Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)

În primele luni ale anului 2024, vom cunoaște atitudinile managerilor de teatru din România, domni și doamne directoare care conduc teatrele de repertoriu de limbă română, pentru publicul adult. Încercăm să punem pe hârtie (și mai ales pe ecrane) starea teatrului românesc văzută din interior în 2024. Parte a cercetării doctorale a regizoarei Leta Popescu, publicăm astăzi, la rubrica „Atitudini în teatrul românesc (scrisori)”, răspunsul lui Bogdan Costea, manager al Teatrului „Ioan Slavici” din Arad.

Dragă domnule director Bogdan Costea,

Știu că această scrisoare te găsește în plină lună de teatru, adică cu proiectul pe care l-ai început în 2012, proiect care se desfășoară mereu în lunile ianuarie-februarie, atunci când arădenii pot vedea teatru aproape în fiecare zi, la preț redus. E un proiect pe care îl pomenesc și în doctorat, pentru că funcționează ca o portavoce care anunță la început de an „avem teatru, haideți la teatru!”.

Ești la al patrulea mandat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Ai fost interimar 2011 – 2012 și de atunci mandat după mandat până în martie 2024 (cel puțin). Sunt 13 ani de când ți-ai asumat rolul de manager, un rol dificil, dar nu cred că te așteptai să fie prea ușor, nu? Dacă dai un zoom out și te gândești la ce a fost mai greu, care e primul lucru care îți vine în minte? Mai e ceva încă foarte greu?

Când mă uit pe ROF-urile teatrelor îmi vine în minte o singură întrebare: poate un teatru de repertoriu să îndeplinească atâtea obiective? Ce înțeleg eu, e că teatrul, „promovând valorile naționale și universale”, trebuie să facă spectacole și pentru tineri și pentru pensionari, să facă și modern și clasic, și educație și divertisment; să promoveze tinerele talente, să dezvolte cadre de laborator și cercetare, să susțină dramaturgia românească contemporană și desigur să organizează turnee, să participe la festivaluri, să asigure și vizibilitate internațională, dacă se poate să meargă și prin sate, comune, orașe mai mici, să-și facă propriile publicații, să întrețină arhiva și tot așa, și tot așa. Peste toate, teatrul trebuie să raporteze un număr cât mai mare de încasări și să mai închirieze și sălile, fie pentru bani fie în cadrul colaborărilor cu alte instituții din oraș. Nu ți se pare prea mult pentru teatrul pe care îl conduci? Și o altă întrebare care se naște de aici este: când trebuie să faci de toate pentru toți, cum îi mai dai și identitate unui teatru? Care e specificul Teatrului „Ioan Slavici” Arad?

Sigur, activitatea principală a instituției este cea de producător de spectacole, de construcție repertorială. Știm prea bine însă că nu poți să îndeplinești toate aceste obiective fără o minimă construcție extra-repertorială, că nu poți să faci producție după producție fără ca în jurul acestor producții să nu croiești mici evenimente (sau mari evenimente, cum sunt festivalurile) care să ajute la îndeplinirea obiectivelor.Ce vă lipsește vouă la Arad pentru o construcție extra-repertorială trainică? Bani, resursă umană, infrastructură, timp? Ce aveți deja, pentru o astfel de construcție?

De curând am avut o întâlnire nonformală cu un manager de teatru care mi-a zis (și mi-a rămas în minte optimismul): „privind din afară, îmi imaginam mereu că nu se poate sau că e extrem de greu să faci proiecte la teatrele de stat. Acum văd că nu e chiar atât de greu și că dacă nu chiar totul, atunci multe se pot face într-un teatru”. Ai avut oare și tu un tip de revelație de acest gen, ceva care a bătut o idee preconcepută? Cred că atitudinile pozitive ne contaminează la fel de mult ca cele negative, așa că te invit să împărtășești cu noi lucruri cu care vrei să molipsești managementul de teatru din România! Ce bătălie ai câștigat în 13 ani de management? Ce sigur se poate face (și merită să se facă) într-un teatru din provincie?

În final, hai să facem un exercițiu de imaginație! Să zicem că răspunsul tău la această scrisoare va fi citit de Peștișorul de aur care îți va îndeplini 3 dorințe legate de soarta teatrului românesc și de cea a teatrului din Arad. Care e lista ta de dorințe ca manager de teatru în România 2024?

Cu drag, Leta

Foto Bogdan Costea, manager Teatru Clasic „Ioan Slavici” Arad – arhiva personală

Dragă Leta,

Mulțumesc pentru provocare. O să-ți răspund în ordinea întrebărilor, urmărind structura scrisorii tale. Da, m-ai prins în „Luna plină de teatru” care este unul din proiectele mele de suflet. Poate cel mai important, mai ales că este născut dintr-o nevoie. Nevoia de a pune focusul pe teatru într-o perioadă moartă. Am unit cumva o situație existentă cu un obiectiv al nostru și un beneficiu al prețului pe fondul unei intensificări a numărului de reprezentații. A ieșit cea mai prolifică – număr de spectatori plus încasări – perioadă a anului. Se întâmplă din 2012, cu o sincopă de o singură ediție și merge în fiecare an sensibil identic.

Ce e cel mai greu? Cel mai greu obstacol este să fidelizez toate tipurile de a înțelege scopul producției de teatru. Primul ar fi cel al finanțatorului căruia îi revine sarcina de a înțelege că spectacolul de teatru este al urbei, că la fel cum un tramvai sau un vagon de tren face cinste locului de unde provine, în cazul nostru Arad, la fel investiția într-un festival sau chiar alocarea corectă a finanțării pentru producția unui produs teatral este sau poate să devină un brand local, poate cu o valoare culturală mult peste o utilitate de imediată însemnătate. Al doilea ar fi cel al echipei, care în multe privințe nu poate avea viziunea de ansamblu a unei oportunități sau a momentului în care ne aflăm. Al treilea este cel al publicului – da, se știe că publicul gustă comedia, stilul facil, de cele mai multe ori, dar publicului trebuie să-i mai ridici, uneori, vălul de pe față, să vadă, să cunoască, să descopere… și atunci încerci!

DA, e greu să descoperi împreună că, încă, se mai poate!

Foto Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad Foto: Laurian Popa

Poate teatrul să facă tot ce ai scris tu? Știi, unei asemenea alegații este păcat să răspund în câteva rânduri. Da, poate. În fiecare an sau mandat mi-am propus să fac câte puțin din fiecare. Toate deodată e aproape imposibil să le cuprinzi, și, mai ales, când ești supus incertitudinii sau impredictibilității. Apoi, trebuie să ai și o echipă complexă. Cel mai la îndemână exemplu care îmi vine este cel al personalului auxiliar de scenă. Dacă ar fi să-mi centrez răspunsul doar pe problema închirierilor. Situația la noi este mai delicată decât pare în alte teatre, vis-a-vis de închirieri de sală și încasări. Sala mare este singura din municipiu adaptată cerințelor minimale pentru spectacolul de teatru, operă, divertisment și altele din genul lor, capacitatea orașului de a găzdui evenimente fiind automat restricționată și indisolubil legată de disponibilitatea noastră de a le găzdui. Aici, la o primă vedere, se poate deduce că, implicit, activitatea noastră de bază suferă sau este limitată.

Identitatea teatrului din Arad este bivalentă. Paradoxul este că noi suntem Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, dar avem în portofoliu un Festival de Teatru Nou și, ca atare, producem și spectacole contemporane, avangardiste sau instalații.

Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad Foto: Laurian Popa

Ce avem deja? Cred că am avut și vom avea idei. Timpul să le facem pe toate e împărțit. Dar, cum spuneam, poate că o construcție extra-repertorială include ,,Luna plină de teatru”, ,,Săptămâna comediei”, ,,Săptămâna partenerilor” și altele. Uite, o construcție extra-repertorială poate fi chiar proiectul de teatru în școli, mai solid început în 2023 cu ,,Relații.Reacții.Reflecții” – un proiect de teatru educativ prin tematica abordată și care are la bază spectacolul produs pentru Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Teatrul Maghiar și Teatrul German din Timișoara. Acest proiect va continua și anul acesta prin includerea în repertoriul nostru și itinerarea lui în regiune și, mai apoi, în țară.

Într-un teatru de provincie încă se poate face teatru de calitate. Există o preocupare pentru lucrul la rol, la concept, la ansamblu, în general. Coacerea spectacolului se poate face la foc mediu sau chiar mic. Și, fără să intru în bucătăria nimănui, o spun cu cea mai mare responsabilitate.

Cea mai mare bătălie câștigată a fost cea a recunoașterii, a creșterii calității actoricești, cea prin care am intersectat direcții, concepte, autori și actori. Dar tot atât de adevărat a fost că momentele de neîmplinire, de ratare au scos la suprafață limite sau neajunsuri. Cred în destinul celui care atunci când cade are puterea de a se ridica și mai cred că întotdeauna locul celui mai bun în artă nu este cimentat pe vecie.

Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad Foto: Laurian Popa

Dorința mea cea mare este să realizez primul proiect de anvergură cu actori din 3 sau 4 teatre partenere cu susținere exclusiv din fonduri atrase, și, mai apoi, spectacolul să poată fi itinerat în regiune și în țară. Spun asta și în ideea în care teatrul din Arad este unul din promotorii coproducțiilor naționale și internaționale.

A doua ar fi să reușesc chiar din acest an să implementez pentru 3 ani cel puțin sistemul de parteneriat care să vizeze schimbul. Parteneriatul să se realizeze între două teatre riverane, pe cât posibil, iar schimbul să urmărească reprezentarea spectacolelor în fiecare din teatrele partenere, schimbul de actori în cadrul distribuțiilor, participarea firească la festivaluri organizate ș.a.

A treia ar fi nevoia unui ,,come back,” , ca într-o capsulă a timpului, la acele vremuri în care teatrul era iubit de toată lumea, de autorități, de public, de actori, de vremuri…

Cu amiciție,
Bogdan Costea

Citește și:
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Angela Zarojanu: „Teatrul este un instrument care te ferește de ignoranță” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Florin Toma: „Teatrul românesc e într-un joc de Monopoly” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Irina Bodea-Radu: „Mizăm pe regenerarea urbană prin cultură” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Macrinici: „Cred în puterea teatrului de a se reinventa” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Nichifor: „Dacă artiștii sunt încurajați pot muta munții” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Ovidiu Caița: „Trupele locale au o valoare vitală în comunitățile lor” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Gianina Cărbunariu: „Un proiect managerial se construiește cu efortul, inventivitatea și loialitatea resursei umane” (scrisori)