Călător la capătul morții

Voiajul de nuntă în Italia al cuplului Erzsi-Mihály se transformă într-o călătorie regresivă în trecut, dictată de nostalgia adolescenței pierdute în care a rămas blocat personajul principal Mihály. Energiile opuse Eros-Tanatos (personificate în registru realist de frații Ulpius Evá și Tamás) marchează destinul grupului de adolescenți Mihály, Szepetneki János și Ervin, fascinați de idealurile romantismului negru. Atracția față de aspectele întunecate, morbide ale existenței, tatonarea limitei dintre viață și moarte, refuzul acțiunii, refugiul în pasivitate în fața angoaselor existenței sunt motivele filozofice ale romanului Călător sub clar de lună, scris de autorul maghiar Szerb Antal în 1937. Regizorul Botond Nagy propune cu adaptarea scenică a romanului (semnată în tandem cu Ágnes Kali) un comentariu contemporan la retragerea din lume și anxietatea existențială a tinerilor de azi, amplificată de perioada pandemică. Spectacolul omonim de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj (premiera 8 ianuarie 2022) ambiționează să fixeze structura stufoasă a romanului construit pe două planuri narative, unul realist al acțiunii din prezent, celălalt oniric al amintirilor. Spectacolul reușește, în pofida unei lungi părți static-descriptive, să dezvolte în partea a doua o atmosferă sumbră în imagine și sunet care susține tema confruntării instinctului vieții cu cel al morții. În fond, corolarul spectacolului afirmă că în absența iubirii, orizontul existenței se dizolvă în moarte, iar melancolia cronică a tinereții pierdute nu e decât o disperată recuperare a sensului vieții prin iubire. Călătoria lui Mihály e ultima fază a bolii de creștere numite maturizare.

Romanul nu e tradus în limba română, de aceea accesul spectatorilor nevorbitori de limbă maghiară la conținutul său e intermediat strict de textul de spectacol. Firul narativ descriptiv al dramatizării se dilată labirintic în prima parte a spectacolului desfășurat în fața cortinei metalice și pe intervalul din sală. Zgomotele supradimensionate aduc dovada existenței personajelor fantomatic evocate, iar decupajele de lumină crepusculară circumscriu imaterialitatea amintirii. Mai degrabă viziuni, personajele par halucinații ivite din subconștientul lui Mihály, dar de la un punct încolo își pierd misterul din cauza gestionării preponderent statice a primei părți ce acoperă un sfert din timpul spectacolului.

Odată cu ridicarea cortinei metalice scena se animă, spectacolul capătă ritm și solicită participarea spectatorului pentru a se racorda la rigorarea spațiilor abstracte propuse de scenografia Irinei Moscu. E una din cele mai spectaculoase scenografii văzute în ultimul timp, eficientă prin simplitate și bogată prin combinațiile benzilor led pozate pe conturul structurii metalice rectangulare care ocupă, practic, scena. Racord la spiritul modernist al romanului, dinamica carteziană a ledurilor colorate (remarcabilă munca echipei de la led design și led-sculpture) decupează în cutia neagră a scenei spații de joc în care coexistă prezentul și trecutul. Tensiunea gotică a romanului, tradus în repere contemporane de muzica interpretată live, se naște din rătăcirea personajelor în spațiul recluziv al propriei conștiințe. Misterioasa Tötszegi Zsuzsa, întrupează în Evá seducția irezistibilă a instinctului iubirii, conjugat cu spiritului distructiv al morții al cărui agent insidios e personajul absent, Tamás. „Marele extaz al momentului morții”e subiectul jocurilor lor teatrale în care simulacrele morții violente tatonează granița dispariției. Iar replica lui Mihály „Ce înseamnă această stranie vrajă, acest extaz care mă cuprinde?” enunță conflictul personajului principal, captiv în dependența de atracția morbidă a morții. Bodolai Balázs restituie slăbiciunea personajului Mihály în tonul ezitant, în vitalitatea bolnăvicioasă pe care o transmite. Szücs Ervin în Pater Severinus a atins împăcarea celui care a convertit iubirea profană în iubire sacră, în vreme ce, la polul opus, Váta Lóránd în Szepetneki János e un fermecător maestru al combinațiilor mundane mesfistofelice. Între cei doi pendulează Mihály în călătoria căutării de sine.

Rezolvările scenelor convoacă referințe culturale eclectice, coerent integrate scenic. Distorsionarea live a vocilor tratează sunetul și atmosfera sonoră în spiritul lui David Lynch. Șoapta rugăciunii decorporalizate sau „levitația” sicriului din cripta mănăstirii lui Pater Severinus trimit la genul filmelor thriller. Poetica lui William Blake asociată vegetației exotice citează paradisurile opiacee deschise de personajul Persan (remarcabil dansul lui Kiss Tamás). Calitatea prezenței scenice a întregii distribuții este întregită de abilitățile muzicale ale trupei, folosite curajos de regie. În fapt, muzica live funcționează ca supratemă alternativă la narativitate și sintetizează în mici scene onirice dezvoltarea ideilor spectacolului. Racordul muzical la reperele spectatorilor tineri e, evident, o opțiune estetică cu adresă – You’re mine (Raving George feat. Oscar and The Wolf) și What a life (Scarlet Pleasure) – dar și semnul pragurilor vieții pe care le traversează personajele. Concluzia spectacolului e livrată în spirit creștin de psalmul 126 în versiunea lui Vivaldi, Nisi Dominus – Cum Dederit, remarcabil interpretat instrumental și cu voce de actori. Inspirat de estetica romantismului negru, Călător sub clar de lună pune la încercare rezistența și capacitatea spectatorului de a-i descifra densitatea sensurilor în cele peste trei ore cât durează. Spectacolul lui Botond Nagy nu seduce de la prima vizionare, dar rămâi cu dorința de a reveni la unele scene, de a întârzia cu gândul la misterului vieții revelat de versurile Psalmului 126 – Cum dederit dilectis suis somnum[1]. Mister căruia îi cedează și Mihály la capătul nostalgiei/maturizării, când revine în lume cu ultima replică: „iar dacă trăiește, omului i se întâmplă mereu câte ceva”.

Călător sub clar de lună

adaptare scenică de Botond Nagy si Ágnes Kali după romanul lui Szerb Antal

Regia:  Botond NAGY

Scenografia: IRINA MOSCU

LED & video design:  ANDRÁS RANCZ

Dramaturgia: ÁGNES KALI

Muzica: CSABA BOROS

light design: CRISTIAN NICULESCU, GROZA ROMEO

LED-sculpture: BOTOND BARDÓCZ, PÉTER BUKSA, MIHÁLY FÁBIÁN, ROMEO GROZA, LEVENTE KEREKES, DÁVID KISS, SÁNDOR MAIER

Distribuția:

Mihály – BALÁZS BODOLAI
Erzsi –  ANIKÓ PETHŐ
János Szepetneki –  LÓRÁND VÁTA
Éva Ulpius –  ZSUZSA TŐTSZEGI
Ervin, Pater Severinus –  ERVIN SZŰCS
Zoltán Pataki –  GÁBOR VIOLA
Dr. Ellesley –  ÁRON DIMÉNY
Vanina – CSILLA ALBERT
Persan – TAMÁS KISS
Tatăl lui Mihály – MIKLÓS BÁCS

[1] Primul vers din Psalmul 126 . v. https://www.rockol.com/uk/lyrics-86283009/antonio-vivaldi-andreas-scholl-australian-brandenburg-orchestra-paul-dyer-nisi În română: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=126