Rosmersholm la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Povestea casei Rosmerholm este trunchiată în adaptarea lui Andriy Zholdak. Ibsen construiește o analiză socială și politică a Norvegiei vremii lui, pe când regizorul ucrainean alege să păstreze și să dezvolte în principal aspectele psihologice ale personajelor și ale situațiilor.

Spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj începe chiar înainte de intrarea spectatorilor în sală și prezintă scurta fericire a soților Rosmer. Într-un decor simplu, care nu dezvăluie prea multe detalii, fiind mai mult acoperit, povestea pare să continue fără a-i cunoaşte începutul. Mirii sunt fericiți și dansează, în ciuda contrastului cromatic. Pereții sunt închiși la culoare, iar lumina este rece. Scena următoare schimbă tonul aparent vesel. Într-o încercarea de a imita imaginea proiectată pe fundal a picturii Lumea Cristinei, a lui Andrew Wyeth, Rebekka West (interpretată extraordinar de Éva Imre) stă întinsă pe jos și este îndreptată spre ușa care reprezintă casa la care vrea să ajungă, locuința Rosmer. Zholdak introduce lumea Rebekkăi, care, așa cum e sugerată de tablou, este plină de o disperare interioară. Casa Rosmer este apoi dezvăluită și se împarte într-o capelă şi o cameră mare. Capela privată, plină de statui, aparține fostului pastor Rosmer (interpretat de Balázs Bodolai) şi accesul nu este permis fără permisiunea lui Rosmer. Cu toate acestea, Rebekka se roagă adesea singură în încăperea în care pașii se aud într-un ecou mult amplificat. Ecoul sugerează, desigur, dimensiuni exagerate și marele spațiu gol al încăperii, parcă lipsită de prezenţa unei divinităţi. Mai departe, în decor se observă o ușă imensă care dă spre hol, respectiv spre exterior. În camera de zi se găsește un decor simplu, o masă și câteva scaune, un fotoliu la fereastră și un șemineu lângă ușa ce dă spre restul casei. Decorul sărac face parte din abordarea lui Zholdak pentru că descrierile lui Ibsen cuprind mult mai multe detalii pentru a suprinde universul familiei și izolarea ei. Regizorul ucrainean alege să sublinieze personalitățile și jocul actoricesc tocmai prin acest contrast evident.

Zholdak dezvăluie treptat portretul interior al Rebekkăi. Spectatorii asistă la scene din viața casei Rosmer, scene fără o acțiune propriu-zisă. În Jurnalul de repetiții regizorul notează “Mi-aș dori să fac un spectacol care se joacă fără public, seară de seară. Sunt curios ce s-ar întâmpla cu actorii în cazul acesta”. Spectatorii sunt, mai degrabă, martorii zilelor lor obișnuite și pline de plictis. Decorul accentuează atmosfera monotonă prin pereții gri și lipsiți de elemente decorative, dar și costumele negre, cu o singură excepție, a Beatei Rosmer (interpretată de Rita Sigmond) care apare în rochie albă la începutul spectacolului. Pata de culoarea primei părți o reprezintă florile de pe pervazul ferestrei imense cu vedere spre râu. Rebekka se va găsi adesea în fața ferestrei așteptându-l pe Rosmer. Beata, soția lui Rosmer înecată în râul de lângă casă, ura florile, iar în vremea în care ea trăia, acestea lipseau din casă. Florile, în foarte multe vaze, sunt elementul care marchează prezența Rebekkăi și permanența ei în casă. În a doua parte a spectacolului, rămâne doar structura decorului, fără elementele decorative, oricum minimale. Pereții sunt și mai goi, vazele lipsesc, capela este golită de statuile sfinților.

Personalitatea Rebekkăi, probleme și temerile ei interioare sunt dezvăluite în relație cu celelalte personaje. Madam Helseth (interpretată de Gizella Kicsid) este supusă și apare protectoare în prima parte a spectacolului, pentru ca, după pauză, să susțină din umbră excentricitățile și nebunia personajelor. Relația dintre Rebekka și Beata continuă și după moartea acesteia din urmă, care are câteva apariții sugestive pe parcursul spectacolului. Aceste intervenții fantomatice au ca scop sublinierea tumultului interior al Rebekkăi, elementul care perturbă liniștea casei Rosmer. Ea se face vinovată de sinuciderea Beatei și se găsește acum în poziția în care l-ar putea avea pe Rosmer alături de ea pentru restul vieții. Beata se va întoarce să moară din nou sub ochii Rebekkăi, sentimentul de vinovăție va crește până la un punct insuportabil. Adaptarea clujeană a piesei lui Ibsen este dominată de violență și susținută de o muzică intensă. Fiecare moment tensionat este marcat excelent prin sunetele furtunii ori printr-un joc de lumini. Însă cele mai intense momente sunt reprezentate de dialogurile dintre Rebekka şi Kroll, (interpretat de Miklós Bács) fratele Beatei. Furtuna se întețește, volumul muzicii este crescut, casa se deteriorează la fel de violent precum relaţia dintre ei. Scena de încercare de viol este greu de privit şi este, din nou, completată de un sonor pe măsură. Naturalismul minimalist al regiei și scenografiei oferă o pânză incredibilă actorilor care o exploatează la maxim. Spectacolul se axează pe dualitatea Rebekka-Beate şi se ocupă de obsesia tensiunii sexuale dintre Rebekka şi Rosmer, care nu se va sfârşi decât prin moarte.

Montările anterioare ale acestei piese nu au cunoscut un succes excepţional de-a lungul anilor. Spectacolul de la Teatrul Maghiar are, de asemenea, un public redus, dar de calitate. Durata voită de 3 ore cu pauză poate descuraja, la fel şi începutul, din nou, voit lent. Este un spectacol puternic care intrigă prin prezentarea brutală de adevăruri.

Cu: Balázs Bodolai, Éva Imre, Gizella Kicsid, Miklós Bács, Gábor Viola și Rita Sigmond.

Adaptarea textului, regia, decorul și light design-ul: Andriy Zholdak

Scenografia: Daniel Zholdak

Muzica: Vladimir Klykov

Asistent text și dramaturgie: Ioana Mălău, asistenți de regie: Noémi Vajna, Kinga Kovács, asistent de scenografie