.
Nu-ți trebuie prea mult spirit de observație ca să vezi că, pe lângă lipsa unor soluții de revitalizare economică, un stat-națiune precum cel român, vâslește greoi și în gol împotriva unor valuri care amenință să-l ia pe sus, în timp ce realitățile din interiorul său se modifică constant. Recensământul din luna octombrie a fost o probă în acest sens, pe lângă cele pe care le putem observa fiecare dintre noi în viața de fiecare zi. Ați remarcat că forța calificată de muncă a dispărut din România afectând toate domeniile? Ați văzut că de ani buni se află printre noi nu numai maghiari, germani și romi, ci și chinezi – o minoritate al cărei număr e în creștere? (dacă prima generație de chinezi din România aproape că nu-și părăsea comunitatea, copiii lor, acum elevi în școlile românești, sunt deja integrați și resimt deja starea de minoritar). N-ați întâlnit măcar o dată în avion o doamnă în vârstă, oftând că trebuie să urce pentru prima dată (sau a doua, a treia, a noua) într-o asemenea ”arătare” ca să meargă până în America (Europa, Australia, etc) să aibă grijă de nepoțeii născuți acolo? Și de câteori auziți vorbindu-se despre toate acestea în spațiul public românesc – sau, ca să ajungem la subiect, pe scenele teatrelor, în discursul muzeistic sau în cultura noastră în general?
Appadurai mai spune că incertitudinea provocată de permanentele schimbări sociale amenință să găsească în violență metoda macabră de regăsire a echilibrului. Violența împotriva celuilalt, a celui diferit, a minoritarului. ”Statul-națiune a fost redus constant la ficțiunea ethos-ului său ca ultimă resursă culturală asupra căreia își poate exercita dominația deplină”.2
Violența nu întârzie să apară în plan cultural: la Budapesta, extrema dreaptă a ”arestat” un teatru numind abuziv un director și promite în declarații publice să-l pună în slujba apărării ”valorilor naționale”, fără să înțeleagă că acestea trebuie redefinite în contextul global. Articolul Andreei Tompa explică acest caz și implicațiile sale în articolul din pagina X. La Paris, spectacolul lui Romeo Castellucci –Sur le concept du visage du fils de Dieu ( Despre conceptul de chip al fiului lui Dumnezeu)- despre care a relatat de la Avignon Mirella Patureau în numărul trecut al revistei, a stârnit proteste violente din partea fanaticilor creștini care au fost ținuți la distanță de Theatre de la Ville cu gaze lacrimogene și forțe polițienești. În apărarea artistului s-au ridicat voci majore ale teatrului european, după cum puteți citi pe site-ul www.revistascena.ro. Unde își mai găsește locul artistul și cum poate fi apărată libertatea lui de expresie într-o lume dominată de o anxietate generalizată, infiltrată adânc în zona politică?
Soluția propusă de Appadurai în Fear of small numbers este tocmai încurajarea nașterii unui ”al treilea spațiu”, un spațiu de reacție a intelectualilor publici și a artiștilor care să explice, prin mijloacele lor specifice, ceea ce se întâmplă astăzi în societatea post-globalizată și să împiedice astfel creșterea violenței și a terorismului. Cu cât mai multe știm unii despre alții, cu atât mai puțin vom nutri dorința de a ne ataca reciproc.
***
Acestea fiind spuse, cum trebuie să arate în societatea de azi repertoriul unui Teatru Național sau al oricărei manifestări denumite cu acest adjectiv? Nu cumva avem obligația să ne întrebăm serios ce mai înseamnă astăzi ”național”, când vine vorba de arta pe care o practicăm sau observăm?
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide