admin

noiembrie 21, 2023

Spectacole feministe la FNT (II)

de Cristina Modreanu
Rescrierea și performarea arhivelor, reinterpretarea operelor clasice din perspectiva contemporană, rediscutarea ierarhiilor și a canoanelor sunt acțiuni feministe. Punerea în dezbatere, repoziționarea, contextualizarea sunt modalități de a activa istoria în scopul schimbării în bine a societății. Teatrul are un cuvânt de spus în toate acestea, dar poate cel mai important lucru este că el lasă loc pentru activarea imaginației.
noiembrie 9, 2023

„Future Move: Romania – Oportunități de dezvoltare prin dans pentru tineri” a ajuns la final

Proiectul românesc este unul pilot în care, pe durata anului 2023, a fost testat și adaptat programul de mentoring inițiat în Germania la realitățile românești, pentru a concluziona posibilitatea formulării unui program de mentoring pe termen lung pentru copii care nu au acces direct la dansul contemporan.
noiembrie 8, 2023

HomeFest ajunge în cartierul Fabric din Timișoara

HomeFest continuă să călătorească și ajunge cu ediția #9 la Timișoara. În perioada 9-12 noiembrie 2023, apartamente din cartierul Fabric devin loc de exprimare pentru o serie de artiști.
noiembrie 6, 2023

Festivalul Național de Teatru 2023 (I) Nao Passarao/Pe aici nu se trece

de Cristina Modreanu
Când un actor carismatic ține un discurs politic în care se amestecă – voit, cu pricepere machiavelică – idei valide și deziderate naționalist-extremiste periculoase, cu potențial exploziv, cum să decelezi între arta lui teatrală și toxicitatea cuvintelor? Să aplauzi actorul, să huidui afirmațiile?
noiembrie 6, 2023

Gianni Forte, curatorul Bienalei Teatro di Venezia, vine la București pentru lansarea revistei Scena.ro

Miercuri, 15  noiembrie, ora 19.00, la Teatrelli, va avea loc lansarea numărului 62 (4)/ 2023 al revistei de artele spectacolului Scena.ro. Invitat special: Gianni Forte, curatorul Bienalei Teatro di Venezia, sosit la București la invitația Institutului Italian de Cultură și a redacției Scena.ro.
noiembrie 6, 2023

DOSAR TEATRUL ITALIAN CONTEMPORAN Gianni Forte, co-curator Bienale Teatro di Venezia „Descoperim și susținem creația tânără contemporană globală”

Interviu realizat de Cristina Modreanu
Cred că universul feminin câștigă în acest moment epocal, ceea ce îi face pe bărbați să muște țărâna. Împotriva modelelor prefabricate, macho șoviniste, femeile artist și-au suflecat mânecile, și-au pus, metaforic vorbind, cravate bărbătești la gât și și-au făcut loc prin jungla de clișee, distrugându-le cu încredere și profesionalism.
octombrie 27, 2023

X-Fest – Teatru internațional în deschiderea stagiunii – Cine vorbește în numele cui?

de Cristina Modreanu
Rasismul e un factor de precipitare a excluderii din societate, argumentează O istorie a violenței (r. Thomas Ostermeier) și Cea care privește lumea (r. Alexandra Badea), două spectacole care au fost prezentate în această toamnă în cadrul unui nou și ambițios festival internațional organizat de Teatrul Excelsior din București – X Fest.
octombrie 24, 2023

În apărarea educației: Gianina Cărbunariu revine pe scena bucureșteană cu Două ore cu pauză

de Cristina Modreanu
Spectacolul deschide mai multe fronturi de discuție, din perspectiva profesorilor, din perspectiva elevilor, din perspectiva părinților și încearcă să prezinte pozițiile tuturor celor implicați fără a lua partea cuiva, ci doar instigând în mod inteligent și cu umor, la reflecție.
octombrie 20, 2023

Vârful icebergului la nivel de casting

de Florentina Bratfanof
Am rugat patru directori de casting de pe piața media (de la reality shows, reclame, seriale de televiziune și până la filme) să îmi povestească despre începuturi și experiența lor, dar și despre modul de lucru. A ieșit acest material, pe care îl consider vârful icebergului în a face cunoscut acest proces creativ.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide