Mai poate teatrul să creeze iluzia unei alte lumi, să propună surprize tip Deux ex Machina, ca în vremurile sale antice sau soluția pentru seducerea spectatorului de azi e la capătul celălalt, și anume în eliberarea de ”trucuri” și în adresarea directă, în emoția care vine din contactul neintermediat între actor și spectator? Noile tehnologii sunt la mijloc între aceste două extreme și în tot mai multe cazuri sunt folosite de creatori pentru a reface măcar parțial mediul suprasaturat tehnologic în care trăiesc majoritatea spectatorilor contemporani.