de Olga Török
Cele mai multe conduceri de teatru din România doresc să șteargă perioada pandemică fără a vorbi, sau rezolva trauma de a fi separați luni de zile de public. Nu se dorește a trece printr-un proces de înțelegere și recunoaștere a celor trăite de artiști și de public. De ce nu se discută? O fi din cauza timpului, care te presează să produci? Deși trauma pandemiei e una în masă, ca și perioada comunistă, sau Colectiv.