Selfie cu Romeo și Julieta la TNB

O să încep cu o confesiune jenantă: n-am reușit până acum să învăț să fac selfie-uri. E ceva cu poziția mâinii, cu concentrarea de a face mai multe lucruri în același timp sau cu habar nu am ce. Pe scurt: am încercat, n-a ieșit, asta este. Dar după ce am văzut aseară Romeo și Julieta la TNB îndrăznesc să cred că am făcut un pas mai departe în ”gândirea” mea despre această componentă, se pare esențială, a vieții contemporane. Să vă explic de ce.

Prima jumătate a spectacolului este o ilustrare hiper-energetică a ceea ce am putea numi ”zgomotul și furia” lumii contemporane. Membrii celor două clanuri petrec minute în șir în confruntări violente, adevărate lupte de stradă atent coregrafiate, completate cu o variată gamă de gesturi obscene, urlete și atacuri surpriză, plus un cat-fight al mamelor clanului asezonat cu urlete dezlănțuite. Luptele sunt urmate de dans în atmosfera unui club de noapte, cu DJ la fața locului, cu pastile pentru un boost de energie, cu apariția fascinantă a unui spectaculos crossdresser (transformare pentru care actorul Ioan Andrei Ionescu chiar merită felicitări). Din nou, o coregrafie atentă a ciocnirilor de la această petrecere oferită de clanul Capulet (coregrafia Florin Fieroiu), pentru a înlocui balul din piesa lui Shakespeare la care se cunosc Romeo și Julieta. Se remarcă în toate scenele de luptă Florentina Țilea, interpreta lui Tybalt, care își înfruntă adversarii masculini cu o stamină demnă de invidiat. (E de mirare absența din caietul program a unui specialist în lupte scenice din echipă, mai ales că se pare că actorii au repetat mai mult scenele de luptă decât pe celelalte.)

Când vacarmul se termină și se face liniște ceea ce se aude sunt vocile celor doi tineri îndrăgostiți – chemarea ei venind de pe canapea, nu din balcon – șoptindu-și cuvinte de neînțeles. De neînțeles pentru că ele sunt în versuri și, deși în caietul program traducerea e semnată de Violeta Popa, textul sună ca pe vremea lui Leon Levițchi[1]. De reamintit aici că până și Sarah Bernhardt a comisionat o variantă în proză când a jucat Hamlet în 1899. Venind spre vremurile noastre, toți regizorii contemporani care își asumă actualizări ale pieselor shakespeariene încep cu o retraducere adecvată, lucrată la scenă, în concordanță cu conceptul de spectacol propus, Thomas Ostermeier fiind chiar de părere că ”fiecare generație își scrie propriul Shakespeare, fiecare Zeitgeist comunică diferit cu el”[2].

Aici însă, cei doi tineri actori (Crina Semciuc și Ionuț Toader) se împiedică în versificație, mai ales că își revin cu greu după o oră de alergătură, și reușesc abia spre finalul celebrei scene a îndrăgostirii să se instaleze cât de cât în personajele care le-au fost atribuite. Ideea de a-i face să se ”prostească” vorbind cu glasul subțiat de aerul din baloanele cu heliu vine aici firesc, precum și cea de a-și face un selfie pentru a imortaliza momentul. Idei cam subțiri și previzibile, dar credibile și conținând un dram de poezie contemporană, completată de song-ul ce revine obsesiv. E prea puțin ca să putem vorbi de vreun Zeitgeist, dar încă există speranță.

Ce urmează mai apoi însă, dovedește o lipsă de idei noi și, mai grav, o incapacitate de a armoniza conțintul de întâmplări al piesei lui Shakespeare cu viziunea ultra-contemporaneizată propusă. Avem noi bătăi între membrii clanurilor sfârșite prin moartea lui Mercuțio (foarte discret în acest spectacol Marius Manole) și răzbunarea lui Romeo asupra lui Tybalt – deși rămâne în continuare profund neclar ce anume au acestea de împărțit în aceeastă ”nouă citire” a textului (se bat pentru droguri? Pentru arme? Nu ajută nici costumele de inspirație punk care nu-i diferențiază deloc); avem falsa sinucidere a Julietei care îl induce în eroare pe Romeo, deși nu e deloc clar de ce când se face atâta uz de smart-phone-uri și laptop-uri nu-l sună nimeni pe bietul îndrăgostit să-i spună de planul iubitei lui de a-și păcăli părinții care vor să o mărite cu altcineva. Avem un ”vigil” (ar suna la fel de nepotrivit ca versificația să-l numesc ”priveghi” în acest context) cu baloane, flori și animale de pluș, ca pentru vedetele contemporane, ocazie cu care Romeo mai punctează o crimă, victima fiind pretendentul la mâna Julietei, Paris (aici conceput ca un fel de Păcală frumușel, îmbrăcat cu geacă de motociclist, interpret de Emilian Mârnea). Rezultatul este o semi-parodie neasumată de actori, care în lipsa luptelor și dansului în care și-au investit energia la început, par derutați și inadecvați, simplu fundal pentru o derută și mai mare, a celor doi îndrăgostiți. Singur Răzvan Vasilescu, în rolul lui Lorenzo, pare să joace după propriile-i indicații, într-un alt spectacol pe care aș fi vrut să-l văd întreg.

Încurcați în continuare în versificație și în scena morții lor comune, Romeo și Julieta cad în cursa lipsei de idei a regizorului în finalul construit fără nici un sens, prin reluarea copy&paste a ideilor din scena îndrăgostirii, complet neadecvate aici, unde anulează orice încărcătură dramatică. Și nu, nici apa risipită pe scenă, nici decorul post-apocaliptic patinat corect și transformat de la scenă la scenă, semnat de Dragoș Buhagiar, nu pot suplini din exterior lipsa acestei încărcăturii ce nu poate crește decât din interior.

Cât despre selfie-uri, admit că experiența mea cu ele rămâne limitată, dar cred totuși că, și dacă există persoane care să-și facă selfie-uri în momentul propriei morți, asta intră în categoria unor deviații psihologice complexe și nu se califică drept semn teatral, decât în cazul unei lipse cronice de idei mai bune.

Traducere: Violeta Popa
Regie: Yuri Kordonsky
Asistent regie: Patricia Katona
Decor: Dragoş Buhagiar
Asistent decor: Vladimir Iuganu
Costume: Dragoş Buhagiar,Ioana Smara Popescu
Coregrafie: Florin Fieroiu

Lord Capulet: Ioan Andrei Ionescu
Lord Montague: Mihai Calotă
Lady Capulet: Costina Cheyrouze
Lady Montague: Victoria Dicu
Julieta: Crina Semciuc
Romeo : Ionuț Toader
Tybalt: Florentina Ţilea
Mercuțio: Marius Manole
Hero: Ada Galeș
Benvolio: Lari Giorgescu
Paris: Emilian Mârnea
Susan: Cosmina Olariu
Rosaline: Rodica Ionescu
Abraham: Eduard Adam
Sampson: Florin Călbăjos
Lorenzo: Răzvan Vasilescu

[1] Cunoscut traducător al pieselor lui Shakespeare născut în 1918, decedat în 1991.

[2] Interviu cu Thomas Ostermeier de Cristina Modreanu – http://revistascena.ro/en/interview/every-generation-writes-its-own-shakespeare-every-zeitgeist-communicates-with-it-in-a-different-way/