Trezirea instinctului animalic

La Teatrul Național Ivan Vazov din Sofia (Bulgaria) petrecerea continuă cu prima reprezentație din 9 ianuarie 2023 și ultima premieră a anului 2022, din 2 noiembrie. Andrea Gavriliu aduce cu Fiesta teatrul fizic în repertoriul curent al Naționalului bulgar, a cărei actuală conducere e interesată să diversifice oferta genurilor spectaculare și să pună în valoare calitățile actorilor săi. Vocabularul coregrafiei, mai concis decât cuvintele, are capacitatea de a transmite cu un gest sau o postură adevărul unei relații sau situații, ceea ce face din teatrul fizic un limbaj pe gustul publicului de azi, dornic să ajungă rapid la esențe. Coregrafa Andrea Gavriliu, în echipă cu Andreea Săndulescu (scenografie) și Mihai Dobre (muzică), a găsit în trupa bulgară opt actori cu calități fizice remarcabile pe care i-a condus în zona de expresivitate a teatrului de mișcare, într-un extras concentrat de studiu societal. Actriță prin formare, Andrea Gavriliu s-a impus ca dansatoare și coregrafă în teatrul românesc, iar amprenta inventivității sale coregrafice e recognoscibilă în soluțiile de mișcare croite pe registrul expresiv al actorilor, adaptate la calitatea prezenței lor scenice, autonomă rostirii. De la explozivul Zic-zac din 2013 la Fiesta din 2022, prospețimea începuturilor s-a împlinit în linia curată și concentrată a mișcării, în ideea lizibil expusă de dinamica scenei.

Dacă Fiesta revizitează clișeul petrecerii, teatralitatea coregrafiei și calitatea interpretării dau coerența conceptului, care concentrează într-o oră o noapte turbată de chef. O petrecere cu pretenții aristocrate degenerează când participanții ridică toate barierele convivialității, stimulați de alcool. O succesiune de scurte scene parcurg de la bună dispoziție la chercheleală, de la beție profundă la somnolență și mahmureală. Spectacolul se joacă în foaierul cu colonade de marmură de la loje, în jurul mesei întinse sub somptuosul candelabru de cristal. Regimul studio al producției așează spectatorii în proximitatea mesei, foarte aproape de actori, ca participanți involuntari la petrecerea în derulare. Croiala impecabilă a costumelor și mișcările controlate la detaliu satisfac și cel mai exigent ochi, în evaluarea actorilor complet expuși. Codul black tie e recognoscibil nu doar în ținuta cuplurilor, ci și în catifeaua neagră a feței de masă ce subliniază atmosfera scrobită a petrecerii cu pretenții. Cromatica negru, roșu, verde a costumelor dă tonul sărbătoresc, complemetar marmurei și stucaturilor aurite din arhitectura neoclasică a clădirii teatrului bulgar – unul din seria celor 48 realizate de arhitecții Helmer și Fellner în Europa la final de secol XIX, început de XX, din Elveția și Austria, până în România, Bulgaria și Ucraina. De altfel, în scenografia Andreei Săndulescu, spațiul de joc integrează arhitectura foaierului, dar e minimalist și cameleonic; se transformă subtil odată cu evoluția personajelor, sincron cu ridicarea barierelor de onorabilitate socială. Tăblia telescopică a mesei expune la final, pe podiumul în trepte, ca în vitrina unui muzeu zoologic, exponatele declasării umane. Iată omul involuat la starea animală a instinctelor scăpate de sub cenzura conștiinței. Ecoul bacanalelor cu satiri și bacante reverberează în ritmul obsesiv al petrecerii.

Spectacolul are un fir narativ schematic și mizează tocmai pe aportul spectatorilor și pe experiențele personale în decriptarea episoadelor unui chef de-o noapte: de la gesturile convenienței sociale la înfruntarea concurenței și expunerea ego-ului, de la flirt la sex dezlănțuit, de la savurarea posesiei partenerului la beție și somn animalic. De altfel, Andrea Gavriliu plasează în subsidiar decriptarea narativității și se concentrează pe procesul involuției personajelor, calibrate pe temperamentul celor patru perechi. Evoluția petrecerii acoperă întreg spațiul foaierului pe măsura creșterii temperaturii participanților, revelată de clișee comportamentale. Schimbul de amabilități în cercul feminin e complementar trabucului fumat între bărbați, schimbarea partenerilor de la un dans de caracter la altul alunecă în rudimentele jocului popular în falset. Ținuta se descompune și ea, treptat, odată cu scoaterea papionului, abandonul sacoului și cămășii bărbaților sau pierderea pantofilor femeilor. Descifrarea caracterelor prin raporturile dintre personaje e spațiul de libertate acordat spectatorului. E delicios jocul recunoașterii tipologiilor divei, femeii fatale etc. ori tiparelor comportamentale ale orgoliului masculin – lauda infantilă, adjudecarea noilor partenere în swing, lupta cocoșilor-. Atenția acordată privirilor și gesturilor mici traduce comentariul ironic al Andreei Gavriliu, conținut și în sunetul de spectacol. De altfel, muzica dă tonul comentariului sarcastic al întregii petreceri. Percuția repetitivă tip vibe e fundalul sonor obsesiv peste care se suprapun treptat sonorități tot mai acute ce evocă sunete animaliere, pentru a sugera până la final bestiarul sonor al grădinii zoologice. Chemarea erotică a saxofonului lui Sebastian Burneci e contrabalansată de efectul caustic creat de percuția palmelor peste fundul partenerelor. Surdina trompetei, din scena căderii în somn a chefliilor doborâți de alcool, apelează la calitățile onomatopeice ale instrumentelor muzicale. Muzica e responsabilă nu doar de atmosfera petrecerii, ci și de menținerea spectatorilor captivi în ritmul fiestei fără nici o clipă de respiro.

Cei opt excelenți actori bulgari, Yavor Valkanov, Plamen Dimov, Snezhina Petrova, Nadia Keranova, Ioana Titkova, Elena Petrova, Asen Dankov, Kire Gyorevski, compun personaje calibrate pe emploi, de unde se naște o bogată galerie umană și sentimentul diversității caracterelor, pe care pierderea controlului conștient le uniformizează în haita umană sălbăticită. Ironia se revarsă în valuri în scena finală în care sforăiturile petrecăreților adormiți ne invită la un hohot de râs sănătos, dublat, însă, și de un fior de teamă. Deznodământul bacanalei surprinde amenințarea animalului ce dormitează sub crusta de civilitate. „La beție, omul e pisică, maimuță și pe urmă porc”, spune un proverb românesc, dar poate deveni și animal de pradă, și tocmai această avertizare, indusă sonor, dă spectacolului o undă gravă, care rămâne să ne urmărească după încheierea petrecerii.

Fiesta,concept și coregrafie: Andrea Gavriliu- Teatrul Național „Ivan Vazov” Sofia, Bulgaria

Scenografie: Andreea Săndulescu.

Muzică: Mihai Dobre. Trompetist: Sebastian Burneci.

Distribuție: Yavor Valkanov, Plamen Dimov, Snezhina Petrova, Nadia Keranova, Ioana Titkova, Elena Petrova, Asen Dankov, Kire Gyorevski.