În luna martie, Reactor își invită spectatorii să aleagă următorul spectacol pe care îl va produce! Publicul va avea ocazia să voteze una din cele cinci propuneri dezvoltate de către cinci echipe diferite, formate din regizori, dramaturgi și actori. Aceasta este prima etapă a proiectului Work in Progress, al cărui scop este testarea unui alt mod de a concepe un program cultural, prin stimularea creatorilor să iasă din zone de confort și printr-o relație mult mai activă cu publicul.