Despre ideea de libertate din punctul de vedere feminin

În luna iunie a avut loc premiera unui nou spectacol creat de Reactor (Reactor de creație și experiment), ultimul din stagiunea 2017-2018. În București a fost jucat la Centrul Replika (Centrul de Teatru Educational Replika), locul deja obișnuit pentru spectacolele independente invitate din țară.

În umbra marelui plan este regizat de Catinca Drăgănescu și face parte din programul cultural „100 de ani de România. Istorii secundare.” care prezintă alte perspective la discursul oficial al Centenarului Marii Uniri. „Se dorește astfel aducerea la lumină a unei serii de istorii alternative, care împreună să ofere o imagine mai complexă și mai nuanțată a trecutului nostru comun.” (sursa) Din această idee a luat naștere un spectacol tragi-comic despre istoria recentă la care ne raportăm constant ca popor și pe care, de cele mai multe ori, o elogiem nejustificat.

Spectacolul urmărește povestea unor femei care sunt mai întâi, parte din planul măreț al națiunii, iar mai apoi abia, soții, mame, fiice. Firul narativ este ușor de urmărit, în special pentru că istoriile sunt interconectate, relatate cronologic. Sunt urmărite trei generații și istoria politică și socială din jurul fiecăreia. Vizibil personal și subiectiv, spectacolul se conturează prin cele 3 actrițe Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar și cu sprijinul actorului Doru Taloș care joacă, pe rând, atât roluri de personaje care dețin puterea, cât și unele dominate și îngrădite, ideologic vorbind.

Poveștile încep din anii ‘40, în plin război Mondial, când statul cere femeilor să nu mai fie doar neveste și mame, ci și să muncească pentru țară în fabrici și să devină ”bărbate”. Desigur, este evidentă poziția feministă a regizoarei care în mod aproape comic reușește să ilustreze greutățile (ca să le numesc generic) pe care le întâmpină femeile în general pe parcursul vieții lor. Dezbaterea despre cum ar trebui să arate familia tradițională este sugerată pe parcursul spectacolului prin povestea despre copiii nedoriți ai României (decrețeii), femeile ucise încercând să facă avorturi, soții abuzivi. Toate duc la un moment actual în care încă există o confuzie în privința a ceea ce ar trebui să reprezinte o familie și ceea ce s-a transmis despre asta de-a lungul anilor. Familia nu ar trebui să țină cont de niște standarde ale societății, ci de respectarea drepturilor individului.

Este de remarcat modul în care Catinca Drăgănescu reușește să traseze fin liniile educației pe care o primesc femeile de-a lungul a trei generații. Cumva, în peste 60 de ani de istorie, ideea de libertate se modifică în funcție de nevoile statului. Regizoarea caută să chestioneze motivul pentru care bunicile, mamele și toate celelalte femei din viețile noastre sunt așa cum sunt: pe de o parte supuse, învățate să fie casnice, pe de altă parte revoltate în tăcere, dominate de o pasivitate care încă se mai transmite, vezi obsedantul ”să se facă, să se (…)”.

În ceea ce privește scenografia, spațiul este folosit la maxim și se completează prin jocuri de lumini și umbre. Decorul creat de Anda Pop este simplu, un schelet metalic trapezoidal care poate fi întors pe toate laturile. Este folosit drept pupitru de lucru în fabrică, spațiu de monitorizare securist ori apartament de bloc socialist. Ușurința cu care este schimbată poziția între scene completează cursivitatea și naturalețea dialogului și se sincronizează perfect cu mișcarea scenică. Actorii sunt bine pregătiți și familiaritatea scenelor crează o apropiere fantastică de public, extrem de receptiv.

Spectacolul trebuie văzut de mai multe generații. Trebuie văzut cu bunicile care se vor regăsi zâmbind probabil amar când se vor recunoaște în clișee atât de bine evidențiate din timpurile în care se trăia cu teamă. La fel, trebuie văzut cu mamele care se vor privi oglindite într-o vreme în care se căsătoreau pentru că așa ”se cădea”. Generațiile tinere vor fi auzit despre tot ce se întâmplă pe scenă din poveștile familiei. Astăzi libertatea are un sens mai apropiat de cel din dicționar (și sper să și rămână astfel), iar tinerii au flexibilitatea de a-și crea un viitor propriu bazat, nu pe o ideologie, ci pe modele și valori în care cred.

Spectacolul face parte din selecția oficială FNT 2018. Pe 31 august 2018 se joacă la Arcub în cadrul Festivalului Undercloud, Festival de teatru independent de orice.

Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu

Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar, Doru Taloș

Scenografia: Anda Pop

Asistență creativă: Catrinel Bejenariu

O producție Reactor de creație și experiment, 2018

Credit foto: Andrei Niculescu.