În primele luni ale anului 2024, vom cunoaște atitudinile managerilor de teatru din România, domni și doamne directoare care conduc teatrele de repertoriu de limbă română, pentru publicul adult. Încercăm să punem pe hârtie (și mai ales pe ecrane) starea teatrului românesc văzută din interior în 2024. Parte a cercetării doctorale a regizoarei Leta Popescu, publicăm astăzi, la rubrica „Atitudini în teatrul românesc (scrisori)”, răspunsul lui Radu Macrinici, manager al Teatrului Municipal Baia Mare.
Dragă domnule director Radu Macrinici,
Vă cunosc mai mult prin activitatea dumneavostră decât la nivel personal și vă mărturisesc că mi-ați atras atenția încă de când eram în liceu (în Galați) și auzeam de Festivalul Atelier (născut în 1992) ca despre ceva „altfel”. Timp de 10 ani ați condus teatrul din Sfântu Gheorghe (1990 – 2000), iar mai apoi, în 2015, ați preluat managementul Teatrului Municipal Baia Mare. Sunteți și unul din puținii oameni de litere care au condus și conduc teatre în România, dar nu asta compune acel „altfel”, ci pasiunea pentru limbaje teatrale, pentru teatru dans, dansul contemporan, teatru acrobatic etc. „Teatru în mișcare” a fost multă vreme o secțiune a Festivalului Atelier, iar în 2023 ați dedicat dansului un alt festival: eXcentric dance team(s) festival. Cum așa? Nu vreau să fac vreo gafă spunând că sunteți singurul teatru de repertoriu din țară care se concentrează și pe arta coregrafică, poate mai e vreunul și nu știu eu, cert e că e o preocupare rară. De unde până unde festival de dans la Baia Mare?
Pe lângă „teatru în mișcare” îmi mai atrage atenția – la o răsfoire a paginilor de pe site-ul teatrului – și preocuparea pentru tineri. Dincolo de invitarea și promovarea tinerilor regizori profesioniști, văd că organizați, co-organizați sau găzduiți evenimente și festivaluri dedicate publicului tânăr sau liceenilor pasionați de teatru. Atingeți prin aceste programe multe dintre obiectivele pe care le găsim în ROF-urile teatrelor, ROF-uri care mie mi se par mult prea încărcate pentru o instituție de spectacole mică. Poate un teatru de repertoriu să îndeplinească atâtea obiective câte sunt în „caietul de sarcini”? Ce înțeleg eu e că teatrul, „promovând valorile naționale și universale”, trebuie să facă spectacole și pentru tineri și pentru pensionari, să facă și modern și clasic, și educație și divertisment; să promoveze tinerele talente, să dezvolte cadre de laborator și cercetare, să susțină dramaturgia românească contemporană și, desigur să organizeze turnee, să participe la festivaluri, să asigure și vizibilitate internațională, dacă se poate să meargă și prin sate, comune, orașe mai mici, să-și facă propriile publicații, să întrețină arhiva și tot așa, și tot așa. Peste toate astea teatrul trebuie să raporteze un număr cât mai mare de încasări și să mai închirieze și sălile, fie pentru bani, fie în cadrul colaborărilor cu alte instituții din oraș. Nu vi se pare prea mult pentru teatrul pe care îl conduceți? Teatrul Municipal Baia Mare are trei secții: Dramă, Revistă și Păpuși, dar cu trei trupe diferite de actori și cu trei șefi de secție. Managerul are în subordine toate aceste 3 secții. În proiectele dumneavoastră angrenați – îmi imaginez – toate secțiile și toate echipele, nu? Se naște de aici o altă întrebare: când trebuie să faci de toate pentru toți, cum îi mai dai și identitate unui teatru? Care e specificul Teatrului Municipal Baia Mare sau care e identitatea la care încă lucrați? Trebuie teatrul de provincie să aibă o identitate?
Sigur, activitatea principală a instituției este cea de producător de spectacole, de construcție repertorială. Știm prea bine însă că nu poți să îndeplinești toate aceste obiective fără o minimă construcție extra-repertorială, că nu poți să faci producție după producție fără ca în jurul acestor producții să nu croiești mici evenimente (sau mari evenimente cum sunt festivalurile) care să ajute la îndeplinirea obiectivelor. Ce vă lipsește vouă la Baia Mare pentru o construcție extra-repertorială mai trainică? Bani, resursă umană, infrastructură, timp? Sau ce anume aveți deja la Baia Mare pentru o astfel de construcție?
Cred că atitudinile pozitive ne contaminează la fel de mult ca cele negative, așa că vă invit să împărtășiți cu noi lucruri cu care vreți să molipsiți managementul de teatru din România! Ce sigur se poate face (și merită să se facă) într-un teatru din provincie?
Și tot cu optimism, vă invit la un exercițiu de imaginație! Să zicem că răspunsul dumneavoastră la această scrisoare va fi citit de Peștișorul de aur care vă va îndeplini 3 dorințe legate de soarta teatrului românesc și de cea a teatrului din Baia Mare. Care e lista dumneavoastră de dorințe ca manager de teatru în România 2024?
Cu drag,
Leta
Radu Macrinici, manager Teatrul Municipal Baia Mare. Foto arhiva teatrului
Stimată doamnă Leta Popescu,
Ca să vă răspund la prima întrebare, ar trebui să mă întorc cu mai bine de treizeci de ani în urmă, pe vremea când Festivalul Internațional de Teatru ATELIER se ținea la Sfântu Gheorghe și acolo, încă de la primele ediții (prima a fost în 1992), am invitat spectacole de teatru-dans, teatru gestual, pantomimă, la început din străinătate, apoi și producții autohtone. Cred că Festivalul ATELIER a fost primul festival din România care a privilegiat în mod constant aceste forme de expresie artistică și, cum prima dragoste nu se uită, am continuat să fiu preocupat de „teatrul în mișcare”, iar anul trecut am înființat în cadrul teatrului o trupă de teatru-dans + un festival de teatru-dans & performance, pe care l-am botezat eXcentric dance team(s) festival. Prima ediție, sau ediția pilot, cum ne place nouă să spunem, coordonată artistic de coregrafa Carla Waltner a fost neobișnuit de încântătoare, cu spectacole în șapte spații din oraș, cu un public receptiv, filmul festivalului a putut fi văzut pe TVR Cultural, iar în toamna acestui an va avea loc ediția a doua, de data aceasta internațională, sub direcția artistică a coregrafei Roxana Florescu, cu spectacole din Italia, Franța, Maroc, Ungaria și România. Dar explicația interesului meu pentru aceste forme noi (la noi) de expresie artistică ține și de altceva: de faptul că eu vin din afara sistemului teatral, sunt „doar” absolvent de filologie – deci un intrus printre directorii de teatru – (se știe că filologii, fie ei și dramaturgi, nu au voie să fie directori de teatru, eu am prins unul din ultimele trenuri, în care m-am urcat pentru că, nefiind nici actor, nici regizor, nici scenograf, nici teatrolog, singura mea șansă de a lucra într-un teatru a fost să mă fac director J) și de aceea văd de multe ori lucrurile altfel, deci am altfel de curiozități. Cred cu obstinație în proiectele de nișă, dar și în puterea teatrului de a se reinventa, îmi plac oamenii de teatru care inovează, dar și cei care renovează, nu mă consider manager, cel mult director (responsabil cu direcția), nu lucrez decât la teatru (deci sunt foarte focusat pe ceea ce fac), nu am complexe provinciale și pot lucra oriunde (am dus Festivalul ATELIER în patru orașe, care nu aveau festival de teatru). Am învățat de la Eugenio Barba că centrul e acolo unde pui vârful compasului și îți trasezi cercul în care vrei să „trăiești” (mai mare sau mai mic, după puteri, după buget, după oamenii din jurul tău). Îmi place (încă) să mă mai mir și mă bucur că nu m-am contaminat (încă) cu clișeele și obiceiurile străbune de care e plin teatrul românesc (multe dintre ele vin încă din școlile de teatru). Îmi place teatrul pentru că e singurul loc din viața mea în care mi s-au întâmplat miracole. Unul dintre ele merită povestit. Întâmplarea a făcut ca, de-a lungul edițiilor de Festival ATELIER (anul acesta e a 30-a), mi-am dorit foarte mult ca domnul George Banu, fie-i amintirea binecuvântată, să-mi fie oaspete. Din păcate, acest lucru nu s-a putut întâmpla niciodată, din motive despre care nu e nici locul și nici timpul să vorbesc acum. Niciodată… până în luna iunie a anului 2018, când, bucurându-mă eu de ediția cu numărul 25, stăteam într-o pauză a programului pe scările teatrului din Baia Mare, fără să mă gândesc că cineva are să vină. Ei bine, în acel moment, un microbuz se oprește fumegând în fața teatrului, din el coboară domnul George Banu, mă vede, vine spre mine, eu îi mulțumesc, uluit că totuși a reușit să ajungă la ATELIER, iar el îmi spune: „Dragă, mă bucur să te văd, vin de la Sibiu, eram în drum spre Maramureșul istoric într-o excursie neprogramată și uite că ni s-a stricat mașina exact în fața festivalului tău.”
Teatrul Municipal Baia Mare văzut de sus, în pandemie, cu scaunele pregătite în exterior. Foto arhiva teatrului
A doua întrebare se referea la puterea teatrului și a managerului de a realiza toate obiectivele din caietul de sarcini sau din ROF și la felul în care mai poți da, în aceste condiții, o identitate instituției pe care o conduci. Nu poți, dacă vrei să faci totul, pentru că ajungi să faci din toate câte nimic. Poți, dacă ai o viziune holistică, cauți esențialul și crezi în misiunea pe care teatrul o are în raport cu comunitatea căreia i se adresează. Publicul din Baia Mare nu seamănă cu publicul din Piatra Neamț, nici cu cel din Brașov, nici cu cel din Constanța. Dar un lucru e sigur: toate aceste publicuri doresc să vadă spectacole bune și foarte bune. Nu știu alții cum sunt, dar publicului din Baia Mare îi place să se regăsească în poveștile pe care teatrul i le spune (din acest motiv unul din programele noastre se numește UMBRELE ȘI LUMINILE NORDULUI), dar îi place să regăsească în ceea ce vede și o componentă muzicală și coregrafică, deoarece, înainte de 1989 și chiar mulți ani după aceea, teatrul de revistă reprezenta gloria teatrului băimărean. Pe de altă parte, aducerea festivalului ATELIER în Baia Mare (cu spectacolele de teatru-gestual, teatru instrumental, teatru circ, teatru documentat, teatru cu obiecte, teatru în spații neconvenționale, etc.), în anul 2006, a reprezentat un șoc cultural pentru comunitate, atunci publicul s-a desfăcut în câteva publicuri și am putut vedea destul de clar ceea ce avem de făcut. Vestea bună a fost că majoritatea spectatorilor au reacționat pozitiv la „năzdrăvăniile” propuse și iată, parafrazându-l pe Mefisto, teatrul nou a mai câștigat niște suflete, undeva în nord. Dar, pentru că nu poți iubi ceea ce nu cunoști, noutatea (fie ea cu nuditate) a trebuit arătată pentru a fi cunoscută și apreciată în anii următori. O altă sintagmă după care m-am condus atunci când a trebuit să mă hotărăsc ceea ce vreau să fac aici, în Baia Mare, îi aparține lui Antoine Vitez și sună cam așa: „Teatru de elită pentru toți”. Plecând de aici, spectacolele noastre (la care participă adesea, în afară de actori, și artiștii secției păpuși și ai celei muzical-coregrafice) au fost concepute în așa fel încât să aibă mai multe paliere de accesibilitate, ceea ce face ca ele să fie apreciate de un public divers. Pentru aceasta am ținut seama de tot ceea ce înseamnă spiritul locului, un loc impregnat de istoria poluării cu plumb și cianură, dar și de tradiții dintre cele mai diverse, de la legende la mitologii rurale şi urbane. Am ținut seama și de ceea ce înseamnă prezent și actualitate, dar am încercat, după puterile noastre, să aruncăm o privire și spre viitor. Iar viitorul înseamnă tinerii, de care teatrul nostru este constant preocupat, așa cum ați remarcat și dumneavoastră. Teatrul este co-organizatorul unui festival național de teatru pentru liceeni (ACTING), a introdus într-o secțiune specială a repertoriului spectacole realizate de tinerele trupe de teatru din Baia Mare, coordonate de Asociația ARTSPOT, organizează workshop-uri cu liceenii interesați de teatru și găzduiește întâlniri ale acestora cu reprezentanți ai Facultății de Teatru și Film din Cluj, în vederea admiterii la examenele din vară. Dar, în primul rând, prin toate acestea, creștem un public nou și niște viitori cetățeni responsabili, care să nu mai plece din oraș după terminarea liceului (așa cum se întâmplă acum) și să contribuie la dezvoltarea și emanciparea comunității de aici.
Sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare. Foto arhiva teatrului
Să mai adaug că suntem probabil singurul teatru din țară care are înscris în ROF dreptul de a realiza filme artistice și documentare de lung și scurt metraj, că avem o echipă de realizatori ale căror documentare au fost difuzate în ultimii ani pe canalele TVR3, TVR Internațional și TVR Cultural și că abia așteptăm să ne apucăm de filme artistice, încă o „nebunie” a Teatrului din Baia Mare, pe care sperăm să o concretizăm cât mai curând.
În ceea ce privește eventualele sfaturi de la un manager bătrân către unul mai tânăr (de ce mi-am amintit oare de cartea lui C.S.Lewis ?), recomand mai degrabă rolul de lider decât cel de șef. Deosebirile le-am citit și eu undeva, citez din amintire. Șeful conduce angajații, liderul îi instruiește. Primul se bazează pe autoritate, inspiră frică, spune EU, caută vinovați, folosește oamenii, își arogă meritele, comandă, spune „faceți”. Al doilea se bazează pe bună credință, generează entuziasm, spune NOI, arată cum se face, dezvoltă oamenii, recunoaște meritele altora, întreabă, spune „hai să facem”. Grea alegere, nu-i așa dragi colegi?
Foaierul teatrului, cu celebra frescă a artistului Nicolae Apostol, „Mitologie” (1967). Foto arhiva teatrului
Ce ne lipsește ? O legislație mai prietenoasă și adaptată la nevoile specifice ale unei instituții de spectacole, bilete de avion mai ieftine, un buget construit la timp de autoritatea locală și care să treacă dincolo de luna iunie (altfel cum poți avea viziune și misiune, parcă așa scrie prin caietele de sarcini, nu ?), tineri care să rămână în oraș, un sediu nou, mai mulți (și mai buni) actori și tehnicieni, cât mai multe publicuri, politicieni responsabili și… un pian cu coadă.
Cât despre peștișorul de aur, cu a mic, l-aș ruga un singur lucru, la care, teoretic, ar trebui să se priceapă: să ne ia, dacă se poate, solzii de pe ochi. Poate așa vom reuși să ne vedem unii pe alții, să ne recunoaștem și să ne cunoaștem mai bine.
Cu prietenie,
Radu Macrinici
Citește și:
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Angela Zarojanu: „Teatrul este un instrument care te ferește de ignoranță” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Florin Toma: „Teatrul românesc e într-un joc de Monopoly” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Irina Bodea-Radu: „Mizăm pe regenerarea urbană prin cultură” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Nichifor: „Dacă artiștii sunt încurajați pot muta munții” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Ovidiu Caița: „Trupele locale au o valoare vitală în comunitățile lor” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Gianina Cărbunariu: „Un proiect managerial se construiește cu efortul, inventivitatea și loialitatea resursei umane” (scrisori)
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide