Repere 2022 Spectacolele de actori: Tatăl, Fete și băieți, MASS, Sub apă

De prea multe ori atenția ne e furată de ”mari spectacole”, ”mari regizori”, producții cu miză socială sau cu tematici controversate. Într-o stagiune e bine să existe și spectacole ”camerale”, care să pună reflectorul pe capacitatea actorilor de a sonda teritorii interioare încă necunoscute, de a-și împinge cât mai departe limitele de expresie. Dintre toate spectacolele văzute în 2022, mi-au rămas în minte câteva care corespund strălucit descrierii de mai sus. Profit de această perioadă a bilanțurilor, pentru a revizita, fragmentar, în ordinea în care le-am văzut, aceste spectacole, cărora simt că le-am rămas datoare.

• Tatăl de Florian Zeller, traducere Carmen Iernilă, adaptare scenică Raluca Aprodu și regie Cristi Juncu este șansa Teatrului Bulandra de a-și recapitaliza unul dintre actorii fondatori, ”furat” în ultimii ani de Teatrul Național din București – Victor Rebengiuc. Piesa a fost premiată în Franța în 2014 cu Premiul Molière, jucată apoi pe Broadaway în 2016 cu Frank Langella în rolul principal și devenită filmul de debut al lui Zeller în 2020, cu Anthony Hopkins. Interpretarea în varianta românească îl așază firesc pe Victor Rebengiuc alături de cei doi mari actori anglo-saxoni pe meridianul creațiilor fără vârstă și fără determinare geografică, ancorate doar în experiența de viață admirabil transcrisă scenic. O încercare de cartografiere a terenului necunoscut care apare odată cu instalarea procesului de degradare neurologică la seniori, Tatăl garantează o conectare a spectatorilor la drama celui care nu-și mai recunoaște familia, dar și a celor care simt cum le alunecă printre degete persoana iubită. Actorul joacă excelent confuzia, glisează de la furia de moment provocată de neînțelegere, la duioșia provocată când reușește să-și recunoască fiica sau la umor când personalitatea îi revine și își găsește refugiul în a-i lua peste picior pe cei din jur. În producția de la Bulandra, scenografia Carmencitei Brojboiu găsește soluția cea mai bună pentru a ne arăta aceste schimbări prin instalarea decorului pe o turnantă, care se mișcă la fiecare scenă, schimbând unghiul din care vedem situația degradată progresiv. Din casa lui, pe care încă o cunoaște, mai bine decât pe oamenii care intră în ea – terapeuți, medici, propria fiică (jucată cu monumentală răbdare și o resemnare sanctificabilă de către Ana Ioana Macaria) -, Tatăl ajunge la o clinică specializată unde revizitează amintiri îndepărtate, confundând personajele reale cu cele imaginare. Din nou, actorul stăpânește excelent un tip de expresivitate greu de controlat: alunecarea în uitare și instalarea treptată a întunericului memoriei. De neuitat rămâne sigur (re)întâlnirea cu acest mare actor pe scena care l-a consacrat – Teatrul Bulandra.

• Fete și băieți de Dennis Kelly cu Raluca Aprodu, care a și tradus textul alături de regizorul Cristi Juncu (iată că un duo de lucru teatral se construiește deja), este un monolog de o complexitate care crește treptat, conform regulilor de scriere dramatică. După o introducere care captivează și amuză publicul, se ajunge la un climax de tragedie antică și o concluzie de final cu ecouri contemporane. Pe tot parcursul acestui traseu, actrița Raluca Aprodu ne ghidează cu eleganță și dramatism auto-conținut, capabil să miște și pietrele. Scenele în care ea joacă și rolurile copiilor pe care și-i amintește și pe care, aflăm abia spre final, i-a pierdut în mod brutal, sunt jucate într-o lumină blândă, acea aură pe care amintirile frumoase o păstrează, ajutându-ne să trecem și peste zile care par de netrecut (lighting design Bogdan Gheorghiu). Ideea ca ea să modeleze din lut și apă figurine care să reprezinte copiii, evocând jocul lor și presiunea zilnică asupra mamei, care îi crește aproape singură are limitele ei, nu toate momentele fiind la fel de reușite. Dar peste toate rămâne în memorie zâmbetul profund rănit al femeii care a înțeles, trecând prin proba de foc a pierderii copiilor ei, că spiritul masculin e violent și distrugător, iar cel feminin, bazat pe grijă, comuniune și iubire, abia dacă reușește să apere lumea de acesta. În Fete și băieți e inclusă la un moment dat o sintagmă probabil nouă pentru cei mai mulți spectatori români, ”family annihilation”, care definește în societatea americană crima asupra propriei familii, ca urmare a unei istorii de violență și dezechilibru psihologic neglijat, în majoritatea cazurilor criminalul provenind din partea masculină a familiei. Deși nu pare, prin replica din final care pune în contra-balans spiritul feminin și cel masculin, primul salvator, cel de al doilea distrugător, monologul se înscrie printre puținele spectacole feministe de la noi.

• Piesa MASS e scrisă de actorul american Fran Krantz care a și debutat în regie de film în 2021 cu o producție bazată pe textul său și oferă roluri excepționale pentru patru actori, două femei și doi bărbați de vârstă matură. E vorba despre părinții a doi adolescenți care au murit într-un ”mass shooting” (altă sintagmă cunoscută românilor doar de la știri, din fericire) la un liceu american. Bine scris și atingând climaxul revelării după ce fiecare scenă face să crească tensiunea dintre cei patru, textul pune față în față, de fapt, părinții unei victime, cu părinții celui care a tras și și-a omorât colegii. Fără să judece, ci prezentând faptele din toate unghiurile, deconstruind modele de dereglare psihică nesupravegheată la trecerea de la copilărie la adolescență, astfel încât să sugereze că iertarea și împăcarea sunt posibile. În coproducția unteatru – Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu regizorii Andrei și Andreea Grosu au ales probabil cea mai bună distribuție posibilă pentru acest text, oferindu-le actorilor Mihaela Trofimov, Ofelia Popii, Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki șansa parcurgerii nuanțate a unor roluri care încep înainte de intrarea în scenă, dat fiind bagajul emoțional cu care debutează întâlnirea în sine. Confruntarea se bazează pe lucruri nespuse sau spuse pe jumătate, pe conversații avute deja în timp pe diferite tonuri, care s-au așezat în cei patru ca sedimentele și i-au încărcat, nemailăsând să treacă iertarea, ca apa prin albia unui râu care numai astfel se poate curăța. Cei patru minunați actori pun la lucru excelent toate aceste tensiuni invizibile și îi duc pe spectatori cu ei în această călătorie a iertării, atât de greu de obținut. O critică implicită a societății americane, dar și a sistemului de educație publică ale cărui lipsuri le vedem și la noi, piesa e și un bun avertizor pentru părinții de adolescenți care au prea puțină ghidare pentru adaptarea la realitățile contemporane.

• O actriță cunoscută deocamdată mai ales pentru co-fondarea unuia dintre cele mai relevante teatre independente de la noi – Reactor de creație și experiment din Cluj – Oana Mardare ajunge într-un binemeritat prim-plan scenic în această stagiune într-un spectacol atipic (sau mai bine zis tipic stilului spectacologic ”handmade” de la Reactor) numit Sub apă. Textul e nou, pune reflectorul pe o autoare care promite, Ioana Toloargă, ale cărei studii de filologie și regie se împletesc excelent aici într-un material scenic complex, care a câștigat cea de a 7-a ediție a programului de rezidențe dramaturgice Drama 5 organizat de Reactor. Regizat în manieră ”deviced” de Olivia Grecea, autoare a unei teze de doctorat cu acest subiect, Sub apă este povestea fragmentară a unei tinere femei scufundate în anxietatea contemporană care pentru generația ei a devenit o a doua natură. Frica de relații și de apropiere intimă, frica de a nu fi la înălțimea așteptărilor celorlalți, frica de a nu câștiga suficient cât să-ți plătești chiria, frica de a-i pierde pe cei pe care îi iubești, frica de a nu fi iubit, la rândul tău… își au rădăcinile în fricile moștenite, cele care ne-au fost inoculate încă din stadiul de făt, când simpla noastră prezență în uter le-a produs mamelor noastre frici similare sau altele, specifice contextului în care ele trăiau. Umbra unui personaj literar se adaugă și ea cortegiului de femei ”puternice” despre care se spune că și-au învins fricile, dar care probabil că și le-au înghițit, consumându-le interior cu urmări de durată. Amintirile despre o femei înecată, găsită într-o fântână, umbresc nu doar vacanța de la țară, ci și memoria de durată, devenind un posibil reper salvator pentru tânăra confruntată cu propriile-i limite. Toate firele dezlegate de text se strâng ca într-un ghem într-un monolog în care Oana Mardare dă măsura uluitoarei ei capacități interpretative, când solicitarea actoricească e completată de împingerea limitelor la nivel de solicitare fizică, prin mimarea la verticală a cursei de înot, un efort gradat ce devine greu de suportat și de către spectatori. Ceilalți interpreți – Andrada Balea, Christian Har, Alina Mișoc, Tavi Voina – sunt importanți ca personaje de susținere, prieteni, colegi, familie, elevi care apar pe traseul personajului principal, ocrotind-o sau impulsionând-o cu umor să meargă mai departe. Ceea ce în multe feluri face și acest spectacol pentru cei din generația milenară, prinși în cursa anxietăților contemporane. Mai mult decât orice, le spune că nu sunt singuri.