Poartă-n casă [1]

O decizie radicală pare să rezolve, temporar, o situație de criză, dar se dovedește o imposibilă conciliere a inechităților sociale. Un homeless adus la ușa apartamentului, din omenie, relevă în timp o relație de incompatibilitate, alimentată sistemic. E destul să îi oferi un acoperiș sau trebuie să îl și hrănești pe omul care doarme pe preșul din fața ușii tale? În fond, cât e de etic să intervii în destinul unui om fără adăpost e întrebarea fără răspuns pe care o ridică spectacolul Unul dintre noi de Raluca Mirescu Ungureanu, premiera de la Teatrul de Comedie din 13 martie 2025.

Autoarea semnează un spectacol documentat, în care aduce din film o viziune sintetică a scenei: actoria calibrată la performativitatea textului se întâlnește cu proiecții editate dinamic, ce restituie în colaje fragmentare seducția perversă a valorilor societății de consum. Reclamele policrome, pulsația maselor în mișcare, coexistența sărăciei cu bogăția etalată compun din fotograme alterate vizual imaginea standardizării și alienării sociale.

Credit foto: Cătălin Neag

Unul dintre noi e o comedie cu surdină, pe un text dezvoltat în etape succesive. A trecut în 2020 prin rezidența Drama5 de la Reactor de creație și experiment Cluj până să ajungă acum la scenă, în premiera de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Mottoul piesei, preluat din Apologia pârleazului de Vintilă Mihăilescu, enunță ca supratemă a spectacolului pragul. Scenografia (Gabi Albu) redă granița dintre lumi prin ecranul de proiecție pivotant, dar și peretele despărțitor între apartament și holul blocului. Ecranul scoate spectacolul din convenția realist-naturalistă, mai ales că rotirea lui de la o scenă la alta reconfigurează  spațiile și marchează trecerea timpului. Aici se proiectează la intrarea publicului în sală  sau la trecerea dintre unele scene fotomontaje cu rol de comentariu la ireconciliabilitatea celor două lumi (video design Miruna Croitoru). Între statutul burghez al cetățenilor înrolați și deriva existențială a marginalilor care au părăsit sistemul (de voie sau nevoie) se cască o prăpastie pe care nu o pot depăși gesturile spontane de omenie. Femeia care aduce la ușa apartamentului un homeless, în mijlocul iernii, descoperă curând limitele mentalităților și pragul diferențelor de statut social. Meritul spectacolului stă în credibilitatea și vivacitatea dialogurilor, care nu ating nici o clipă tonul angajat-moralizator, ci rămân, mai degrabă, în limitele observării sociologice.

Relația cuplului Magda-George, redată din semitonuri de Edit Alibec și Silviu Debu, se tensionează pe măsura interacțiunii cu omul adus de pe stradă. Sarcastic-realiste, replicile au nerv, iar naturalețea interpretării potențează, în subsidiar, comicul situațiilor, fără ca râsul să devină hohot. În portretizarea personajului fără domiciliu Ioan (Șerban Georgevici) regia renunță la amprenta mizerabilistă cu care e de regulă asociat și prezintă un om de bun-simț, cu ferme valori creștine. În interpretarea lui Șerban Georgevici personajul are o tușă caldă, refuză abrutizarea pe care i-o impune supraviețuirea în condițiile sărăciei extreme și transmite recunoștința simplă pe care dorește să le-o ofere „gazdelor” prin cina gătită la final. Unul dintre noi sugerează că oricare dintre noi poate ajunge într-o astfel de situație limită, iar conflictul vizează responsabilitatea etică a cuplului, cu o conținută intenție critică. Regia conduce interpretarea spre detaliul de prim-plan, ca în fața camerei de filmat, ce decupează egotismul partenerilor în cuplu și jena față de cel de dincolo de prag, dând personajelor un caracter generic. Inserturile muzicii rap „Nu mai fi sărac” (Șerbănesku- Krem – Răzvan KREM Alexe) punctează fundalul mentalităților sociale și granița trasată de bani. Căci granița rămâne personajul mut al acestei fabule sociale, în care banii așează oamenilor pe chip o mască, care le devine o a doua natură.

Spectacolul evită ilustrativul și depășește faptul divers prin chestionarea limitelor compasiunii dictate de apartenența la o clasă socială și la valorile ei.  Dacă în jocul de table poarta-n casă securizează o poziție pe tabla de joc, și în spectacolul de la Comedie poarta (re)închisă a casei cuplului, care decide să plece în vacanță pentru a scăpa de „musafir”, restabilește confortul unei vieți securizate cu prețul ignorării aproapelui. Oricât te-ar mustra omenia pusă între paranteze, vocea moralei creștine se stinge când lumea de dincolo de pragul casei naște probleme pe care nu știi să le gestionezi fără să intri în conflict cu propriile interese. Pragul se relevă, încă o dată, de netrecut, iar societatea are grijă să ne facă să simțim sistematic lucrul acesta și să ne temem pentru „mica noastră stabilitate” garantată de pasivitatea socială.

[1] Unul dintre noi de Raluca Mirescu Ungureanu. Regia: Raluca Mirescu Ungureanu Cu: Edith Alibec, Silviu Debu, Șerban Georgevici, Răzvan Krem Alexe. Scenografia: Gabi Albu, Coregrafie și light design: Ruxandra Bobleagă, Video design:Miruna Croitoru. Teatrul de Comedie.