Editorial

Dacă aş fi vrut să mă nasc într-un alt popor, atunci acesta ar fi fost poporul polonez. Dar cum nu vreau, tot ce pot să fac, este să încerc să prezint celor printre care m-am născut spiritul polonez în a cărui admiraţie mă aflu.

E un moment festiv pentu Scena.ro, care se năștea sub formă de ediție - pilot cu exact un an în urma, la ediția a 18-a a Festivalului Național de Teatru.

*”Cine sunt toți acești oameni?”, au întrebat cei patru tehnicieni francezi veniți împreună cu trupa ca să monteze decorurile pentru spectacolul din deschiderea FNT 2009.

Vastul potențial de îngrijorare pe care îl are orice bilanț - și suntem adesea, mai ales la început de an nou, tentați să recurgem la bilanțuri – este de cele mai multe ori trecut sub tăcere.

Am găsit în cutia poștală un teanc de reclame la noile producții ale sezonului. Fiecare avea citate din cronicile favorabile spectacolului și măcar jumătate din ele proveneau de pe blog-uri.

Dacă mai vine o speranță de undeva, în acest loc din care jumătate dintre locuitori speră să plece, sub o formă sau alta, atunci această speranță vine de la cei mai tineri dintre artiști.

I-am văzut fotografia in New York Times. Era legată la ochi și juca rolul spectatorului la una dintre repetițiile generale ale spectacolului ei, care urma să se joace la LaGuardia Performing Arts Center.

Dar ce fel de comedie, se pune problema? Pentru că adevărul este că au înflorit în ultimii ani inițiativele și evenimentele dedicate acesteia, dar nu și comedia în sine.

Artiștii de circ riscându-și viața fără plasă de siguranță seamănă pentru mine cu artiștii ”freelancer” de aici și de oriunde din lume.