Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Florin Toma: „Teatrul românesc e într-un joc de Monopoly” (scrisori)

Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)
februarie 22, 2024
Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
martie 7, 2024

În primele luni ale anului 2024, vom cunoaște atitudinile managerilor de teatru din România, domni și doamne directoare care conduc teatrele de repertoriu de limbă română, pentru publicul adult. Încercăm să punem pe hârtie (și mai ales pe ecrane) starea teatrului românesc văzută din interior în 2024. Parte a cercetării doctorale a regizoarei Leta Popescu, publicăm astăzi, la rubrica „Atitudini în teatrul românesc (scrisori)”, răspunsul lui Florin Toma, managerul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați.

Dragă domnule director Florin Toma,

Nu a trecut mult timp de când ne-am mai auzit, vorbit și scris. Lucrăm împreună, alături de Radu Horghidan, Adi Iclenzan și Cristian Ban la proiectele ultimului an din Proiect 9. Teatru românesc contemporan. Pe lângă asta, știu că teatrul intră în renovare și că acum vă confruntați cu problema spațiilor în care urmează să vă desfășurați activitatea. Așa că o să vorbim mai mult despre trecut, decât despre viitor căci nu știm când se va sfârși această renovare (să sperăm că nu va dura ani de zile și nu va destabiliza teatrul. Dar mai știi…?).

Ești director general al Teatrului „Fani Tardini” Galați din august 2016. Se fac curând 8 ani de când încerci, împreună cu echipa, să faci din teatrul din Galați unul și mai vizibil și mai profesionist, cum își doresc marea majoritate a managerilor. Dacă ne uităm la participările la festivaluri (inclusiv FNT, dar și altele), la nominalizările UNITER (cu Cristi Ban și cu subsemnata), la cronicile apărute în ultimii ani și vizitele mai multor critici pe la voi, aș zice că îți iese. Dar nu vreau ca aceste scrisori să fie rapoarte de activitate. Mi-ar plăcea să îmi scrii cinstit, ce-i lipsește teatrului din Galați ca să fie așa cum îl visezi tu. Chiar, cum îl visezi?

Când mă uit pe ROF-urile teatrelor, îmi vine în minte o singură întrebare: poate un teatru de repertoriu să îndeplinească atâtea obiective? Ce înțeleg eu, e că teatrul, „promovând valorile naționale și universale”, trebuie să facă spectacole și pentru tineri și pentru pensionari, să facă și modern și clasic, și educație și divertisment; să promoveze tinerele talente, să dezvolte cadre de laborator și cercetare, să susțină dramaturgia românească contemporană și desigur să organizează turnee, să participe la festivaluri, să asigure și vizibilitate internațională! Dacă se poate, să meargă și prin sate, comune, orașe mai mici. Apoi, să-și facă propriile publicații, să întrețină arhiva și tot așa, și tot așa. Peste toate teatrul trebuie să raporteze un număr cât mai mare de încasări și să mai închirieze și sălile, fie pentru bani fie în cadrul colaborărilor cu alte instituții din oraș. Nu ți se pare prea mult pentru teatrul pe care îl conduci? Și o altă întrebare care se naște de aici este: când trebuie să faci de toate pentru toți, cum îi mai dai și identitate unui teatru? Care e specificul Teatrului „Fani Tardini” din Galați sau care e identitatea la care mai e de lucrat? Are nevoie un teatru de identitate?

Sigur, activitatea principală a instituției este cea de producător de spectacole, de construcție repertorială. Știm prea bine însă că nu poți să îndeplinești toate aceste obiective fără o minimă construcție extra-repertorială, că nu poți să faci producție după producție fără ca în jurul acestor producții să nu croiești mici evenimente (sau mari evenimente, cum sunt festivalurile) care să ajute la îndeplinirea obiectivelor. Ce vă lipsește vouă la Galați pentru o construcție extra-repertorială trainică? Bani, resursă umană, infrastructură, timp? Sau ce anume aveți deja la Galați pentru o astfel de construcție?

De curând am avut o întâlnire non-formală cu un manager de teatru care mi-a zis (și mi-a rămas în minte optimismul): „Privind din afară, îmi imaginam mereu că nu se poate sau că e extrem de greu să faci proiecte în teatrele de stat. Acum văd că nu e chiar atât de greu și că, dacă nu chiar totul, atunci multe se pot face într-un teatru!”. Ai avut oare și tu un tip de revelație de acest gen? Una care a bătut o idee preconcepută? Cred că atitudinile pozitive ne contaminează la fel de mult ca cele negative, așa că te invit să împărtășești cu noi lucruri cu care vrei să molipsești managementul de teatru din România! Ce bătălie ai câștigat în perioada ta de management? Ce sigur se poate face (și merită să se facă) într-un teatru din provincie?

În final, hai să facem un exercițiu de imaginație! Să zicem că răspunsul tău la această scrisoare va fi citit de Peștișorul de aur care îți va îndeplini 3 dorințe legate de soarta teatrului românesc și de cea a teatrului din Galați. Care e lista ta de dorințe ca manager de teatru în România 2024?

Cu drag, Leta

Florin Toma, manager Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați. /Foto arhivă teatru

Florin Toma, manager Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați. / Foto arhivă teatru

Dragă doamnă Leta Popescu,

Îți mulțumesc că te-ai gândit să-mi faci o astfel de invitație la confesiune, fie ea și una scrisă. Nu îți ascund, am descoperit că acest exercițiu nu este unul ușor. După ce am parcurs scrisoarea ta și am primit întrebările, mi-am dat seama că, în tot acest timp, cu toate presiunile aferente unei instituții de spectacol în România de astăzi, cu tot ce presupune un cadru legislativ într-un domeniu extrem de volatil, cu toate obiectivele pe care le are de realizat un teatru, identitatea și sensul unei instituții de spectacol sunt lucruri care, în realitate, riscă să treacă în plan secund. De multe ori, răspunsul la întrebarea: Care este sensul teatrului într-o comunitate? este sugrumat de constrângeri pragmatice și trecut prin filtrul eficienței (conform evaluărilor anuale), de genul: Cum putem fi vandabili? Cum facem să umplem sălile? Numărul de spectatori și bilete vândute!

Apoi, se naște următoarea dilemă: teatrul pe care noi, artiștii, ni-l dorim, și-l vrem, și-l facem este același cu cel pe care și-l doresc/au nevoie spectatorii? Paradoxal, sunt destule momente când nu reușim să ne întâlnim, chiar și când cele două entități au intențiile cele mai bune. Într-un astfel de context, teatrul devine un loc al întâmplării și mai puțin al coerenței, al continuității. În condițiile în care trebuie să faci de toate, și bine, cum poți să îți asumi cu luciditate un drum al tău, o direcție?! Orice încercare de ați asuma o viziune clară și pe termen lung destabilizează dezordinea ordonată din interiorul sistemului teatral autohton. Soluția pe care ți-o permite contextul este cea în care te zbați să mulțumești pe toată lumea și să nu superi pe nimeni. Este cunoscut faptul că la teatru se pricepe oricine!!!

Ce cred eu că îi lipsește teatrului în general… ar fi un pic mai mult curaj, un alt tip de mindset prin care să își reevalueze poziția în societate și rolul în comunitate. Bineînțeles că toată această schimbare/adaptare trebuie completată și de sprijinul autorităților la nivel de strategie, finanțare și cadru legislativ.

Ce îi lipsește teatrului gălățean în momentul de față este o infrastructură care să-i permită o mai bună structurare a ofertei sale teatrale și, totodată, să îi consolideze o imagine mult mai clară în raport cu spectatorii săi. O sală care să găzduiască spectacolele contemporane, experimentele teatrale, performance-urile, demersuri artistice mult mai îndrăznețe etc., un spațiu care să completeze clădirea monumentală a actualului sediu în care spectacolul de teatru realizat în stil clasic s-a consacrat și întipărit în mentalul colectiv. Apoi, cele două spații ar trebui să beneficieze de două echipe de actori (e un oraș cu un liceu și facultate de arte) care se pot completa la nevoie, dar care ar trebui să își antreneze estetica de joc în cele două direcții distincte până se pot atinge praguri de reală virtuozitate. Acest deziderat implică suplimentarea numărului de posturi în organigramă pentru poziția de actor. Nevoia de o dezvoltare a infrastructurii teatrale în oraș se simte din ce în ce mai mult judecând după apariția inițiativelor în acest sens din partea generațiilor de actori absolvenți ai Facultății de Arte din Galați (asociații culturale, spectacole etc.) sau a apariției unor noi spații independente. Comunitatea de artiști crește de la an la an și asta devine un semn de sănătate pentru viitorul unui oraș care este și un centru universitar important. Nu în ultimul rând, o relație mai bună cu spațiul teatral european. Sau, evaluări ale activității eliberate de paradigma de gândire în care teatrele din teritoriu sunt privite și analizate, uneori, ca teatre „provinciale”! Acest tip de etichetare și de punere la index a unei instituții – doar pentru că nu îi cunoști cu adevărat activitatea – este falimentară pentru toate instituțiile din provincie care implementează, de multe ori, proiecte mai valoroase și mai consistente din punct de vedere artistic (cu resurse mult mai modeste) față de multe alte instituții de profil din țară cu prestigiu. Nu am vorbit de bani pentru că atunci lucrurile devin ușoare și simple. Cu bani mulți poate face oricine. Mă opresc aici cu lipsurile.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați / Foto Arhiva teatrului

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați / Foto Arhiva teatrului

Din fericire, autoritățile au înțeles această nevoie și au demarat, deja, proiecte importante în această direcție: clădirea Teatrului Dramatic va intra într-un amplu proces de reabilitare, Teatrul de copii Gulliver va avea un nou sediu (un fost cinematograf dezafectat), iar fostul hangar militar va face obiectul unei reconversii urbane ce vizează transformarea sa într-o sală modernă de spectacole. Ne uităm cu speranță spre viitor!

Legat de subiectul identitate, am putea spune că, realist vorbind, când un teatru e „obligat” să facă de toate, pentru toți, devine dificil să îi conferi o identitate care, prin definiție, implică un statement puternic (Facem teatru comunitar!; Facem teatru educațional! etc.) și care riscă să nișeze lucrurile până într-acolo unde teatrul ajunge să deservească doar o parte din potențialul public de teatru din oraș; strategie în care teatrul riscă să piardă o mare parte din publicul general. Atitudinea de disponibilitate (mai bine facem ce vrea clientul) devine, de multe ori, mult mai „profitabilă” pentru rezultatul oricărei evaluări manageriale. Identitatea ar trebui să fie strâns legată și de nevoile culturale ale comunității din care face parte teatrul. Dar, cel mai sigur lucru este că publicul nu este o entitate de sine stătătoare, nu poate fi controlat și, de cele mai multe ori, înțeles. Facem teatru pentru cineva, nu pentru el sau ea! O posibilă soluție ar fi crearea unei comunități în jurul teatrului care să scoată publicul din anonimat, să începi să ai un dialog și în afara scenei pentru o mai bună înțelegere reciprocă. De aici apar întrebările. Cum creezi această comunitate? Cum dezvolți un limbaj comun? Cum menții și dezvolți acest dialog fluid? Sau viu? Cum faci să creezi un numitor comun? Cred că, doar asumându-ți, ca director, un set de valori și de principii artistice sănătoase, în care tu crezi și la care speri că vor adera și trupa și publicul. O alegere asumată și conștientă de toate riscurile. Este ceea ce încerc să fac la Galați din 2016 (cu fiecare proiect, cu fiecare ediție a Festivalului de Comedie sau cu Proiect 9. Teatru românesc contemporan), împreună cu echipa pe care o conduc.

Cred că drumul făcut invers, în care viziunea artistică este dictată exclusiv de public și de ce își dorește acesta riscă să anuleze orice tentativă de a putea configura identitatea unui teatru și de a forma o personalitate artistică unitară a unei trupe de actori. Pentru a îi da identitate unui teatru ai nevoie de timp, resurse, tenacitate, încredere și disponibilitate din partea tuturor celor care își doresc și înțeleg cu adevărat importanța acestui lucru. Ai nevoie de o construcție extra-repertorială.  Aici intervin resursele financiare și umane! Fără cele două nu poți realiza un astfel de demers. În teatrul românesc există astfel de inițiative, dar din cauza salarizării deficitare și a lipsei de posturi în organigramă (nu mai vorbim de specialiști/profesioniști), toată această muncă se năruie după foarte scurt timp, ca în balada Meșterului Manole și trebuie să o iei iarăși de la capăt. Nu reușesc să se dezvolte organic, fiind amenințate și de schimbările legislative sau directoriale mult prea dese și, adesea, incoerente. Din punctul ăsta de vedere, teatrul românesc pare că e într-un joc de Monopoly unde pică prost la zar și este trimis la linia de start și, dacă nu era de ajuns, mai trebuie să și plătească taxa de reintrare în cursă. Asta vine la pachet cu un sentiment de mare descumpănire și zdruncinare a credinței că poți construi trainic ceva care, fie poate fi dus mai departe, fie poate să asigure bazele sănătoase pentru dezvoltarea a ceva cu totul și cu totul nou.

Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați./ Foto arhiva teatrului

Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați./ Foto arhiva teatrului

Dincolo de participările la Festivaluri, premii, cronici sau nominalizările UNITER, bătăliile câștigate ca manager se învârt în jurul oamenilor și a relației lor cu teatrul, ca loc, ca fenomen. Am reușit să aduc alături de Teatrul din Galați o mică comunitate formată din tineri, spectatori, parteneri, sponsori, artiști etc. care iubesc teatrul și-l respectă. Nu cred că e puțin lucru într-o lume care mai mult dezbină, decât aduce împreună. Și îndrăznesc să spun că, în toți anii aceștia de când sunt director, împreună cu toți colegii mei am reușit să facem din Dramaticul Gălățean un loc central în dezvoltarea și sănătatea morală a comunității din care face parte, un loc de întâlnire artistică și comunitară, un spațiu primitor în care toată lumea se simte binevenită, un loc în care publicul revine cu plăcere, iar experiențele sunt din ce în ce mai diverse și substanțiale.

Rolul teatrului în societate este să devină puntea între invizibil și vizibil, diferit și identic, ei și mine, singur și împreună, este cu precădere unul comunitar. El dinamizează și mobilizează comunitatea. Teatrul coagulează societatea.

3 dorințe legate de soarta teatralului românesc:

  • Schimbarea relației pe care autoritatea centrală o are cu teatrul românesc. O finanțare corectă a sectorului cultural și o investiție pe termen lung care să asigure premisele dezvoltării unei societății mai civilizate și echilibrate. Un pic mai europeană.
  • Mai multă solidaritate în rândul breslei. Renunțarea la comparații și false concurențe. Curățenia teatrului. Protejarea acestuia de scandaluri și sabotaje interne/externe.
  • Mai mult curaj și mai multă încredere în potențialul și forțele proprii chiar și atunci când aplauzele și aprecierile nu vin imediat.

Florin Toma

 

Citește și:
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Angela Zarojanu: „Teatrul este un instrument care te ferește de ignoranță” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Irina Bodea-Radu: „Mizăm pe regenerarea urbană prin cultură” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Macrinici: „Cred în puterea teatrului de a se reinventa” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Nichifor: „Dacă artiștii sunt încurajați pot muta munții” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Ovidiu Caița: „Trupele locale au o valoare vitală în comunitățile lor” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Gianina Cărbunariu: „Un proiect managerial se construiește cu efortul, inventivitatea și loialitatea resursei umane” (scrisori)

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide