Kiritza – suspendată undeva între clasic și modern

Viză pe pașaportul cultural la Festivalul de Teatru Piatra-Neamț
septembrie 22, 2021
Femeia, personajul căruia i se fură vocea în „Papagalul mut”
octombrie 29, 2021

Atunci când realitatea imediată abundă în vești din ce în ce mai sumbre despre evoluția rapidă a noului val pandemic, faptul că teatrele își continuă (nu știm însă pentru cât timp) activitatea poate reprezenta un refugiu binevenit pentru spectatori. Totodată, influențați de o realitate cu accente tragice, creatorii pot alege să își găsească refugiul în comedie, această specie dramatică menită să binedispună, să ofere publicului o doză necesară de escapism.

În această direcție se înscrie și cea mai nouă premieră a Naționalului Bucureștean, Kiritza sau Jocul de-a…, în regia dansatorului și coregrafului Gigi Căciuleanu. Spectacolul propune o versiune comprimată a comediilor care alcătuiesc faimoasa serie semnată de Vasile Alecsandri, având-o în centru pe Chirița, personajul datorită căruia dramaturgul obține unul dintre cele mai răsunătoare succese ale carierei sale artistice. Astfel, regizorul tridimensionalizează scenic un text-colaj, care conține scene ușor recognoscibile din ciclul „Chirițelor”: Chirița în Iași sau Două fete și-o nineacă (1850), Chirița în provincie (1852), Chirița în voiaj (1864), Chirița în balon (1875).

Comediile lui Alecsandri sunt puternic îmbibate de spiritul unei epoci cu mult diferită față de cea în care trăim, construcția dramatică a acestora nu impresionează neapărat prin complexitate, iar anumite rezolvări pe care autorul le propune pot părea pe alocuri neverosimile pentru spectatorul contemporan. Însă aducerea lor pe una dintre cele mai importante scene ale țării este justificată prin faptul că anul 2021 marchează împlinirea a două sute de ani de la nașterea autorului. Acest lucru oferă un prilej bun de revizitare a creațiilor care l-au consacrat pe Alecsandri în dramaturgia românească și o ocazie de a analiza modul în care atât artiștii, cât și publicul continuă să se raporteze la comediile sale.

Însă ce se mai poate spune nou despre Cucoana Chirița, personaj fascinant, interpretat pe scenele țării de către unele dintre cele mai apreciate actrițe ale teatrului românesc? Inovația în spectacolul semnat de Gigi Căciuleanu apare pe două planuri: primul – coregrafia, căci acum replicile memorabile ale personajelor sunt dublate de o mișcare scenică gândită special pentru a le îmbogăți sensurile, și al doilea – adaptarea liberă pe care regizorul o realizează, aducând-o pe Chirița cu un picior în contemporaneitate și transformând-o într-o soprană cu pretenții de emancipare.

În rolul protagonistei lui Alecsandri, regizorul o distribuie pe Oana Berbec, aceasta construind un personaj care își cântă și își exagerează orice cuvânt, alternând între o cochetărie cu accente ridicole și o vanitate născută din dorința de a impresiona pe oricine-i iese în cale. Tot ea se află în centrul celor mai complicate momente coregrafice, realizate împreună cu restul membrilor din distribuție. Soțul ei, Bârzoi, este reprezentat prin ceea ce Gigi Căciuleanu numește o „absență omniprezentă a unui tablou (asemeni celui al vreunui dictator atârnat pe toate zidurile) și a unei voci din off”. Și, pentru că nicio figură autoritară nu își păstrează poziția la nesfârșit, portretul impunător al acestuia este înlocuit, după logodna Luluței (Aylin Cadîr), cu cel al lui Leonaș (Florin Călbăjos). Apárte-urile slugii Ion, adus pe scenă cu o energie bine dozată de Ionuț Toader, subliniază paralele cu adevărat importante dintre golurile societății de ieri și cele ale lumii în care trăim azi.

Deși, în interpretarea Oanei Berbec, Kiritza reușește să polarizeze în jurul ei celelalte personaje, comprimarea mai multor texte într-unul singur creează senzația că protagoniștii ne sunt înfățișați într-o formă caricaturală, nu ca niște ființe de sine stătătoare. Este adevărat că dramaturgul însuși nu și-a înzestrat personajele cu o profunzime sufletească aparte sau cu un univers interior extrem de bogat. Cu toate acestea, în absența unei direcții clare de evoluție a fiecăruia dintre ei, protagoniștii care populează universul Chiriței riscă să își piardă din farmec și să devină simple personaje-suport.

În schimb, un element care oferă un plus de energie spectacolului este prezența corului foarte activ din punct de vedere al mișcării scenice, format din DansActrițele și DansActorii din trupa Naționalului – Costina Cheyrouze, Crina Semciuc, Aylin Cadîr, Victoria Dicu, Fulvia Folosea, Petre Ancuța, Mihai Calotă, Florin Călbăjos, Axel Moustache, Mihai Munteniță și Emilian Mârnea. Se remarcă în spectacol câteva momente construite cu mare atenție atât la nivel sonor, cât și la nivel coregrafic, a căror reușită constă în buna coordonare a întregii echipe. Însă în contrast cu acestea, există și schimburi de replici în care mișcarea permanentă a actorilor în scenă pare să fie izvorâtă doar din nevoia de a acoperi întreaga suprafață de joc, destul de generoasă de altfel, a Sălii Studio. Coregrafia pe alocuri fragmentară și tușele comice îngroșate excesiv prin mișcare îngreunează și bruiază receptarea unor momente care ar avea un real potențial de a stârni râsul.

Cel mai bun exemplu în acest sens este celebrul personaj Guliță, fiul alintat și răsfățat în mod excesiv de Kiritza. În rolul acestuia, Lari Giorgescu, actor cu o disponibilitate fizică remarcabilă și deja confirmată, fuge de nenumărate ori dintr-un capăt în altul al scenei, merge în mâini, face tumbe direct pe podeaua scenei și sare pe canapeaua pretențioasă de catifea. Însă toată această alergătură, menită să evidențieze resursele inepuizabile de energie ale unui tânăr aflat la granița dintre copilărie și o maturitate încă îndepărtată, ajunge să obosească. De aceea, se simte nevoia unui element care să rupă ritmul și care să ofere o nouă direcție în evoluția personajului, în absența căruia Guliță riscă să fie redus doar la imaginea bidimensională a unui copil hiperactiv.

De altfel, această nevoie de a vedea mai mult din personaj decât ceea ce ni se oferă pe scenă se resimte în raport cu un număr mare dintre protagoniștii spectacolului. O distribuție numeroasă și o încercare de a comprima într-un singur text un material dramaturgic bogat fac însă acest lucru imposibil.

Până în ultimele câteva minute ale spectacolului, Kiritza lui Gigi Căciuleanu pare, așa cum îi sugerează și numele, suspendată undeva între clasic și modern, neasumându-și pe deplin niciuna dintre aceste două etichete. După faimosul moment în care protagonista se înalță în văzduh cu balonul, simbol al unei emancipări forțate și ridicole deopotrivă, se produce ieșirea la vedere a actorilor din personaje. Montarea culminează cu numeroasele definiții tragicomice pe care aceștia le oferă pentru cuvântul „comedian”, definiții care se dovedesc auto-ironice în raport cu propriul statut de actori într-un spectacol de comedie. Totodată, acestea pot reprezenta un îndemn de a reanaliza, din postura de spectatori, modul în care ne raportăm la această formă teatrală, redusă din păcate mult prea des doar la funcția sa de entertainment.

 

Echipa de spectacol: Scenariu, regie, coregrafie: Gigi Căciuleanu, Asistent coregrafie: Lelia Marcu-Vladu, Decor: Florilena Popescu Fărcăşanu, Costume:Liliana Cenean, Muzica:Paul Ilea

Lumini:Cristian Șimon, Regia tehnică:Adrian Ionescu, Silviu Negulete

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide