Editorial

Suntem în pragul unui colaps ecologic și nici o inovație tehnologică în reciclare, producție de energie, colonizare spațială nu ne poate salva fără schimbări majore în sistemele noaste economice și politice, în organizarea socială și instituțională, în cadrele noaste mentale care ne îndrumă spre valori, atitudini, și comportamente colective.

Bucuria este că m-am dezvoltat și educat, ca actor, în teatrul independent așa că pot să aduc efervescența câștigată acolo și în teatrul de stat. În toate proiectele în care m-am implicat, am pornit cu încrederea că toți colegii mei se implică 100%.

Performance-ul nu este o marfă. Nu este un obiect de lux. Nu este ceva ce se adaugă în plus cursului vieții. Nu aparține vidului, statului, sau finanțatorilor privați. Nu aparține spațiilor unde se desfășoară. (...) Performance-ul este un drept uman.

Îmi pare bine că ai văzut Mihai Viteazul. Acel spectacol a fost – printre altele – și o lecție de curaj pentru noi, cei care am participat la realizarea ei: oare poți să te atingi de un simbol, cum este Mihai Viteazul, și să îl prezinți ca pe un om normal?

Cred că în orice cumpănă din viață te-ai afla, dacă încă mai ai capacitatea să faci o glumă despre asta, înseamnă că poți să-i supraviețuiești.

Voicu Rădescu, fondatorul Teatrului Luni de la Green Hours, cunoscut și iubit animator cultural, a plecat dintre noi duminică, 22 august. Publicăm în memoria lui textul pe care l-a scris pentru Scena.ro la aniversarea a 20 de ani de existență a Teatrului Luni si a fenomenului cultural din jurul Green Hours.

În toamna lui 2020, după cea de a 7-a ediție a Platformei Internaționale de Teatru București organizate în plină pandemie, am scris rândurile de mai jos pe care am tot amânat să le public, nici eu nu știu sigur de ce. Opt luni mai târziu, citindu-le, le-am găsit la fel de adevărate.

Am avut experiența unui dialog “planetar” și m-am simțit împreună cu colegii mei din International Visitors Programme, creatori de teatru, manageri culturali, critici de teatru din Malaezia, Nigeria, Thailanda, Macedonia, Finlanda, Ungaria, Brazilia, China, Argentina, Cameroom și desigur Germania, țara gazdă.

Apropiindu-mă de sfârșitul clasei a XII-a, mă lovesc constant de întrebarea „Ce vrei să faci mai departe?”. Cum le pot spune că mă pregătesc pentru o admitere la Teatru, când pandemia ne demonstrează zi după zi că teatrul este o artă care moare încet și sigur?