Letters to society – imaginile fericirii

„Asta-i tot ce vrea grădina de la tine – fericire” spune cu superficialitatea unei persoane spălate pe creier performerul Ciprian Necula. Alăturarea imaginii unei grădini cu ce se întâmplă în sala de spectacol de la MNAC izbește prima dată. Pentru că spațiul este întunecat, așa încât proiecțiile în nuanțe de albastru și roșu să se vadă puternic și să introducă spectatorul într-un spațiu artificial, inconfortabil. Și din nou apare un contrast. Această lipsă de confort se ciocnește de cuvântul „fericire”, repetat de atâtea ori de performerii Ciprian Nicula și Sever Bârzan. În grădina digitală, nu numai că nu e fericire, dar nu e niciun alt fel de sentiment uman, ci doar imagini construite să pară într-un anumit fel, standardizat, pentru care „ne-am pus cu toții de acord”.

Imaginea fericirii e mereu aceeași, pusă pe un suport umanoid diferit. Și mereu rămâne loc de îmbunătățire, după cum li se amintește și spectatorilor când sunt retușați cu fond de ten și ruj de către performeri sau când li se spune cum trebuie să își țină capul, cum trebuie să zâmbească.

Proiecțiile video pe pereții grădinii prezintă oameni digitali, rețele, mașinării, toate într-un ritm haotic, alert, în culori reci. Apoi se schimbă și recunoaștem oameni reali stând în aceleași poziții „fericite”, cele care au fost și sursă de inspirație pentru spectacol. În rețelele de socializare ne creăm identități digitale, mereu îmbunătățite cu și mai multe retușuri până ajungem toți la fel de „fericiți”, o fericire aprobată în grădina digitală de către Minister.

Pe lângă momentul de retuș, de lecțiile de postură date de performeri și de ocheadele aruncate cu talent de Ciprian Necula spectatorilor, mai există un moment de interacțiune directă cu publicul. Jocul începe între cei doi performeri, cu Ciprian care spune „fericit” și cu răspunsul lui Sever care solicită imperativ un „de acord”. Apoi, rând pe rând, aproape toți spectatorii își dau acordul pentru regulile fericirii la care sunt supuși în nou vizitata grădină digitală. Simplu, copilăresc, inocent, poate părea jocul acesta, la fel cum ne poate părea și spațiul digital în care suntem „de acord” zilnic fără să punem întrebări, dar care trebuie luat în serios pentru că ne formează deja câteva identități care ne fac să ne alienăm de toate în final.

Spectacolul, regizat de olandezii Smit && Andersson și realizat sub platforma TERITORII LIBERE, are capacitatea de a trezi la realitate spectatorul prin a-l aduce într-o lume virtuală, pe care să o experimenteze cu mintea mai luminată decât are șansa când se află prin mulțimea de imagini din marele ocean digital în care înoată zilnic.