Arte

În sfârșit, vedem o comedie de Cehov, Unchiul Vanea, o colaborare între Teatrul Mic Municipal din Vilnius (Valstybinis Vilniaus Mažasis Teatras) și regizorul sloven Tomi Janežič, în cea de-a doua zi a Festivalului Reflex din acest an de la Sfântu Gheorghe. În sfârșit, văd un spectacol care rupe cortina prăfuită (sau mai degrabă cortina de fier) de pe Cehov și de pe teatrul convențional.

Am privit direct în ochi tehnicieni din teatru care păreau nedumeriți de faptul că o mână de tineri lucrează la un spectacol. I-am privit direct în ochi când cereau să discute cu regizorul și râdeau când o fată de nouăsprezece ani le spunea Eu sunt regizoarea. Am înțeles cât de dificil este să îți păstrezi demnitatea și încrederea în fața nedreptăților.

Sper ca cititorii să se convingă de meritele acestor artiști multidisciplinari de generație tânără prin prisma muncii lor: scriitura, sensibilitatea și imaginația fiecăruia dintre ei este unică în peisajul teatral românesc.

Nu este o coincidență faptul că ideea spectacolului 99,6% se bazează nu doar pe o metodă de devising împrumutată din Occident, ci și pe conceptul de orizontalitate, democrație și non-ierarhie, descris de principalele manuale de devising/creație colectivă ca fiind un tip de metodă bine definit istoric și politic, dar care nu este neapărat considerat autoritar și exclusiv pentru definiția contemporană a creației colective.

Mi-am dat întâlnire cu trei dintre cursanții Academiei de Dans și Performance, o inițiativă a Centrului Național al Dansului București dedicată artiștilor interesați să se formeze ca dansatori și performeri profesioniști. Practic, 12 tineri români și bulgari, majoritatea cu studii în Actorie și Coregrafie, au intrat într-un training intensiv pentru un an de zile. Broadway, Teatrul Balșoi, Opera Garnier, Batsheva Dance Company, Tanzfabrik Berlin, ImPulsTanz Viena etc. sunt doar câteva dintre entitățile de spectacol și performance cu care lucrează dansatorii și coregrafii care îi pregătesc zilnic, în Sala Stere Popescu, după cele mai actuale standarde în domeniu.

Mi-am început repetițiile la Mureș cu un tort mare. Nu, nu era era pentru mine, era pentru Compania ”Liviu Rebreanu”, se aniversează a 60-a stagiune a secției române. Cadoul meu va fi un spectacol care se numește Lucruri nespuse, iar ironia face ca gândurile mele de astăzi să se lege de acest titlu.

Perioada de documentare a produs și un echilibru în echipă, un vocabular comun, a lăsat locul unor inserții mult mai intime și a pus probleme personale. S-au disecat mai întâi lucruri generale, poate mai îndepărtate de temă, dar conexe, pentru a ajunge să vorbim visceral despre relații, dragoste, familie. Doza de organic pe care o are spectacolul este cuprinsă în pereții care au creat un loc sigur pentru a fi vulnerabil și expus, pentru a plânge când scrii și citești.

Cum și cât de relevant se transformă Béjart în teatrul fizic, Kantor în instalații performative sau care sunt formele rezistenței artiștilor față de abuzurile puterii sunt teme de reflecție lansate de festivalul Eurothalia 2022.

Am vorbit despre prejudecățile de care studenții se lovesc încă din timpul facultății, despre invalidarea abilităților dobândite ca păpușari, dar și despre lumea captivantă pe care o descoperă zi de zi la cursuri. Toate acestea, cu speranța că o generație care vorbește despre lucrurile în care crede cu adevărat este o generație care poate produce o schimbare de paradigmă.