Bacantele – de la Euripide la pandemie

Reflexul de reactivare a dramelor grecești în creații postdramatice explozive a revenit în ultima perioadă, ceea ce a generat rescrieri radicale și reimaginări spectacologice care se îndepărtează intenționat de sursă, fără a înceta să o citeze ironic. Rescrisă complet de autoarea dramatică Maria Manolescu și montată de Dragoș Alexandru Mușoiu la Teatrul de Nord din Satu-Mare, piesa antică Bacantele de Euripide devine o oglindă a vremurilor actuale, căpătând și subtitlul Fără mască, chiar dacă trecut în paranteză. Aluziile la mască abundă, nu doar fiindcă trăim vremuri în care aceasta a devenit ultrapopulară sau ultradetestată, după caz, ci și pentru că ea, masca, rămâne totuși un semn profund teatral: ”Sun zeul teatrului și ți-am suflat în ceafă de câte ori ai fost în preajma unei măști”, spune la un moment dat unul dintre cei cinci Dyonisos imaginați de dramaturgă. Avem un Dyonisos cel puternic – Andrei Stan, o Dyonisos-lucrătoare sexuală – Crina Andriucă, o tânără Dyonisos – Raluca Mara, un Dyonisos bahic – Romul Moruțan, un Dyonisos mască – Ioana Cheregi. Pe lângă multiplicarea zeului, autoarea rescrierii folosește și alte mecanisme comice, accentuate și de către autorul punerii în scenă: tradiționalul cor din piesele grecești devine aici ”corul diasporei”, Pentheu (Cătălin Mareș) este, de fapt, șeful jandarmeriei și sosește cu mașina poliției, mama lui, Agave (Carmen Frățilă) conduce protestul anti-mască al bacantelor dezlănțuite și iraționale, îmbrăcate în costume naționale. Costumele prelucrate și reinterpretate creativ de Cristina Milea și muzica lui Cári Tibor sunt elemente esențiale care aduc spectacolul în contemporaneitate, aplicând totuși un filtru estetic care îl separă de contingent, în ciuda aluziilor la prezent care abundă în text.

Foto: Süveg Károly

Accente amuzante vin și din textul care marchează obsesia tot mai prezentă a political correcteness-ului, într-o cultură care nu are, de fapt, a se confrunta cu aceasta în mod real, ci doar ipotetic. Trei din cei cinci Dyonisos sunt femei, care declară că s-au săturat de bărbații albi, una dintre ele face și versuri radicale: ”Ce merge bine cu vin?/Coaiele de misogin”. Campania electorală pentru alegerea celui mai bun dintre zei are ca rezultat concluzia că ”Zeul, bun sau rău, vine din mulțime”, sugerând spectatorilor ceea ce probabil ei știau deja, și anume că aleșii noștri sunt dintre noi, ceea ce se vede și în cei mai buni și în cei mai răi dintre ei. Precum și în proporția dintre aceștia.

Spectacolul creat de echipa Manolescu-Mușoiu-Milea este, pe lângă accentele sale comice reușite și efectul imprevizibil provenit din neobișnuita decizie de a-l pune în scenă outdoor, în curtea unui muzeu (în sine un decor cu propria-i personalitate), o meditație pe tema ”febrei mulțimii” care, animată de o forță irațională, își poate distruge și liderii și profeții, acționând împotriva ei însăși. Singura speranță vine de la tânărul care, trezit din beția criminală, își dă seama că a fost manipulat și fuge din grupul de bacante, încercând să se salveze prin actul simplu de a gândi cu propria-i minte. Numai de ar fi mai mulți ca el!

Video: https://www.youtube.com/watch?v=6TV5A6dl5IQ

Erată: În numărul 55(1)/2022 în print, în pagina 23, articolul FNT a trecut ”pragul” online a apărut o eroare: spectacolul Bacantele (fără mască) nu este regizat de Cristian Ban, ci de Dragoș Alexandru Mușoiu.