admin

martie 29, 2022

Dovedește. O poveste virală – Dincolo de Bine și Rău

de Cristian Gheorghe
Scriu aceste rânduri în momentul în care la câteva zeci de kilometri distanță un război a început în mijlocul unei pandemii. Oameni nevinovați de-o parte și de alta a unui conflict neinițiat de ei, ucrainieni și ruși deopotrivă. Bărbați neantrenați cu arma în mână. Un copil care se naște într-o stație de metrou. Un tanc trecând peste o mașină aflată în mers. Orașe sub asediu. O criză umanitară sprijinită de cetățeni. Autorități lente în a lua decizii. Un actor devenit președinte/lider. Greu de cuprins realitatea de azi. Nicicând nu mi-a fost mai clar cât de relevantă este componenta social-politică a artei.
martie 25, 2022

ș.a.m.d. – povestea celor 190 de ore de transmisiune live din sala unteatru, difuzată gratuit de Ziua Mondială a Teatrului

La finalul anului 2020, familia unteatru s-a mobilizat într-o inițiativă fără precedent, pentru a trage un semnal de alarmă privind viitorul incert al spațiilor culturale independente, grav afectate de pandemie. Timp de 8 zile, o cameră a transmis 24h/24 live din sala de teatru, pentru a aminti autorităților că inima unteatru continua să bată. Anul acesta, pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, spectatorii de pretutindeni vor putea urmări gratuit documentarul ș.a.m.d., o selecție a câtorva dintre cele mai emoționante momente surprinse în timpul performance-ului colectiv.
martie 25, 2022

Actrița Costinela Ungureanu: ”Ellida secolului nostru, Ellida lui Zholdak, este o femeie actuală, mutilată de societate”

de Luana Pleșea
Spectacolul Femeia mării după Ibsen, în regia lui Andryi Zholdak se joacă sîmbătă, 26 martie, la Teatrul Național din Craiova. O ”navetă culturală” îi transportă pe doritori în dimineața zilei respective, din parcarea TNB, la TNC și înapoi.
martie 21, 2022

Ștafeta independent.2020 – Piesele de puzzle ale teatrului independent românesc

de Daria Ancuța
Teatrul independent din România ține pasul cu tot ce se întâmplă afară, are temele foarte bine făcute, este în contact direct cu comunitățile din care face parte, contribuie la educația și cultura oamenilor, este vizionar și curajos, atacă teme actuale, de un interes major. Da, e obosit, luptă de doi ani să supraviețuiască, pentru că nu primește niciun ajutor din partea autorităților. Dar, când toate lucrurile astea care ne-au dat peste cap vor lua sfârșit, o să fie atât de puternic și o să spună atât de multe lucruri, încât o să cădem în fund; în frunte cu guvernul, sper.
martie 21, 2022

Doar o linie subțire separă posibilul de imposibil

de Irina Wolf
Când am ajuns pe 19 februarie la Udine pentru a viziona un spectacol de teatru despre munca organizațiilor care desfășoară acțiuni umanitare în cele mai defavorizate zone din lume, nu îmi imaginam că doar o săptămână mai târziu acest subiect va fi de mare actualitate.
martie 15, 2022

PREMIILE SENATULUI ȘI NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2022

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.
martie 15, 2022

Jurnal de studentă la Teatru – ce am învățat într-un semestru de Teatrologie

de Daria Ancuța
Admiterea a trecut. Unii dintre noi suntem acum studenți la Teatru, iar alții au ales să studieze în domenii care par, în acest moment, mai sigure. Sunt convinsă că este mai important ca niciodată să vorbesc despre experiențele mele de studentă în cadrul secției de Teatrologie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.
martie 15, 2022

Refugiații

Începând din data de 26 februarie, Teatrul Masca organizează o expoziție-instalație permanentă în holul teatrului. Scopul acestui demers este de a conștientiza publicul care vine la spectacole cu privire la contextul real în care trăim.
martie 15, 2022

Interimatul profund al teatrului național

de Cristina Modreanu
Directorul Mircea Rusu plasează Teatrul Național din București de partea anti-europeană, anti-americană, de partea dreptei naționaliste aflate în recrudescență periculoasă în România de azi, o extremă tot mai vocală a cărei portavoce a devenit în ultimul deceniu cel care a fost cândva artistul Dan Puric.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide