Atitudini în teatrul românesc. Scrisoarea către atotputernici de la generația dezamăgită (Luiza Mihăilescu)

Rubrica de atitudini în teatrul românesc lansează un al doilea segment de scrisori care vine în completarea celor cu care v-am obișnuit deja aici. Invităm practicieni din domeniul teatrului să ia atitudine în articole publicate, din dorința ca dezbaterile lansate în ultima vreme să nu rămână doar comentarii pe platformele de socializare. Credem că este necesar să ne asumăm părerile într-o revistă de specialitate pentru o mai ușoră lectură și pentru o viitoare arhivă a timpului nostru. 

Astăzi a răspuns invitației noastre Luiza Mihăilescu, regizoare de teatru.  

Luiza Mihăilescu

în 2018, eram cu un coleg student la actorie/ ospătar la godot și cu o colegă cu aceeași ocupație și ne gândeam când am văzut ultima dată un spectacol tare la tnb. nu ne-am amintit. am propus probabil, cinic, visul unei nopți de vară din 2015.

în 2020, înainte de pandemie, eu și 12 colegi de generație de la actorie, scenografie, coregrafie, păpuși-marionete am făcut un spectacol. era ok. de multe ori pentru un student la actorie sau la regie, singura șansă la afirmare e spectacolul de licență, deci mna, și dacă nu era ok, era ce aveam. măreața platformă a tnb de susținere a tinerelor talente s-a întâlnit cu noi să vedem cum adaptăm spectacolul pentru tnb. a venit pandemia, nu am mai auzit de la tnb nimic.

un an mai târziu, întrebam toți 12 tineri absolvenți bezmetici pe toată lumea pe care o cunoșteam din teatru, dacă se mai aude ceva de 9g, dacă ne vor chema și pe noi, dacă, poate. am auzit nu se știe, nimeni nimic, organizarea e praf, când reîncepe 9g vă sunăm noi și altele. a început, nimic. e ca scrisoarea de la hogwarts, unii încă așteptă chemarea asta. când ieși din facultate direct într-o pandemie și zbori ca frunza-n vânt (nu e metaforă) tnb-ul îți aruncă și el cu praf în ochi.

anyway, știam deja că 9g e o prăjeală de inițiativă unde trebuie tu să vii cu bani din buzunar, și după ce e totu gata, la serbare vine dl director și zice dacă îi place sau nu. dacă nu, ia-ți decorul și munca și energia și du-o acasă. 0 gândire educațională, 0 gândire înspre viitor…

în 2022, am fost la un proiect care își propunea să promoveze echipe de tineri regizori și dramaturgi – o inițiativă tare, zic – ghinionul a fost că tot de teatrul ăsta național bucureștean de prestigiu am dat. mă duc alături de tânăra colega dramaturgă la o întâlnire cu dl director interimar, nu știe nici el nici nimeni ce vrem noi să facem. începem să ne îndoim că au ascultat prezentarea noastră de 3 minute sau că au citit ceva din proiectul nostru despre cerșetorie, mă rog, doamne ferește să fie despre cerșetorie, despre aventura unei femei frumoase la muncă în diasporă ca să placă, știți cum e.

să nu creadă că suntem și noi niște nebune politice, că ei nu fac din ăstea politice.

dl director face glume misogine de gherțoi, că s-ar putea să nu ne ia în serios actorii pe noi două, că suntem așa fetițe și își încearcă așa norocul ca pe tinder cu colega mea. ieșim de acolo scârbite. după un schimb de 10-15 mail-uri, aflăm că nu avem din ce actori să alegem, că toți joacă la mariile genii și nu mai sunt și pentru proiectul asta, că munca noastră nu e renumerată în niciun fel, și alte idei din sfera asta.

le scriem că e lipsă de respect și profesionalism, ne zic că nu e. și tot așa. mă rog, la un moment dat nu le-am mai scris…

în fine,

e același teatru care nu și-a plătit colaboratorii luni de zile.

același teatru care an de an lansează marele 9g și absolvenții (mulți șomeri, livratori, ospătari, callcenteriști, animatoare, etc.) scot de la 1000 de euro în sus din buzunar ca să facă un spectacol la TEATRUL NAȚIONAL.

același teatru care are 0 demers teatral sau cultural concret. 0 direcție clară, 0 poziționare coerentă în lume. dar cum să ai un demers sau o direcție, dacă tu nu te poziționezi. și cum să te poziționezi, dacă tu nu faci politică.

același teatru plin de rasism dar chipurile progresist, în care acum câteva săptămâni nu a fost lăsat să intre un băiat rom de doamna plasatoare albă la spectacolul despre comunitatea lui, pentru că nu arăta cum se cade la TEATRUL NAȚIONAL.

teatrul național de băgat bani în buzunar (a se citi sporu de director), de pretend to be, de fake.

teatrul național cu bilet de 150 de lei la salariul mediu 3500 de lei. (știu că e 4500 acum, dar să fim serioși cine face banii ăia) oricum, ar trebui să fie și 1000 de lei biletul, la cum vrea dl primar să facă tesla-teatrul.

ziarele anti-semite legionare și glumele transfobe ale lui dan puric care instigă la ură sunt doar vârful muntelui. sunt sigură că sunt povești mult mai dure, dar nu-s ale mele. sau ale unei generații din care fac parte. generația dezamăgită de geniile naționalului și altor naționale.

șoc, teatrul național oglindește perfect teatrul românesc mainstream.

nu face politică în spectacole, doamne ferește și păzește.

politică e tot ce nu e chiar de dreapta, act de geniu e tot ce e de dreapta, se știe. amin.

și dacă nu știi, înveți. ăsta cred că e singurul program educațional pe care îl face tnb. (dar nu numai, e un program educațional extins.)

o generație perfectă, apolitică. cum am putea noi vreodată să fim o generație apolitică când suntem în plin val de schimbări, sau pseudo-schimbări sociale, politice, climatice, economice?

în fine, același teatru măreț în care nu s-a întâmplat nimic în urmă scandalului cu puric și ziarele lui. pare că nici n-a fost. câteva zile de mesaje cu subînțelesuri și certuri pe social media între actori mai progresiști, actori mai conservatori, și actori care au obosit.

și generația tinerei dezamăgiri urmărind tacit. așteptând ca cineva mai mare să ia avânt, să facă revoluția, să producă scânteia ca să avem ce să susținem, ce să ne placă. fugim de la o scânteie la alta căutând revoluția unde nu-i.

am auzit că vine cancel culture peste noi în cultura și teatrul românesc. printre glumițele dintre regizori și directori prinși cu musca pe căciulă. vine un reset, vine o forță anti-discriminatorie, sfântul duh însuși, nu știu.

la început mă enervam că ei nu știu ce înseamnă construct social și cred că cancel ăsta e așa că mă iau eu – nimeni pe lume – de tine – mare geniu – la bere. aș vrea să îi întreb unde e fenomenul? unde e forța asta atotputernică imaginară care schimbă directori instant atunci când nu cunosc nu știu ce termen potrivit progresist?

nu există această forță. e un inamic imaginar. nu vă bateți cu treplev de paie. (referință, poate auto-referință, poate referință la referință, nu știm.)

ca să existe o astfel de forță de grup ai nevoie de educație, de o schimbare sistemică, de bunăvoință din partea unor autorități care susțin real cultura și drepturile omului.

cultura și drepturile omului, ce idee.

dragi atotputernici, domni directori de teatru și domni mari genii, nu vă mai faceți de râs luptând cu inamici imaginari.

oricum, ce forță, ce minoritate, ce majoritate, ce antisemitism, ce homofobie,

că în fond, teatrul nu e politic.

Luiza Mihăilescu (n. 1999), regizoare de teatru, a absolvit un masterat de Regie de Teatru la Royal Holloway University of London, UK, sub îndrumarea lui Katie Mitchell și licența la U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale”, București, sub îndrumarea Răsvanei Cernat și a lui Radu Apostol. A debutat pe scena românească de teatru profesionist cu Gen, Roz de Mihaela Michailov la Centrul de Teatru Educațional Replika. O interesează subiecte social-politice sensibile, intersecționale, dramaturgii noi și noi metodologii de lucru feministe în teatru.

Citește și:

Scrisoarea către manageri care nu renunță (Doru Taloș)