admin

septembrie 14, 2019

eXplore festival #14, deschis la București 13 septembrie-31 octombrie

A paisprezecea ediție eXplore festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, cel mai important eveniment din România şi estul Europei dedicat dansului contemporan și performance-ului, a început la București.
septembrie 11, 2019

Două spectacole despre ce înseamnă să fii astăzi părinte

Pe 20 și 21 septembrie, Art No More vă invită la două spectacole despre părinți în societatea contemporană. Vineri este ”Cocoțat pe schele”, spectacolul despre rolul tatălui în familia modernă, iar sâmbătă ”Habemus bebe”, un spectacol despre maternitate. Ambele spectacole se joacă la Centrul de teatru educațional Replika de la ora 19.00.
septembrie 11, 2019

Teatrul de Comedie: Deschidere stagiune 2019/2020

Relansare este cuvântul cheie al stagiunii cu numărul 58, iar obiectivul principal constă în valorificarea generației tinere de actori ai Teatrului de Comedie, cât și în sprijinirea tinerilor creatori de teatru. Astfel, vor fi readuse în fața publicului spectacole din stagiunile trecute, cu noi distribuții. Spectacolul REVIZORUL de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, va fi prezentat într-un format nou, care îi va include pe actorii Mihai Bendeac, George Ivașcu, Sandu Pop, Liviu Pintileasa, Silviu Debu.
septembrie 9, 2019

„O istorie a mâncării din cele mai vechi timpuri și până mâine” în premieră la Gong!

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 15 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „#projectfood” în regia lui Robert Bălan, după un text original de Elena Vlădăreanu.
septembrie 7, 2019

Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls 2019

ImPuls este un festival concurs profesional, dedicat publicului din toate categoriile de vârstă, unde sunt consolidate și promovate tendințele contemporane ale teatrului vizual și de animație din țară și din străinătate. Ediția a XV-a are loc în perioada 12-19 septembrie 2019.
septembrie 6, 2019

Festivalul de Teatru Piatra Neamt, ediția 31 – 18 septembrie – 2 octombrie 2019

Ediția 31 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț se desfășoară între 18 septembrie și 2 octombrie. Tema acestei ediții este SUCCES!, o invitație la meditație, în cheie critică și ironică, asupra poveștilor de și despre succes ale societății de astăzi și din trecutul recent. Continuând ideea de anul trecut, când Festivalul s-a extins în orașul Târgu Neamț, în acest an, o parte dintre spectacolele din selecție va fi prezentată și în municipiul Roman.
septembrie 3, 2019

Ce avem de regretat? Întrebări după 30 de ani

de Cristina Modreanu
30 de ani sunt destui ca să uiți cum era viața înainte de 1989, chiar dacă ai trăit-o direct. Destui cât să fi apărut între timp o nouă generație care nu a trăit această viață. În multe cazuri, părinții au crezut că-i protejează pe copiii lor dacă trec sub tăcere traumele trecutului, dându-le impresia că viitorul e nepătat și că le aparține.
septembrie 2, 2019

Bucharest International Dance Film Festival 4 – 8 septembrie

Tema celei de-a cincea ediții a BIDFF - The Network/ Reteaua - marchează începutul unei noi faze de dezvoltare a festivalului, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.
august 29, 2019

Radio România se regăsește în lista producătorilor de top din media europeană prin selecția sitcom-ului UNDEva în 28 de Ilinca Stihi, la Prix Europa 2019

Radio România s-a calificat la prestigiosul concurs european de producții media Prix Europa găzduit anul acesta la Potsdam, în perioada 6-12 octombrie. Prix Europa a anunțat luni, 26 august, lista nominalizaților pentru ediția 2019 a concursului. Comedia în serial, UNDEva în 28 de Ilinca Stihi, co-produsă de Teatrul Național Radiofonic și Radio România Actualități, face parte din cele 29 de producții selectate în concurs, la secțiunea Radio Fiction.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide