Stiri

octombrie 2, 2020

26 de spectacole de teatru independent în cadrul Bucharest Fringe, Ediția a Zecea, aniversară

Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent, unul dintre cele mai mari, îndrăgite și longevive festivaluri dedicate teatrului independent din România, a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta festivalul se va desfășura în perioada 9-18 octombrie online pe www.eventbook.ro unde vor fi difuzate integral înregistrările tuturor spectacolelor, iar 4 spectacole vor avea în paralel și câte o reprezentație offline la Teatrul Apropo (20 locuri disponibile), respectiv la Green Hours (70 locuri disponibile), în București.
octombrie 2, 2020

Premiera spectacolului Infinit Pozitiv la Muzeul Național al Literaturii Române

Sâmbătă, 10 și duminică, 11 Octombrie 2020, de la ora 18:00 are loc la Muzeul Național al Literaturii Române (sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8) premiera spectacolului Infinit Pozitiv cu: Mădălina Brândușe, Paula Dunker, Alex Fifea, regia Alex Fifea. Spectacolul va avea loc în curtea muzeului, în aer liber și cu respectarea normelor de distanțare fizică (1,5 m distanță între scaune) și cu obligativitatea purtării măștii pentru spectatori.
septembrie 29, 2020

Spectacole austriece de ultimă oră în două festivaluri româneşti de referinţă – Performing Austria

Începe noua stagiune „Performing Austria” a Forumului Cultural Austriac Bucureşti, cu producţii de pe cele mai bune scene austriece, live pe ecranele din România.
septembrie 24, 2020

Arta în acțiune cu Dan Perjovschi la Platforma Internațională de Teatru București # 7

Miercuri, 30 septembrie, ora 18, în avanpremiera celei de a 7-a ediții a Platformei Internaționale de Teatru București cu tema ”Our house is on fire/ne arde casa” vă invităm la un happening al cărui protagonist va fi artistul Dan Perjovschi. Cunoscut publicului din întreaga lume și având lucrări expuse în numeroase galerii internaționale, Dan Perjovschi este mai rar prezent în București, unde revine însă în această toamnă în mod cu totul excepțional.
septembrie 21, 2020

Maratonul de teatru pentru adolescenți – PREZENT

„Maratonul de teatru pentru adolescenți - PREZENT” este un proiect de artă educațională și creație teatrală, care se va desfășura în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București (PITB) ediția a 7-a în data de 1 octombrie 2020.
septembrie 17, 2020

Platforma Internațională de Teatru București – PITB #7

Tema acestei ediții a fost aleasă de curatoarea platformei Cristina Modreanu încă din vara lui 2019, înainte ca noul virus să devină o amenințare concretă: ”Semnele degradării planetei și întregului ecosistem în care trăim sunt vizibile deja de multă vreme, iar efectele pe care le resimțim din ce în ce mai acut în viața cotidiană au generat și continuă să genereze și alerte artistice.”
septembrie 11, 2020

Nominalizări la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei

Și în acest an, proiectului Sofia Nădejde i s-a alăturat publicația Scena.ro, prin oferirea unui premiu de dramaturgie, care va merge către dramaturga Alexandra Pâzgu.
septembrie 7, 2020

Ioana Iacob este noul manager interimar al Teatrului German de Stat Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara dorește să vă informeze că noul manager interimar al instituției este actrița Ioana Iacob. Ioana Iacob este absolventă a Secției de Actorie în limba germană din cadrul Facultăţii de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. Este angajată a Teatrului German de Stat Timișoara din 2001. 
septembrie 4, 2020

H3 Garden before detach()

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival de artă, tehnologie și societate din lume, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide