Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)

În primele luni ale anului 2024, vom cunoaște atitudinile managerilor de teatru din România, domni și doamne directoare care conduc teatrele de repertoriu de limbă română, pentru publicul adult. Încercăm să punem pe hârtie (și mai ales pe ecrane) starea teatrului românesc văzută din interior în 2024. Parte a cercetării doctorale a regizoarei Leta Popescu, publicăm astăzi, la rubrica „Atitudini în teatrul românesc (scrisori)”, răspunsul Annei Maria Popa, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.

Dragă doamnă director Anna Maria Popa,

Chiar acum câteva zile m-am întâlnit cu un actor din trupa de la Sfântu Gheorghe care mi-a zis: „întreab-o pe Anna, știe tot, face tot, zice tot.” Nu e prima dată când aud asta, regizorii care au trecut pe la voi împărtășesc același lucru, la fel și colegii manageri zic numai de bine. Recunosc, aștept și o bârfă pe negativ că altfel mi se pare ceva nefiresc, dar până acum nu a ajuns la mine. Ești directoare din 2015. În curând faci 10 ani de producții, proiecte, caravane, spectacole pe apă, VR, festivaluri, parteneriate pentru că „totul se poate”. La Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe am înțeles că totul se poate. E pe bune sau e marketing? Ce nu se poate, totuși face într-un teatru mic dintr-un oraș mic?

Cred că atitudinile pozitive ne contaminează la fel de mult ca cele negative, așa că te invit să împărtășești cu noi lucruri cu care vrei să molipsești managementul de teatru din România! Ce bătălie ai câștigat în perioada ta de management? Ce sigur se poate face (și merită să se facă) într-un teatru din provincie?

Când mă uit pe ROF-urile teatrelor (Regulament de ordine și funcționare, acolo unde găsim misiunea teatrului, obiective și activități prin care se îndeplinesc obiectivele) îmi vine în minte o singură întrebare: poate un teatru de repertoriu să îndeplinească atâtea obiective? Ce înțeleg eu, e că teatrul, „promovând valorile naționale și universale”, trebuie să facă spectacole și pentru tineri și pentru pensionari, să facă și modern și clasic, și educație și divertisment; să promoveze tinerele talente, să dezvolte cadre de laborator și cercetare, să susțină dramaturgia românească contemporană și desigur să organizează turnee, să participe la festivaluri, să asigure și vizibilitate internațională, dacă se poate să meargă și prin sate, comune, orașe mai mici, să-și facă propriile publicații, să întrețină arhiva și tot așa, și tot așa. Peste toate astea, teatrul trebuie să raporteze un număr cât mai mare de încasări și să mai închirieze și sălile, fie pentru bani, fie în cadrul colaborărilor cu alte instituții din oraș. Nu ți se pare prea mult pentru teatrul pe care îl conduci? Și o altă întrebare care se naște de aici este: când trebuie să faci de toate pentru toți, cum îi mai dai și identitate unui teatru? Care e specificul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe sau care e identitatea la care mai e de lucrat? Are nevoie un teatru de identitate?

Sigur, activitatea principală a instituției este cea de producător de spectacole, de construcție repertorială. Știm prea bine însă că nu poți să îndeplinești toate aceste obiective fără o minimă construcție extra-repertorială, că nu poți să faci producție după producție fără ca în jurul acestora să nu croiești mici evenimente (sau mari evenimente, cum sunt festivalurile) care să ajute la îndeplinirea obiectivelor. Ce vă lipsește vouă la Sfântu Gheorghe pentru o construcție extra-repertorială trainică? Bani, resursă umană, infrastructură, timp? Sau ce anume aveți deja la Sfântu Gheorghe pentru o astfel de construcție?

În final, hai să facem un exercițiu de imaginație! Să zicem că răspunsul tău la această scrisoare va fi citit de peștișorul de aur care îți va îndeplini 3 dorințe legate de soarta teatrului românesc și de cea a teatrului din Sfântu. Care e lista ta de dorințe ca manager de teatru în România 2024?

Cu drag, Leta

Anna Maria Popa, manager TAM, credit foto: Volker Vornehm

Draga Leta,

Îți mulțumesc pentru onoarea și bucuria de a-ți putea răspunde la această scrisoare.

Citind cuvintele de laudă, m-am și speriat. Am zis să îți dau eu lucruri negative dacă alții nu o fac. Nu cred în perfecțiune și consider că prea multe laude te destabilizează și îți mută atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Am simțit și cuțitașele dintre rânduri care citează din misiunea noastră sau din descrierea de pe site. Sunt meritate și aceste săgeți, să știi. Și eu mă întreb constant dacă e bine, dacă nu e prea mult, dacă nu e prea înghesuit, dacă e de schimbat și dacă e, cam cât să schimbi ca să nu te destabilizezi. Iată, iarăși, acest cuvânt – destabilizare. Oare de ce l-am scris deja de două ori doar în primul paragraf? Poate pentru că, în viață, eu caut mereu echilibru și fac tot ce este uman posibil să îmi gândesc strategiile pe termen scurt, mediu și lung, ținând totodată cont de ce aș putea face pentru a menține instituția mereu în echilibru. Managementul cultural e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi mereu exact cât te poți înclina în dreapta sau în stânga. După o reușită, un consumator (spectator) prin recomandare îți aduce în cel mai bun caz încă un spectator. Dar dacă dai un rateu, ți se înjumătățește instant sala și la celelalte producții. De asta spun mereu că e mai simplu să gândești o strategie de creștere rapidă, dar e mult mai greu să știi cum să te menții la un nivel înalt la care ai ajuns. Cu cât e mai rapidă creșterea cu atât sunt șanse mai mari să ai parte de o prăbușire dureroasă dacă nu ai grijă.

Dar hai să trecem la lucruri concrete! Vrei răspunsuri la niște întrebări foarte deștepte, la care și eu mi-aș dori răspunsuri, dar nu pot spune că am ajuns deocamdată la vreo concluzie finală. În schimb, pentru că sunt o mare iubitoare a parteneriatelor, îți propun să mergem împreună pe drumul acesta al descoperirilor și să ne împărtășim rezultatele la final, ce zici?

Primul hop – ce am descoperit în perioada mea de management și ce merită făcut într-un teatru de provincie.

Am 9 ani și două mandate la activ. Am descoperit foarte multe lucruri, și bune, și rele, dar cel mai important este modul în care mă raportez la aceste descoperiri. Pentru mine, nu există experiențe negative atât timp cât învăț ceva din fiecare experiență în parte. Până a ajuns TAM să fie cu adevărat un stâlp comunitar, așa cum l-am visat, am întâmpinat piedici din partea tuturor. La sosirea mea la TAM, toți îmi erau împotrivă, trupa, autoritățile. Nu mă cunoșteau, nu știau nici ce vreau, nici ce pot. Primul pas a fost să fac curat (aprig și fără milă) în tot ce a însemnat administrație și organizare. Am rescris tot – proceduri, cod etic, ROF, ROI, am solicitat eu audit, ca să îmi dau seama concret de cât de dezastruoasă era situația. Era dezastruoasă. Doi ani m-am luptat doar să scot teatrul din groapa în care fusese lăsat. A durat un mandat până am reușit, cu sprijinul întregii echipe, pe care am reușit treptat să o atrag de partea mea, să fim în regulă și din punct de vedere repertorial. Abia în al doilea mandat am început dezvoltarea propriu-zisă. În prezent, sunt mulțumită de nivelul la care a ajuns teatrul nostru, sunt tare mândră de colegii mei, de fiecare în parte. Administrativul și tehnicul sunt de top și își fac foarte bine treaba pe partea lor, iar echipa artistică este într-o formă de invidiat.

Sala de spectacole Teatrul „Andrei Mureșanu” (arhivă personală)

Orice cloșcă își laudă puii, vei zice, și eu sufăr de sindromul de cloșcă. Am un mod de a conduce extrem de prietenos și incluziv. Am o viziune clară asupra ce vreau, am cel puțin trei, patru planuri paralele la care lucrez, mă consult constant cu toți colegii și luăm deciziile importante împreună. Chiar și atunci când știu clar că versiunea mea e ce trebuie, fac un exercițiu suplimentar și îmi argumentez cât de bine pot decizia, nu doar pentru ei ci și pentru mine, ca să îmi confirm cu extra argumente că am gândit corect. Chiar și în etapa finală a deciziei, dacă cineva vine cu argumente mai solide decât ale mele, sunt deschisă să fac altfel. Important e să fim toți conștienți că tragem la aceeași căruță și să avem mereu grijă să puneam interesele teatrului deasupra propriilor interese. Legat de identitatea teatrului, ziceam mai sus că am visat ca TAM să fie un adevărat stâlp comunitar. Și da, după 9 ani, pot spune că a ajuns să fie un element de coeziune, educație și dezvoltare comunitară. Identitatea TAM constă în capacitatea teatrului și a echipei sale să fie un simbol de accesibilitate garantând totodată o înaltă calitate artistică.

Foaier Teatrul „Andrei Mureșanu” (arhivă personală)

Nu știu cum poți să mă întrebi de un teatru de provincie. Pentru mine, Sfântu Gheorghe este Capitala Culturală Mondială, iar TAM este cel mai mare Teatru Național incognito. Deci ce merită acest teatru? Tot ce e mai bun pe lumea asta. E normal să avem piedici și greutăți, dar atâta timp cât știm pentru ce luptăm, nu cred că există ceva ce să ne stea în cale.

În acest moment, la nivelul la care am ajuns, ne lipsește o mai bună infrastructură. Din acest motiv, am demarat procedurile pentru construcția unei noi săli, pe care o vreau dedicată spectacolelor de copii, aici având noi cel mai mare handicap, iar din punct de vedere repertorial, un segment mult prea slab acoperit.

Din perspectiva investițiilor, consider că cea mai importantă investiție trebuie să fie în oameni, restul vine de la sine. Cel mai mult timp mi-a luat să îmi creez relațiile din prezent cu echipa, cu autoritățile, cu colegi de la alte instituții din oraș, dar a meritat din plin. Datorită acestor relații solide și bazate pe încredere, în acest moment, orice plan de dezvoltare are șanse mult mai mari să se întâmple și se implementează mult mai rapid. Vorba aia – cu bani poate oricine…

Și ca să rămânem într-o notă pozitivă, hai să îți spun ce mă inspiră pe mine. Culorile! În maghiară teatru se traduce „szinhaz” dar „szin-haz” mai poate fi tradus și casa culorii. Tare mult m-a inspirat acest lucru, de la cum ne arată clădirea, pana la felul în care am ales să arate pozele actorilor din foaier. Dacă îmi permiți și o imagine reprezentativă la articol, îți trimit și o imagine rară care surprinde modul în care ni se încarcă clădirea cu culoare.

Teatrul „Andrei Mureșanu” (arhivă personală)

Ți-aș mai scrie multe lucruri și poate continuăm această discuție și după apariția articolului. Și, ca să nu îți ocup tot spațiul disponibil, trec direct la dorințele pentru Peștișorul auriu.

• Pentru România – Spațiu legislativ stabil. Legi care să lucreze pentru cetățean și nu împotriva lui.
• Pentru teatrele din România – o mai strânsă colaborare și deschidere către parteneriate și coproducții.
• Pentru TAM – Modificarea Ordonanței care ne blochează investițiile și demararea construcției noii săli.

Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Anna

Citește și:
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Angela Zarojanu: „Teatrul este un instrument care te ferește de ignoranță” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Florin Toma: „Teatrul românesc e într-un joc de Monopoly” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Irina Bodea-Radu: „Mizăm pe regenerarea urbană prin cultură” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Macrinici: „Cred în puterea teatrului de a se reinventa” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Nichifor: „Dacă artiștii sunt încurajați pot muta munții” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Ovidiu Caița: „Trupele locale au o valoare vitală în comunitățile lor” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Gianina Cărbunariu: „Un proiect managerial se construiește cu efortul, inventivitatea și loialitatea resursei umane” (scrisori)