admin

E din ce în ce mai greu să scrii despre festivalurile de teatru din România. Cu foarte puține excepții ele sunt de fapt o deghizare a turneelor pe care altfel teatrele au foarte puține șanse să le facă, prin urmare găsim aceleași spectacole în mai toate festivalurile toamnei, convergând în FNT. Este expresia lipsei de concept și de viziune, singurele calități care ar putea constitui obiectul analizei unui festival, ca eveniment independent, nealiniat la rețeaua festivalieră ce suplinește lipsa de fonduri pentru turnee.

No Man’s Land  oferă posibilitatea multiplelor interpretări. Pentru spectatorul de teatru care caută avid comicul, reprezintă o tragi-comedie cu momente comice abil punctate. Dar montarea vine și în întâmpinarea celor care doresc să poarte în ei, pentru câteva clipe, ore sau poate chiar zile, întrebări relevante atât la nivel internațional, cât și pentru contextul actual al României. Textul lui Danis Tanović, adaptat de Morfov (care realizează și ilustrația muzicală), abundă în replici care stârnesc inițial râsul, dar în interiorul cărora se ascund substraturi profunde și care reușesc să ridice întrebări fundamentale.

”Tăcerea înseamnă gânduri, iar noi respectăm tăcerea celor din jur”, sună una dintre replicile cheie din spectacolul lui Radu Afrim cu Trei surori, subintitulat ”un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”. Ideea extrem de îndrăzneață a regizorului este să completeze tăcerile celebrei piese, acele tăceri pe seama cărora s-au scris cărți de interpretare și analiză, cu o versiune imaginată de el a gândurilor fiecărui personaj.