Starea arhivelor de teatru: Comoara de la TNB rămâne ascunsă de ochii lumii

Pe 8 decembrie a avut loc un eveniment trecut din păcate cu vederea în această perioadă de intensă ”zoomificare” a vieții noastre culturale. E vorba despre ”Conferința de deschidere Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din Colecția Muzeului Teatrului Național București”. Anunțată destul de neclar (nu se deschidea nici o expoziție, ci doar se anunța începerea unui proiect în acest sens) și ”promovată” cu ajutorul unei nefericite fotografii ce ”imortalizează” scara de acces din holul TNB către Muzeu, blocată și vegheată de un dispenser de dezinfectant, o capră de afișaj și un coș de gunoi, ”conferința” a fost de fapt una de presă, în care s-au făcut anunțuri despre lucruri care urmează să se întâmple în următorii doi ani, ceea ce în condițiile actuale de restricții dictate de pandemie e mai mult decât ”wishful thinking”.

Managerul TNB, Ion Caramitru, a început prin a declara că ”TNB e încărcat de o suită de evenimente pe care trebuie să și le asume și să le rezolve” setând tonul următoarelor intervenții care au avut aerul că sunt făcute pentru a se bifa (a se ”rezolva”) unul dintre aceste evenimente cu care e ”încărcat” TNB. Ioan Onisei, managerul proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din Colecția Muzeului Teatrului Național București” a vorbit despre istoricul fondurilor europene pentru cultură (!), actorul Mircea Rusu, directorul artistic al TNB,  și-a exprimat regretul că pentru un lucru atât de important cum e Muzeul TNB trebuie să intervină ”norvegienii” (grantul e obținut prin Programul RoCultura, finanțat de țările nordice) și a trecut în revistă partenerii, numind Muzeul Salutului, în loc de Muzeul Satului, iar muzeografa Mihaela Verman a trecut în revistă pe (foarte) repede înainte, ca și cum abia aștepta să scape de misiunea aceasta, o parte dintre obiectele ce urmează a fi restaurate în cadrul proiectului (detalii pe site-ul https://muzeultnb.ro/).

De fapt, e vorba despre 38 de obiecte – unele dintre ele cu adevărat impresionante – ce vor fi restaurate de către partenerii din proiect (Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Militar Național ”Ferdinand I” și Biblioteca Națională a României), din partea fiecăruia intervenind cineva în conferința de presă, de trei noi locuri de muncă – care nu există încă – și, la final, undeva în primăvara anului 2022, de o ”expoziție inovativă” care să pună în valoare bunurile restaurate.

Ca răspuns la întrebările pe care le-am pus la finalul conferinței (care a stârnit, din păcate, un foarte scăzut interes din partea jurnaliștilor), am aflat că deocamdată nu există un curator (deși proiectul a fost obținut pe baza unui concept de expoziție, formulat de către muzeografa Irina Hasnaș, care nu mai lucrează la TNB, iar orice eventuală modificare de concept necesită un timp de lucru), că nu se știe încă în ce va consta caracterul inovator al expoziției și nici când se va deschide pentru public Muzeul Teatrului Național, iar accesul cercetătorilor la colecție nu poate fi permis decât după deschidere, în acest sens singura ”precizare” venind din partea lui Ioan Onisei care a spus : ”dacă Bunul Dumnezeu ne ajută sperăm să-l putem deschide în 2-3 ani”.

Din păcate, la o scurtă trecere în revistă a istoriei acestui muzeu, reiese că Bunul Dumnezeu nu prea a avut timp de el : deși încă de la începutul secolului al 20-lea au existat diverse inițiative pentru realizarea unui astfel de muzeu și s-au achiziționat lucrări de pictură și sculptură cu mari actori, iar prin grija lui George Franga, pionierul și artizanul colecției Muzeului, au fost strânse obiecte și documente personale ale actorilor acestui teatru, muzeul a fost inaugurat abia în septembrie 1942 și a funcționat pentru scurtă vreme înainte de război, colecția fiind mutată apoi dintr-un loc în altul. Soarta lui nu e mai bună nici în secolul 21 : deschis pentru scurtă vreme începând din timpul directoratului Dinu Săraru, căruia îi plăcea să organizeze conferințele de presă acolo, colecția fiind îngrijită de istoricul Ionuț Niculescu, Muzeul TNB nu a reușit, din păcate, să fie parte din circuitul muzeal bucureștean, nu s-a remarcat niciodată printr-o expunere creativă, care să atragă realmente public și a dispărut cu totul odată cu începerea șantierului TNB, nefiind redeschis nici acum, spre deosebire de teatrul cu care împarte spațiul și administrația. Mai mult decât atât, pe parcursul timpului, colecția a fost afectată de un incendiu, de o inundație și de împachetarea ei improprie pe timpul șantierului, precum și de lipsa condițiilor necesare pentru păstrarea unor obiecte vechi de peste 100 de ani. Nu în ultimul rând, lipsa unei echipe constante de muzeografi și de cercetători care să se ocupe în mod coerent de acest patrimoniu inestimabil, lipsa unui inventar complet, perindarea personalului pe perioade de scurtă durată, simptom al unui management deficient, a afectat la fel de grav starea colecției, acestea fiind motivele principale pentru care adevărata comoară de la TNB rămâne în continuare ascunsă de ochii lumii.

Se pare că există însă și o parte bună, cum a anunțat pe 8 decembrie Ion Caramitru, și anume că ”spațiul alocat muzeului s-a triplat, acum are 650 mp și are acces direct pe la intrarea fostei case de bilete. Acum mai avem de terminat și ne va lua încă jumătate de an să terminăm inventarul muzeului (artefacte și documente), avem peste 20.000 de documente în curs de inventariere. Ce am realizat exemplar e că la începutul anului 2020 am obținut autorizația de funcționare a laboratorului de restaurare al Muzeului TNB. Expoziția sper să fie o anticameră a deschiderii Marelui Muzeu al Teatrului Național”.

Cu o finanțare de 530 225,41 RON (peste 110.000 de euro), proiectul ”Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din Colecția Muzeului Teatrului Național București” este o gură de oxigen menită să salveze o foarte mică parte din patrimoniul aflat în grija TNB – 38 de obiecte din peste 20.000 numai artefacte și documente ! – lansând în același timp și foarte multe întrebări pe care nu și le-a pus nimeni în mod public până acum, dintre care cea mai importantă și care le include pe toate ar fi : cum se explică faptul că, în anul 2020, într-o capitală care se dorește europeană, nu avem încă un Muzeu al Teatrului Național cu o prezentare modernă, interactivă, multimedia, demnă de secolul în care trăim ?