Teatru feminist. Câteva concluzii la final de proiect

La finalizarea proiectului Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist din România și Estul Europei, realizat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu teatrele Odeon, Comedie și Mic, am trimis participantelor  o serie de întrebări pentru a sintetiza experiența lor pe parcursul acestui proiect. Redăm mai jos răspunsurile trimise, alături de două fragmente din caietele de regie ale spectacolelor realizate. Rezultă un fel de raport intern care s-ar putea dovedi relevant pentru viitoare studii despre teatrul feminist. (Cristina Modreanu, curator & coordonator de proiect).

Ioana Flora, actriță/ Inamicul poporului

1. Ce rol a avut castingul pentru voi în acest proiect?

Fiind liber profesionist, pentru mine castingul acesta a fost o sansa, o reala sansa. Daca sistemul nostru de teatru se bazeaza in mare parte pe angajarea intr-un teatru pentru a juca in sistemul de stat, ei bine, pentru cei care sunt liber-profesionisti, aceste castinguri apar destul de rar. Asa ca m-am mobilizat destul de rapid cand a trebuit sa ma pregatesc pentru castingul Ibsen. Si pe de alta parte, aceste sanse le vad mereu ca pe o ocazie de a-mi masura fortele, avand in vedere faptul ca am destul de mari emotii la probe in general. Pana si faptul ca au fost trei etape de casting mi s-a parut cumva, folositor pentru tarseul meu personal.

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Nu pot spune ca mi s-a parut ceva greu. Privind in urma, cele aproape doua luni de repetitii au reprezentat pentru mine ocazia de a intalni profesionisti de valoare, oameni preocupati de teatru cu adevarat, oameni creativi, si nu in ultimul rand, de o valoare umana pe care o apreciez. la fel, ocazia de a ma aventura intr-o productie care combina jocul „clasic” bazat pe regulil stanislavskiene cu teatrul performativ, pe care am inceput sa-l plac cu ocazia asta.

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor?

Ce e caracteristic si absolut necesar pentru un regizor este sa aiba capacitatea de a conduce o echipa, sa aiba un concept si o viziune clara asupra spectacolului pe care doreste sa-l creeze. Nu ma intereseaza atat de mult daca este barbat sau femeie, ci daca intruneste cele de mai sus. Ma bucur ca Ioana Paun a avut toate aceste calitati si ca a impus o amprenta si viziune puternica, pe care ca actor, doar o implinesti, o completezi si urmezi.

4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen? (pentru actrite – Ați mai juca un rol din piesele lui?)

Am discutat mult despre textul propriu zis, care, de altfel, a fost rescris pentru spectacolul „Inamicul poporului”. Problematica piesei este si va ramane mereu actuala. Ibsen este actual, prin problemele care se regasesc in societatea actuala. Este actual. Mai greu este cu vorbele. Aici ne lovim un pic de o nevoie de a le modifica, de a imbunanati traducerea, de le face sa sune mai firesc si mai apropiat de limbajul nostru, de limbajul spectatorului nostru.

Dar, da, fara indoiala, as accepta cu bucurie o alta ocazie de a juca intr-o piesa de Ibsen,  avand in vedere faptul ca a creat personaje feminine de referinta in dramaturgie.

Carmen Lidia Vidu, regizoare, Eu. O casă de păpuși

1. Ce rol a avut castingul pentru voi în acest proiect?

Eram interesata sa vad noua generatie / fetele tinere. Ibsen nu e un autor pe care sa-l rezolvi din artificii si eram curioasa sa vad cum il abordeaza fetele de 20-25 de ani. Multe fete au aratat superficialitate in gandire, altele m-au surprins placut. Castingul a avut o stare prietenoasa.

Apoi, in timpul castingului, am vrut sa vad cum e sa-l las pe Ibsen sa ma cucereasca pe mine. Eu l-am citit, l-am cautat, m-a enervat, l-am recitit….si tot asa pana la casting. Acolo am zis sa ma relaxez si sa nu mai caut eu o idee care sa-l slujeasca pe Ibsen, ci sa-l las pe el sa ma bucure. Si asta s-a si intamplat: in timpul castingului mi-a venit idea spectacolului “Eu. O casa de papusi”.

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Am inceput cu greul: nu stiam ce sa fac cu Ibsen. Nu-i gaseam loc in mine. Eu sunt poetica, el e clar; era o diferenta de forma, nu de continut. 2 luni de zile am testat Ibsen cu vecinele de bloc, cu prietenele, cunoscutii si colaboratorii. Chiar si la petreceri se lucra la muzica pentru Ibsen. Ar fi interesant sa fac odata o prezentare a muncii din spate: poze, video-uri, schite de muzica, desene cu papusi, testari de peruci, de masti, de costume.

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor? (doar pt actrițe:)
4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen?

Ibsen m-a fortat sa ma maturizez. Mi-a impus o stacheta in viata. Nu cred ca am evoluat teatral, dar uman a fost o intalnire care mi-a intrat sub piele si fara sa-mi dau seama m-a obligat sa actionez in viata mea. Se pare ca gandurile lui Ibsen au fost mai puternice decat gandurile mele.

Ilinca Manolache, actriță/ Inamicul poporului

1. Ce rol a avut castingul pentru voi în acest proiect?

Unul decisiv. Mi-a placut prezentarea proiectul si mai ales miza pe care si-a propus-o. Asta m-a si convins sa ma inscriu la casting desi, in mod normal, cand aud cuvantul “casting” imi vine sa inventez pe loc zeci de motive care sa imi justifice neprezentarea.

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Cel mai greu – Era o oarecare panica vis a vis de timpul pe care il aveam versus un volum foarte mare de munca, si usor diferit de abordarea clasica.

Cel mai frumos – Intreaga intamplare.

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor?

Eu am mai lucrat cu Ioana Paun cand eram mai mici, in UNATC si mi se parea inca de atunci ca este o regizoare cu personalitate, talent si creier. Asa ca a fost o bucurie pentru mine ca dupa niste ani (in jur de 7) ne-am reintalnit pe scena. Am redescoperit in Ioana capacitatea de a-si inspira actritele cu energia si viziunea ei. André Breton spunea despre Frida Khalo  “ The art of Frida Kahlo is a ribbon around a bomb”. Cred ca aceste vorbe i se potrivesc si Ioanei Paun.

4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen?Ați mai juca un rol din piesele lui?

Am descoperit, a cata oara, contemporaneitatea unui text scris in alt secol despre societatea acelor vremuri. Din pacate, in linii mari, problemele erau cam aceleasi, si oamenii par ca refuza sa invete din istorie. Interesul anti-social al politicienilor si manipularea prin toate mediile posibile erau si atunci la fel de distrugatoare ca si acum. Cred ca “Inamicul Poporului” este un spectacol cerut de timpurile noastre. Ma bucur ca fac parte din tot acest context.

Si sigur ca as lua in considerare o propunere noua de a mai juca un rol din piesele lui Ibsen.

Dana Voicu, actriță/ Ibsen Incorporated

1. Ce rol a avut castingul pentru voi în acest proiect?

Este meritoriu faptul că acest casting național a fost organizat.

M-am pregătit pentru casting citind piesele lui Ibsen și căutând scenele și personajele cu care rezonez. Castingul ar trebui să fie un lucru normal pentru orice proiect teatral.Din păcate, în acest proiect au intrat ulterior și actrițe care nu fuseseră la casting, ceea ce a pus sub semnul întrebării corectitudinea acestui casting.

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Mi-a fost greu să lucrez sub presiune și cu o structură a spectacolului care se schimba de la o zi la alta. S-a ajuns cu dificultate  la formula finală a spectacolului și am fost în nesiguranță până în ziua avanpremierei. Cele mai plăcute momente au fost cele în care și noi și regizoarea povesteam din experiențele personale pentru a găsi momente pe care să le dramatizăm pentru spectacol.

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor?

Nu este nici o diferență. Regizorul te salută cu săru-mâna.

4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen? Ați mai juca un rol din piesele lui?

Nu am descoperit mai mult decât știam despre Ibsen lucrând la acest proiect și tocmai de aceea, mi-aș dori să mai joc un rol din una din piesele lui.

Aura Călărașu Hasnaș/ Eu. O casă de păpuși

1. Ce rol a avut castingul pentru voi in acest proiect?

L-am luat foarte in serios, in fiecare dintre cele doua etape ale sale.Dar,  intr-un fel oarecum

neasteptat si foarte personal (chiar e de povestit ) a devenit unul dintre cele mai spectaculoase pe

care l-am dat.  Am dat poate sute . Mi se pare un mod firesc de a intra intr-un proiect. Acum zambesc pentru ca, din fericire, atat castingul cat si desfasurarea ulterioara a intregului proiect m-a

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Repetitiile. Si faptul ca le-am cunoscut pe surorile Heddei, cele de pe scena si cele din spatele scenei. Nu doar pe ele personal ci si spatiul artistic si civic chiar, in care ele se manifesta.

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor?

Carmen Lidia Vidu este o regizoare cu un fel  foarte personal de a privi teatrul. Si de a face teatru.  Lucrul cu ea la ”Eu.Ocasa de papusi” a fost la inceput oarecum inedit pentru mine. Au existat insa multe momente in care sensibilitatea noastra feminina, a rezonat la un ison. Carmen-Nora-Eu. Nimic mai firesc  si mai direct.

4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen? Ați mai juca un rol din piesele lui?

Cu siguranta. Hedda. La teatru radiofonic.

Mihaela Rădescu, actriță/ Inamicul poporului

1. Ce rol a avut castingul pentru voi în acest proiect?

(Am “apărut” în distribuție, fără casting. J)

2. Ce vi s-a părut cel mai greu pe parcursul realizării spectacolului? Dar cel mai frumos/bun lucru?

Greu? Nu. Dar e un spectacol foarte muncit. S-a muncit mult, intens, cu adevărat în echipă.  Și asta mi s-a părut cel mai frumos.  Suntem o echipă!

3. Cum vi s-a părut să lucrați cu o regizoare, în loc de un regizor?

Este al treilea spectacol cu Ioana.  Întâlnirea de acum a fost cea mai puternică. Ioana e „bărbată”. Lăsând gluma la o parte, nu cred că sunt diferențe între regizor și  regizoare.

4. La final de proiect – care e părerea voastră despre Ibsen? Ați mai juca un rol din piesele lui?

Ibsen este uluitor de actual.  Și da, aș mai juca Ibsen. Rolul meu e Aslaksen

Catinca Drăgănescu, regizoare, despre actualitatea lui Ibsen (din caietul de regie al spectacolului Ibsen Incorporated)

Importanța personajelor feminine la acest dramaturg este imposibil de negat dar feminismul radical și-a îndeplinit sarcina fundamentală de a egaliza drepturile femeilor cu ale bărbaților la nivel politic, instituțional și economic în societatea occidentală de azi. Ceea ce rămâne însă discutabilă este forma în care sunt asimilate femeile în cadrul acestor structuri.

În mare parte grila de valori, a rămas una a patriarhatului. Presiunea exercitată asupra femeilor astăzi este aceea de „a livra” în fiecare dintre multiplele roluri sociale pe care le exercită. Ea trebuie să fie un competitor redutabil în mediul profesional pentru a putea emite pretenții, fără însă a neglija rolul de simbol al sexului frumos și cel de soție sau mamă. Această înmulțire a rolurilor sociale, rezultată din egalizarea drepturilor celor două sexe, pune femeile deseori în situația de renuța sau „a falsifica”  unele dintre aceste roluri, pentru a se ridica la standardele ideale ale societății. Competitivitatea pe toate planurile, de la estetic la simbolic, este un factor determinant al unui fenomen de androginizare a femeilor, ce dintr-o perspectivă evoluționistă, devine tactica lor de supraviețuire într-un sistem referențial masculinizat și iată, masculinizant.

Această androginizare de fond a femeilor, cu efecte profunde în mentalul colectiv feminin, nu se reflectă în aspectul exterior nici fizic, nici social. Ea rămâne mistificată, ascunsă, ca un secret, ca o boală, ca o malformație monstruoasă împotriva firii.

Ibsen Incorporated este o modalitate de a investiga influența societății capitaliste asupra relațiilor interumane fundamentale și a felului în care aceste relații sunt reconfigurate astăzi.

Păsările sunt materialul pentru această școală-corporație. Prima imagine pe care am avut-o a fost aceea a unui stol de tot felul de păsări prins în camera unui motor care funcționează pe baza disperării și a dorinței lor de a fi libere. Suntem liberi numai când refuzăm să intrăm în aceste cuști, chiar dacă lumea din jurul nostru ne spune că trebuie să fim incluși în cutii, statistici, aranjați pe criterii – bani, succes, note la școală. Poate o pasăre să fie fericită într-o cușcă? Nu, dar poate să fie frumoasă!

Ioana Păun, regizoare, despre Ibsen (argument pentru spectacol)

ENEMY OF THE PEOPLE: Who pays for science. Who funds ‘democracy’.

“The small one always relies on the big one.”

(Traian Basescu, President of Romania 2004-2014, in a discussion with locals from a village going through cyanide mining plans)

Governments are taken over by corporations; public interest is often invisible in front of private agendas; turbo-capitalists rely their economic monopole on the official bribery of think-tanks and “charities” while intoxication – at all levels and dimensions – is safeguarded by hired research studies[1].

The state, politics, society, neo-liberalism, media, science, corporations – these are all amorphous terms. Yet, behind them there are only people lying and nothing else.

We breathe toxic, we drink toxic, we buy toxic, we wear toxic, we watch toxic, we work toxic to such a degree that we cannot distinguish the toxic life forms from the harmless ones. And who are we? We are the state, we are politics, we are society, we are neo-liberalism, we are the media, we are science and we are corporations. We legitimize toxicity with every day we spend as part of the status quo. And speaking against this perfectly functional web can only turn us into our greatest fear: the one that stands alone.

In Ibsen’s text one individual, a doctor, confronts with what the author labeled a “tyranny of the compact liberal majority”, when she exposes the contamination of the waters in their thermal village. What would easily intimidate many – the risk her family’s safety – triggers furthermore her fight for truth and liberty. Left without a place to live and a job, she starts an anarchist school. Ibsen didn’t want to imagine how this school would be like.

Criticizing society does not require too much risk, especially nowadays with the seemingly democratic digital mediums in the western world where one can express her/his views without the threat of dropping out of the crowd. Building the structural alternative is the hardest part.

The performance takes distance from today and moves into Ibsen’s simple-cut narrative: a doctor discovers their local baths are contaminated and are harming people; she naively hopes the city will invest in restoring the pipe, naively pursues to publish the study, and naively addresses the local business-men publically. From a respected local figure she becomes an outcast, labelled as anti-social and anti-liberal for allegedly trying to ruin local economies.

In parallel to Ibsen’s story the crew moves into present Romania, and more precisely in Sebes, where Kronospan is planning to build the biggest formaldehyde factory in the country, while the municipality is hiding behind unregulated environmental assessments and the local environment guard has no equipment to measure the toxic emissions[2]. Formaldehyde presents high risks of cancer and the local community is organising to force the compact block of Kronospan + Public institutions to abort the plans of building the new factory.

Combining the imagined Norwegian story and the concrete actions from Sebes, Romania, the piece interrogates how and if the majority can turn itself, from an inert and resistant block, into a self-organisational model and what takes to create, at first fragile, forms of anarchy without degenerating into institutionalised hierarchic structures.

[1] A clear example is how Koch industries fuels influential groups in USA to cater against climate change.

http://www.greenpeace.org/usa/en/campaigns/global-warming-and-energy/polluterwatch/koch-industries/

[2] The county consulters (during 2008 and 2009) have been accused to have refused  conducting health assessments. The emissions of the Particulate Matter (PM10)  by Kronospan is believed to harm the local inhabitants.