Alfabetul dependențelor

După Marele B – un cabaret despre burnout[1], Marile A – un cabaret despre adicție – cea mai recentă premieră de la Stația Teatru/Muzical din Cluj (29 octombrie 2024), – impune un format original, proaspăt și consistent, care depășește cu mult eticheta cabaretului muzical. Singurul teatru independent de muzică și operă contemporană din România, înființat în toamna lui 2023 de actorul și muzicianul Adonis Tanța în echipă cu Renata Burcă, Paula Maria Seichei, Cristina Tureanu și Rácz Endre, e locul de întâlnire și experiment al artiștilor absolvenți ai conservatorului clujean (Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”) și al actorilor interesați de expresia muzicală. Spectacolele lor muzicale ies din perimetrul divertismentului comercial; nici musical, nici vodevil, dramaturgia spectacolelor Stației se dezvoltă în jurul unui nucleu narativ și circumscrie o temă serioasă, tratată în notă parodică. Între ele, Marile A și Marele B (ultimul a deschis noul spațiu cu reluarea primei producții în acest format muzical imaginat de Adonis Tanța) prezintă o formulă de cabaret desuet, cu aspect asumat kitsch și conținut difuz politic, ambele în dramaturgia Mariei Manolescu. Franjurii multicolori ai perdelei de beteală delimitează mica scenă și constituie decorul comun al celor două spectacole pe care le leagă personajul MC Pasiune, animatorul cabaretului interpretat cu șarm de Adonis Tanța, aflat în perpetuă luptă, fie cu efectele dependenței de muncă și bani în Marele B, fie de paradisuri artificiale în Marele A.

La intrarea publicului în sală fotografia în mărime naturală a maestrului de ceremonii MC Pasiune ne întâmpină din fața microfonului plasat în centrul scenei. Vocea lui salută exaltat spectatorii pe care îi observă nevăzut de după perdea și încălzește atmosfera complice cu publicul. Impresia divertismentului e subminată de substratul serios al subiectului, chiar dacă secvențele sunt livrate ca numere comic-parodice, alternate cu momente muzicale solistice. MC Pasiune cere ajutor pentru a se lăsa de un drog misterios numit SPER; o jumătate de cuvânt ce face racordul ironic la amăgirea speranței într-o viață curată – fără droguri – și la excesele sexualității dezlănțuite sub influența substanțelor. Căci nici mama, nici poliția coruptă, nici vecina rea de gură și cu atât mai puțin anturajul nu vor putea interveni într-o luptă în care personajul își înfruntă singur boala și recade, previzibil, în dependență.

Marile A. Credit foto: Cristina Maria Lazăr

În România, statul finanțează Agenția Națională Antidrog (ANA) și Loteria Națională, două instituții care combat și încurajează simultan dependențele, luate acum în tărbaca spectacolului. Momentul comic-grotesc al intervenției ANA ia în răspăr eficiența polițiștilor antidrog, consumatori ei înșiși, și eșuează în delirul suprarealist al rechinilor și sirenei aflați sub efectul drogurilor pierdute de dealeri în apele mării. Recunoaștem în scenariu incidente extrase din actualitatea românească, completate de reclama sarcastică la Loteria Națională, din banii căreia două procente finanțează AFCNul. (Nota bene, spectacolul e produs de artiști independenți, dependenți de fondurile AFCN!) Nici intervenția mamei animatorului nu lămurește lucrurile, de vreme ce ea este, la rândul ei, o divă ofilită de consumul de „legale”. E imposibil să descrii combinația explozivă de umor și ironie, echilibrată de momente solistice interpretate de voci cu școală, în partituri cu certe virtuți muzicale. Mixul acesta dă, de fapt, consistența tuturor spectacolelor Stației, care nu se mulțumesc să pastișeze hituri și să producă melodii fredonabile, ci oferă o muzică sofisticată, compusă de Renata Burcă în spiritul psihologiei personajelor și a sensului situațiilor jucate. Dacă personajele din jurul lui MC Pasiune au o apariție caricatural-grotescă, farmecul fragil al animatorului transmite elanul vital alterat de vulnerabilitatea dobândită. Prima sa ieșire de după perdea, doar în boxerii albi imprimați cu inimioare roșii, expune un corp plăpând, adolescentin și sugerează efectele drogului.

Costumele sexiste, epurate de glamourul cabaretului comercial, îmbracă personaje tip clișeu, ce trăiesc mai ales în fantezia animatorului, antrenate în savuroase situații comice, la limita absurdului. Planta de canabis personificată, implicată într-un sex-swing imaginar generat de delirul provocat de trip, apariția copilului interior și teoriile psihologiei adicțiilor sunt subsumate unor scene care pierd controlului posibilului, dar, mereu, în fundal rămâne recognoscibil racordul la realitatea din care sunt inspirate. Machiajul, aflat la jumătate de drum între clovn și spectru, aparține limbului dintre realitate și halucinație în care se desfășoară showul. Amestecul personajelor extrase din cotidian cu cele din imaginația lui MC Pasiune e dictat de logica delirului produs de droguri. Reflectată în mediul românesc, tema adicției atacă și problema alcoolismului tolerat în societate și considerat ”valoare autentic națională”. Momentul folcloric (cu Paula Maria Seichei în travesti)  schimbă brusc registrul melodic pentru a trimite în subsidiar la asaltul naționalismului neaoș. Una din scenele cele mai „turbate” e provocată de scufundarea în fantasmele amplificate de anxietatea morții. Fantomele artiștilor morți  de supradoză la 27 de ani – Janis Joplin și Amy Winehouse – iau în stăpânire mintea lui MC Pasiune și îl invită în raiul aleșilor. E cuceritor aplombul cu care Cristina Tureanu, Renata Burcă și Rácz Endre (în rolul lui David Bowie) își pastișează modelul. De altfel, cei cinci actori-muzicieni acoperă o diversitate de personaje, ce defilează de la o scenă la alta ca într-un montagne russe. Umorul se revarsă în cascade, fie vizual, fie conținut în sensul textelor muzicii citate, culminând cu referința la Cina cea de taină postmodernă înscenată de Thomas Jolly în deschiderea Olimpiadei 2024 de la Paris. Regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu e discretă, consecventă logicii cabaretului, integral pusă în slujba muzicii. Capătă greutate și strălucește în scenele de grup, în care umorul de situație devine contagios.

Muzica spectacolului e, la rândul ei, adictivă. Te ia în puterea ei și te poartă pe valurile emoțiilor, căci „valuri, trăiesc în valuri…” cântă MC Pasiune și își dezvăluie cu sensibilitate drama reală a captivității în dependența de droguri, o dramă cu care muzica ne ajută să empatizăm.

Marile A poate fi citit ca o versiune de cameră la opera de artă totală contemporană, născută din creativitatea fără granițe a unei echipe profesioniste, în care fiecare palier artistic contribuie la reușita „cabaretului”. A și B sunt doar primele litere ale alfabetului unui gen muzical original, (re)născut din colaborarea teatrului și muzicii, așa cum o înțeleg Adonis Tanța și echipa generației sale de artiști, eliberați din dependența mimetică de genuri și forme muzeificate.

Marile A – cabaret despre adicții de  Maria Manolescu
Regie: Dragoș Mușoiu,  Muzică: Renata Burcă, Coregrafie: Bezsán Noémi,  Scenografie: Denisa Berceanu
Cu: Adonis Tanța, Cristina Tureanu, Paula Maria Seichei, Rácz Endre și Renata Burcă

[1]  Marele B de Maria Manolescu, regia Adonis Tanța, producție SOUND Reactor şi ZUG.zone Cluj, 2019.