Redeschiderea teatrelor – PRO și CONTRA

Toamna se apropie, iar oamenii de teatru din România se întreabă când vor putea din nou să joace în sălile de teatru. Se uită la țările din jur și văd că în unele dintre ele sălile de teatru s-au deschis deja cu măsuri de siguranță, în timp ce ei continuă să joace în aer liber dacă au unde, sau să repete spectacole pe care nu știu când, dacă și unde le vor prezenta. Unii au spectacole gata de premieră sau evenimente anuale în pregătire. Puțini sunt cei care au reconfigurat complet producțiile aflate în pregătire, în special cei din teatrul independent, care nu se pot baza pe subvenția de la stat. Un stat mai degrabă indiferent la starea lucrătorilor din domeniul artele spectacolului. După câteva consultări la începutul crizei, în ultimele luni activitatea celor din teatre nu mai este avută în vedere de către autorități, care au alte priorități. Pe de altă parte, nici oamenii de teatru nu se organizează pentru a gândi și propune soluții în vederea redeschiderii teatrelor. Dealtfel, părerile despre oportunitatea deschiderii teatrelor în toamnă sunt împărțite, dar discuția trebuie începută de undeva. Am pus o întrebare oamenilor de teatru din lista mea de prieteni de pe Facebook, ca să aflu care e părerea breslei pe tema aceasta: vi se pare, judecând după situația din acest moment, că e bine să se redeschidă teatrele în această toamnă? Dacă da, de ce da, iar dacă nu, de ce nu?

Listez răspunsurile în ordinea în care au venit și cu grafia folosită de fiecare.

Voicu Rădescu, Green Hours

Toamna-i lungă. Nu văd de ce, dacă reușim să înăbușim cumva virusul, nu ar fi posibil să reintrăm în săli undeva în octombrie sau noiembrie măcar. Dacă!

Radu Afrim, regizor

Am făcut în pandemie 3 spectacole cu actori. Am lucrat ca pna acum. Cu relație, cu apropieri. Nu s-a îmbolnăvit niciunul. Nu ne putem anula în halul acesta condiția existențială /profesională.

Bogdan Theodor Olteanu, dramaturg și regizor

Dacă – într-un joc absurd – cineva ar spune “tu decizi” aș fi incapabil să iau o decizie. Eu am lucrat și lucrez, împărțit între frica de a face rău cuiva și frica de care vorbești, de a anula ceea ce vreau cel mai mult să fac

Radu Iacoban, actor, regizor

Nu mi se pare ok atâta timp cât nu e legală treaba. De fapt, în situația dată nici nu cred că ar trebui să acționăm subsumat unui “mi se pare”. E pandemie. Nu e safe. Așteptăm.

Ana Covalciuc

Nu mă simt safe nici să joc, nici să invit oameni în spații închise. Mi se pare în schimb un prilej bun să căutăm “forme noi”, care ar putea ajunge la mult mai mulți oameni. Îi apreciez pe colegii (de la noi și din afară) care au făcut-o deja. Cred că limitările contextului actual ne pot împinge într-un fel să depășim ce știm deja, să scoatem idei și texte (nefăcute sau amânate) “de la naftalină” și să continuăm să căutăm, oricât de greu și de ciudat ar fi.
Dar eu sunt obișnuită să fiu independentă de vreo 12 ani, și să nu am venituri stabile… Faptul că nu știm nimic din ce va urma e doar un pic mai evident acum, dar nu e o noutate.

Mihaela Michailov, dramaturg & critic

Ca să se deschidă ar trebui regândită o întreagă logica a producției și prezentării spectacolelor. Care sunt măsurile sanitare luate? Cum sunt respectate? Cu ce număr de spectatori? Cum e păstrată distanțarea? E un întreg complex de situații de care ar trebui să se țină cont. Plus niște sondaje profesioniste: ar veni spectatori? În ce săli? Etc.

Cred că sunt multe modalități și contexte de teatralitate pe care le-am putea imagina chiar și dacă teatrele nu se deschid. Ce ne lipsește pare să fie tocmai reconstrucția unui mod de a gândi necesitatea unei experiențe. Dacă am porni de la reconfigurarea acestei experiențe comune, poate am reuși să ieșim puțin din ce am testat deja.

Sergiu Anghel, profesor UNATC

E liber la vot într-o cabină de juma’ de metru unde au mișunat înaintea ta fo’ 500 de persoane, dar e cîh la teatru unde vine, de regulă, lume bună? Hai să fim serioși! Din p.m.d.v. teatrele ar trebui deschise de mâine. Pardon, de azi!

Ioana Maria Lupașcu, concertistă

Da. Pentru că atât teatre cât și săli de concert în UK, Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța, Cehia, Polonia sunt deja deschise și se redeschid. Dintre aceste țări majoritatea au infectări zilnice cu 3 sau chiar 4 cifre. Pentru că așa cum stai în metrou sau tren poți sta și în sală. Pentru că nicio tara nu poate supraviețui fata cultura și educație. Cultura este o necesitate și dovada o avem în viata noastră de zi cu zi, în traiul nostru care merge în jos caci este organizat de oameni fără educație și cultura.

Gina Lazar, consultant artistic

Cred că trebuie încercat. Pandemia nu se va încheia curând. Asta dacă se va încheia. Nu ajută pe nimeni negarea realității. Struțul își bagă capul în pământ, dar nu-l ține la nesfârșit acolo și nici nu-l ferește de primejdie. Trebuie să ne adaptăm. Să găsim soluții. Ori până nu se deschid, nu avem cum să facem asta. Bineînțeles totul făcut în condiții de siguranță!

Ruxandra Predescu, spectatoare

Nu cred că pot avea o opinie avizată în context de pandemie. Pot doar să spun că eu nu m-aș duce. Deși mi-e dor.

Ovidiu Mihăiță, fondator Teatrul Auăleu, Timișoara

Niciun teatru de stat nu va da faliment dacă nu se vor redeschide acum. Unele păreau închise chiar & atunci când erau deschise, iar altele poate că nu ar trebui să se mai redeschidă niciodată sub forma în care erau când s-au închis. Sună dur, știu, dar știm peste ce se trag cortinele. Teatrele de stat nu depind de bilete, nu arde chiar așa. Putem însă să ne inspirăm de la Kaufland, Lidl, Tarom, Wizz..sau orice biserică, bisericuță, multe moaște de pupat, multe drame de jucat, doamne artă-ne!

Constantin Dogioiu, actor Teatrul Bulandra

Atâta timp cât pandemia există + nu există tratament/ vaccin + este ilegal – nu.
Din momentul în care nu mai suntem în pandemie + este legal sau suntem în pandemie, dar avem tratament/vaccin+ este legal- da.

Actul teatral e doar live. Dar nu și online, cu spectatori care nu se află în același spațiu cu actorii. Dacă spectatorii sunt în spatele unui ecran, e un act cinematic (film, TV). Nu exclud varianta că, în aceste vremuri și cele ce urmează, poate că actul teatral nu va mai fi relevant sau necesar. Aș regreta, totuși, să se întâmple asta.

Calin Ciobotari, critic

Dacă teatrul a ajuns o artă care, pentru a exista, e dependentă de indoor, înseamnă că e o artă care și-a pierdut marile energii inițiale despre care tot vorbim. Ea nu se poate manifesta decât contextual, conjunctural, ceea ce e foarte descurajant. Treplev s-ar fi sinucis zilnic dacă ar fi trăit în România secolului XXI și ar fi aflat că teatrul nu mai e capabil de reformări. E o mega stare de confort a managerilor de teatre care, cu puține excepții, preferă să nu-și bată capul, ci să urmărească îngândurați evoluția pandemiei. Teatrul nostru seamănă cu un domn foarte bătrân, reumatic, care dacă își uită umbrelă acasă e distrus moral. Mie nu-mi dă nicio satisfacție redeschiderea forțată a unor săli (cu sau fără candelabre) în care să asist stingher cum alți oameni stingheri se străduiesc să demonstreze că totul este și va fi bine. Tânjesc în schimb după aventura unor soluții uimitoare, mai spectaculoase decât spectacolele însele. Și nu înțeleg defel de ce, ca să produci și să consumi artă, trebuie musai să ai un acoperiș deasupra capului…

Leta Popescu, regizoare

Da, eu pledez să se deschidă dar nu pentru spectacole, ci pentru experimente. Să încercăm tot felul: un spectator singur în sală care are parte de un spectacol invizibil (de orice gen, îmi vine în minte un spectacol horror în care se trântesc uşi se aud zgomote, muhahaha), 10 spectatori în sală şi niciun actor, 5 spectatori sau 18 primesc indicații în boxe, habar nu am, aberez, 3 actori si 3 spectatori joacă ceva nu ştiu ce, la distanță etc, aş face “game”-uri teatrale, aş invita spectatori la o experiență, nu la spectacol, când vom mai avea timp de experimente mai mult sau mai puțin tâmpite, profunde, cu sens sau ratate, dacă nu acum? Aş invita studenți de la arte performative să gândească tururi ghidate prin teatru, prin oraş, prin toate institutiile de cultură, prin cartiere bogate sau sărace, aş scrie şi rescrie poveşti despre locuri, aş miza pe funcția de reprezentare, pe cea educativă şi pe cea de laborator, aş lăsa uşa deschisă non stop, aş pune pe fiecare teatru din România o firmă luminoasă gigantică pe care scrie DESCHIS, eventual și un NON STOP pâlpâind, aş face nopți albe în teatru, ateliere cu actorii, improvizații, spectacole făcute acum şi aici din existent, aş încerca ce nu am avut timp să încerc etc etc, deci da, le-aş deschide spre toate de mai sus daca există bani de curent şi de personal (tehnic, artistic etc).

Cristi Grosu, actor Teatrul Național Cluj

Nu de teatre îmi este frică, ci de spitale. Din teatru mai ieși dar din spital… nu știu ce să zic. Poate părea o glumă, dar mă gandesc serios la asta. Și dacă (acel ”dacă”) apare un caz de îmbolnăvire într-un teatru? Din start e pus pe lista neagră, arătat cu degetul, ș.a.md. Doamne ferește să sa îmbolnăvească un spectator… În orice caz, lucrurile nu pot rămâne așa. Că vorbim de teatre, spitale, școli. Poate ar trebui să se facă o petiție. Nu stiu dacă ar schimba asta ceva dar măcar s-ar trage un semnal de alarmă. Cu atât mai mult cu cât majoritatea țărilor au deschis deja sălile de spectacol.

Radu-Andrei Horghidan, actor, Teatrul Fani Tardini, Galați

Da, să se deschidă cu sete de creativitate, de întâlnire, de generozitate si de provocări. Fie că e experiment, fie că e o formă comercială, dacă reușim să facem spectacole care au în ele setea despre care vorbesc atunci merită si nu numai că merită … Atunci e nevoie. Eu de fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni în ultima perioadă simt că mă trezesc și că am chef de viață, de muncă și de creat. Poate e de fapt foarte simplu… La teatru ne întâlnim și plecăm cu chef de iubit, de schimbat lumea, cu chef de muncă, de introspecție, de filozofie, de viață și de moarte deopotrivă. Și aici fiecare are un rol de jucat și o responsabilitate. Manageri, regizori, actori și personal. Ce e mai frumos decât să ne privim în ochi și să ne spunem povești…. Oricum ar fi ele spuse. Îmi e mai puțin teamă de păstrarea situației actuale decât de posibilitatea unei reluări a activității cu oameni șterși, banali, deprimați care se chinuie să își justifice un salariu. Atunci nu merită deloc să se redeschidă teatrele…

Judy Florescu, jurnalistă

Dacă ajută cu ceva, am fost la 20 de evenimente în aer liber din iunie până acum, nu am pățit nimic rău și nu am auzit pe nimeni care să se fi îmbolnăvit în urma unui concert, spectacol sau a unei proiecții de film… Am constatat multă responsabilitate atât din partea organizatorilor, cât și din partea spectatorilor… Dacă se iau măsuri, lucrurile merg înainte, dacă nu, stăm în carantină și timpul are un singur sens…

Ionut Grama, actor teatrul independent

Mai, oameni buni, da, aveti dreptate, teatrul nu s-a născut la sala mare și se poate face oriunde și oricum. Eu unul, din Martie pana acum, am făcut teatru: in aer liber cu lavaliere și adaptări considerabile la spații deschise (deci, costuri extra și cu totul alta atmosfera decât cea gândită inițial de creatorii spectacolului), pe canicula crunta și cu lătrături de câini, zgomote de trafic și chiote necontrolabile de trecători pe fundal; online live in sala, cu actorii jucând la camere, cu zero emoție din partea publicului invizibil și fără aer condiționat (deoarece norme anti-COVID), deci, într-un fel de saună; filmări redifuzate, deci, zero participare. La 35 grade sau -15, confortul actorilor și al spectatorilor in spații deschise e zero; nu suntem in Grecia antica unde era mereu cald afara și toată lumea știa ca așa o sa fie tot anul, când își făceau programul la amfiteatru. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca teatrele independente pun cu chiu cu vai mana pe spații in exterior și sunt nevoite sa și le amenajeze prin parcările și gangurile proprii, in detrimentul experienței. Deci chestia asta cu ‘sa fim inventivi’ nu e tocmai simpla. Toate implica niște compromisuri sau niște costuri in plus. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca actorii oricum nu poarta măști când joaca, deci se supun riscurilor. Treaba e mult mai complexa și nevoia de soluții reale e mare, deci nu văd rostul vehemenței și miștourile in discutia asta. ✌🏻 Oamenii chiar caută optiuni viabile, fără extravaganțe financiare pe care, după 6 luni de pandemie cu încasări zero, in pragul falimentului, nu și le permit.

Doina Dogaroiu, spectatoare

Spectatorii au nevoie de teatru, nu e ca și când noi asistam pasivi la ceea ce se întâmpla. Și ajutam, mai ales teatrele independente, plătind bilete sau donând. Dar astea nu sunt decât soluții de avarie, așa cum s-au dovedit a fi spectacolele in aer liber sau online. Ionuț Grama are dreptate, nu e ca si când nu am fi participat, dar condițiile in aer liber sunt proaste, nu avem spații fără salvări, mașini si alte zgomote. Nu vorbim aici de șușe, nu ma pricep la ele. Dar nu reușești sa intri in atmosfera in cele mai multe dintre aceste spații. Sunt condiții proaste nu doar pentru noi, ci si pentru actori. Pe lângă asta, revin la măsurile din partea autorităților de a salva teatrele independente, nu doar de a da niste ajutoare artiștilor si alea așa cum sunt. Nu mai spun de oamenii din spatele scenelor independente care nu au nicio sansa. Ostermeier declara ca el vrea sa redeschidă când totul va fi o bucurie, fără distanțare sau frici, dar sa vedem ce se va întâmpla pana la urma si la el. Teatrul nu va muri nici dacă nu deschidem, dar teatrele independente da. Iar spectatorii vor avea o iarna lunga si Trista.

Iarina Demian, actriță și regizoare

Pentru noi este simplu sa facem propuneri fiindca nu avem nicio răspundere, dar de ce nu va puneti in situația celor care au obligația sa răspundă de felul cum gestioneaza aceasta pandemie ..Ma întreb ce alt motiv ar avea guvernanții sa nu dea unda verde deschiderii sălilor de teatru și concerte, inafara de RASPâNDIREA BOLII? Este oare publicul pregătit sa vina la teatru? Imediat după revoluție am jucat spectacole cu șase oameni in sala…Nu ma întrebați cum am jucat….Cei care erau cu mine atunci pe scena ,nu mai sunt sa va confirme. Cred ca artistii au fost niște eroi atunci, asa cum sunt si in aceasta perioada .. dar ideea unei conspirații împotriva artiștilor mi se pare absurda și periculoasa.

Ada Solomon, producătoare de film, spectatoare de teatru

Ca spectator responsabil eu cred asa: ca teatrele trebuie deschise la 1 octombrie, cind nu se mai prea poate juca in aer liber, cu limită de locuri/distanțare în sală, cu dezinfectare, purtat măști spectatori și tehnicieni și asigurare de către autorități-locale și naționale a echipamentelor și materialelor de protecție pentru dezinfectarea sălii, scenei, decorurilor, costumelor, testarea frecventă a actorilor în special -testele rapide sunt tot mai eficiente și mai ieftine etc.
Început cu 30% din capacitatea sălii, apoi în 2 săptămîni la 50% etc. evitat spectacolele cu montări/distribuții mari și durate de peste 2 ore cel puțin în primă fază. personalului tehnic și artistic să li se impună limitarea deplasărilor și participarea la alte evenimente publice mari pe cît posibil și anunțarea instituției de spectacol cînd acestea nu pot fi evitate. cred că spectatorii vor și se vor întoarce în săli în toamnă dacă se comunică eficient despre asigurarea măsurilor în săli, riscul mai mare și grija mea este mai degrabă pentru artiști decît pentru spectatori. esențială mi se pare, repet, comunicarea către public a felului în care se desfășoară spectacolele și cum sunt pregătite sălile să îi primească.

Ionuț Niculae, actor, Teatrul Independenților Profesioniști

Da, eu cred că ar trebui deschise teatrele de la 1 octombrie pentru că în joc este soarta multor artiști independenți care se zbat să găseacă soluții să supraviețuiască în primul rând din punct de vedere financiar. Din păcate nu văd implicarea instituțiilor de stat în problema asta, dar poate pentru că acolo salariile merg în continuare indiferent dacă managerii fac sau nu ceva. Să stai să aștepți e simplu, dar când nu ai din ce trăi devine complicat.
Și cred că dacă se pun la o masă rotundă niște experți găsesc niște soluții viabile.

Ana Crăciun Lambru, actriță păpușar

Zic ca e cazul sa ne organizam, ca vine toamna! Meanwhile în Rusia: Teatrele deschid stagiunea 2020-2021. La revenirea după izolare, tot personalul a fost testat pentru COVID-19. Ministerul Culturii recomandă așezarea publicului ca pe o tablă de șah. Unele teatre așază manechine pe scaunele care ar trebui să fie lăsate libere. Primele premiere s-au jucat sold-out… la 50% din capacitate! La Teatrul Vahtagov se repeta de câteva săptămâni pregătindu-se deschiderea stagiunii 100. Saptamana trecută s-a făcut dezinfecție generală în sală. Ieri Teatrul a fost închis, după ce doi actori au primit rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19. Toți actorii au fost retestați și așteaptă rezultatele în izolare. Teatrul Marinski din Sankt-Petersburg, condus de dirijorul Valery Gergiev, a obținut dreptul excepțional de a redeschide teatrul încă de pe 7 iulie, când a început Festivalul Nopților Albe. În prezent, în teatru sunt confirmați pozitiv circa 30 de angajați, mai ales balerini. Testele altor 400 de angajați sunt negative. Deși era recomandată excluderea scenelor de grup, teatrul își continuat activitatea în mod normal și chiar plănuiește turnee în străinătate!

Costinela Caraene, Marketing și PR cultural

Cred că e imperios necesar ca Ministerul Culturii să vină cu un plan concret pentru reluarea reprezentațiilor în teatru-cinematografie-operă-muzică simfonică (nu vorbesc de “reluarea activității” – prin asta înțelegând producție, pentru că, într-un fel sau altul, cu toții am fost activi și am continuat să producem, respectând măsurile de prevenire a răspândirii virusului). Momentan, singura măsură luată a fost închiderea sălilor de spectacole și a cinematografelor (a spațiilor de la interior) pentru a se preveni răspândirea virusului. Bun. Dar iată că, în alte sectoare (transporturi, învățământ, industria ospitalității etc.) ministerele de resort au fost capabile ca, împreună cu Ministerul Sănătății și cu factorii abilitați, să pună la punct (că bune, că rele – nu dezvolt aici) reglementări pentru reluarea activității. La Ministerul Culturii e o tăcere totală și deja alarmantă, pe acest subiect. În majoritatea țărilor – chiar și în cele grav afectate de pandemie – exista un plan concret, unitar, pentru continuarea activității sectorului artelor performative și al cinematografiei. Autoritățile au înțeles că, într-o formă sau alta, activitatea acestui sector trebuie reluată – în noile condiții ale “noului normal” – și-au muncit creierii și au venit cu soluții și reglementări.
E confuzat, alarmant să vedem că la noi nu se întâmplă nimic. Ministerul Culturii tace. A închis sălile de spectacole și atât. Dar un plan concret pentru “noul normal”?

Dorina Chiriac, actriță Teatrul de Comedie

Deschideți sălile de spectacol în siguranță. Altfel, riscăm ca artiștii să devină eroii acestei vremi. Și nu merită.

Ovidiu Cuncea, actor TNB

Da (pentru deschiderea teatrelor). Pandemia poate dura ani de zile. Teatrul e “pâinea noastră cea de toate zilele “. Cred că suntem mai responsabili ca celelalte bresle și mai cred că publicul de teatru este cel educat și disciplinat. Vă iubesc și mă rog pentru voi slujitori ai Teatrului!

Toma Florin, actor, Teatrul Dramatic Fani Tardini, Galați

Exista sali care a caror geometrie permite amplasarea unui numar limitat de spectatori in asa maniera incat sa se pastreze dinstanta impusa de lege. De asemenea, sala de spectacol, de regula, are mai multe intrari. Deci, se pot face culoare separate de intrare/iesire. Personalul de sala poate asigura o disciplina a accesului in sala pentru protectia tuturor celor care participa la evenimentul artistic. Se pot instala sisteme de purificare a aerului cu lampi UV (similare celor din salile de operatii sau cabinete medicale) care dezinfecteaza mediul (aer si suprafete). Spectatorii pot purta masca pe toata durata spectacolului pentru siguranta lor si a celorlalti (asa cum se intampla acum in spatiile outdoor). Se pot face spectacole cu distributii restranse si durata de maximum 1-1.30h. Solutii se pot gasi, buna vointa sa fie! As mai adauga faptul ca teatru este un spatiu cu un anumit protocol de comportament, de cele mai multe ori specific unui mediu controlat. Deci, sansele ca lucrurile sa o ia “razna” la teatru pot fi destul de reduse. Sanatate tuturor!

Nicolae Mandea, profesor UNATC

Închiderea va dura mai mult sau mai puțin. Foarte important este ce se va întâmpla la deschidere. Va fi o deschidere în forță, cu proiecte pregătite sau se va descoperi că “sertarele sunt goale”. Și nu mă refer doar la proiecte de spectacole, ci și la strategii noi de dezvoltare a publicului, proiecte educaționale, strategii de implicare în societate.

Filip Papa

Orice relaxare in cazul acestei epidemii are un risc. Importanta activitatii respective se pune in balanta cu acest risc si se vede daca merita. In cazul artelor spectacolului nu e vorba numai despre a da drumul, pur si simplu, evenimentelor ci de a face investitii substantiale in organizarea de masuri care sa previna imbolnavirile.
Adica mai pe șleau: Pe langă că gagiii dau bani ca sa ne tina acasa, ar mai trebui sa dea si mai multi bani ca sa performam. Aici, publicul (care?) ar trebui sa protesteze ca este vaduvit de spectacole, de arta, de cultura. Publicul sunt cei ce iii voteaza pe politicieni si ar trebui sa fie foarte multi, milioane. Dar unde sunt ei oare?

Gina Șerbănescu, critic

Trebuia făcută de multa vreme o strategie de posibilitate de redeschidere a teatrelor. Teatrele nu pot fi deschise de azi pe mâine din simplul motiv că, și în vremuri normale, suntem praf pe anticipare și organizare. Pe de altă parte, e vorba de vieți artistice compromise, de proiecte înmormântate, de nesiguranță financiara pentru o mulțime de artiști care nu au avut norocul sa adune zeci de mii de euro în cont și nici nu au beneficiat de prea cunoscutele parti-pris uri autohtone, sau nu au beneficiat de siguranța concursurilor cu dedicație, pentru a li se vira salariul lunar în cont in vremuri pandemice. Desigur, sunt și câteva cazuri fericite, dar și pentru ei trece vremea. Eu pot sa spun cu siguranță un lucru: daca va creste curba infectărilor, in cazul redeschiderii teatrelor, la cum e privită cultura pe la noi, vina oficială nu o vor purta miserupistii de la Mamaia, sau disperații călătoriilor cu orice preț. Ghiciți cine !

Oltița Cîntec, critic

Raspunsul e complex, dar cateva dintre elementele de avut în vedere sunt: o analiza a situației teatrelor, a ce vor face ele in toamna si iarna urmatoare; efectele lipsei de activitate scenica asupra actorilor; anticiparea consecintelor epidemiologice a redeschiderii, firește, cu număr limitat de spectatori, poate chiar prin modelare matematică; impactul asupra publicului, care-si pierde obișnuitele teatrale si poate va fi temător si va evita sa revină în sala de spectacole etc. A nu pune în discuție aceste aspecte (sunt încă multe altele de avut în vedere) indica optica autorităților de a considera invizibile institutiile de spectacole. Da, sunt riscuri epidemiologice, dar nu se poate ca artele spectacolului sa fie tratate de parca nu exista. Asta în timp ce, desi se afla pe poziții relativ similare de potențial epidemiologic cu teatrul, salile de jocuri de noroc și incintele bisericești au prins relaxarea inca din iunie. Preocupare privind soarta teatrelor e musai sa existe în spațiul public. Altfel categoria aceasta va rămâne mereu la “si altele”.

Gabor Tompa, regizor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj

În primul rand, nu cred în cifrele “ oficiale” de nici un fel…La Covid acestea sunt mai mult ca probabil umflate! In majoritatea oraselor si judetelor din tara, spitalele numite “Covid” stau goale, iar bolnavilor cronici li se refuza tratamentul si operatia. Inclusiv tratamentul bolnavilor de cancer! ( La ortopedia veche din Tg. Mures au fost 6 pacienti in 4 luni, la urologie 11 operatii ( altminteri zilnic sunt peste 20!), spitalul de recuperare Polaris de langa Cluj, practic s-a desfiintat in lipsa de pacienti.) Este inadmisibil. Eu poate ca sunt norocos, dar nu cunosc pe nimeni din cele cateva mii de cunostinte, care sa fie infectat. Oricum- cu cat este mai “ periculos” teatrul, decat bisericile unde se tin slujbe la o mie de credinciosi sau plajele supra-aglomerate? Pe de alta parte, in tarile inconjuratoare cat si in majoritatea tarilor europene. s-au reluat sau se vor reluafoarte curand spectacolele in salile de teatru. Am urmarit de exemplu spectacolul de deschidere a Festivalului de la Salzburg, extraordinarul spectacol cu Electra de Strauss in regia lui Warlikowski, cu 850 de spectatori in sala de 2200 de locuri, asezati zig-zag, in stilul tablei de sah. La concertul cu symphonia a patra de Beethoven insa, au fost 400 de spectatori pe tot atatea locuri! Si nu purtau masti. Pe 2 August am prezentat la Gyula – in Ungaria, numai 30 de km de Arad!- premiera cu piesa lui Andras Visky, Porno. In sala studio, 110 locuri, 110 spectatori, mastile augoat recomandate, nu si impuse…Acum, trupa- alaturi de cei de la Satu Mare si Tg Mures se afla la Festivslul de la Kisvárda, cu a elasi spectacol. La Budapesta se joaca de pe 19 August cu sali arhipline. Dar se joaca in sali in Portugalia, Slovenia, Serbia, Anglia, Austria, Germania, Cehia chiar si in Italia, unde Scala va deschide in septembrie. Cu masuri de protectie si precautie, civilizat, dar nu exagerat. Ce se intampla la noi? De ce teatrele se afla din nou pe ultimul loc, ca niste purtatori ai “ciumei negre”? Reluarea spectacolului in salile de teatru este un imperativ care nu mai suporta amanare! Virusul nu va disparea si va trebui sa inceteze propagareaimaginii lui, ca “ unicul” pericol care paste omenirea! Aici media ar trebui sa se spivedeasca zilnic… Tot ce a supravietuit in istoria omenirii- pe care unii, acum dincolo de Ocean, vor mereu s-o anuleze complet, a supravietuit exclusiv prin cultura! Restul e… minciuna.

Iulia Popovici, critic

Nu obosesc să citez din clasici, despre eterna discuție cu „nu e teatru”: au fost vremuri cînd comedia nu era teatru (doar tragedia); cînd distanța impusă de scena italiană (spre deosebire de participativul trupelor itinerante de aer liber) făcea să nu mai fie teatru; cînd electricitatea a făcut teatrul să nu mai fie teatru; cînd apariția radioului a făcut să nu fie teatru (nu cred că aici e cineva care să se ridice să spună că teatrul radiofonic nu e teatru). De fiecare dată, teatrul s-a transformat și a rămas, găsind mereu cum să comunice ce are de comunicat. Și fără să renunțe la componenta directă, doar integrînd-o. Pen că oamenii nu au respins noul în care au fost forțați. PS: Una dintre cele mai puternice și memorabile experiențe TEATRALE din viața mea s-a petrecut într-un birou, cu mine acolo și un indian angajat la un call center din Punjabi vorbind cu mine dintr-un calculator (Rimini Protokoll, Call-Cuta in a Box).

Bogdan Dumitrache, Apollo 111

Pentru noi, independenții, redeschiderea teatrelor reducand numarul de locuri nu este o varianta. Din acel moment, costurile vor fi intregi, insa veniturile vor fi mai mici cu 60-70%, cam atat pierdem din sala respectand normele de distantare. Daca nu se gaseste o solutie de subventie pentru locurile pe care nu le putem vinde, vom intra in incapacitate de plata.

Ruxandra Bălașu, fondatoare Teatrul independent Coquette

Tot în completarea mesajului lui Bogdan Dumitrache, as putea spune că pentru teatrele independente acesta e cel mai rau scenariu: se redeschid teatrele, la o capacitate de 40%, sa zicem. Cu distantarea de rigoare, vor putea de fapt sa functioneze salile mari – TNB, Sala Palatului s.a. Teatrele de stat nu pot funcționa asa pentru ca ar trebui să joace cu vreo 15 oameni in sala (media), asta însemnând încasări de vreo 600 de lei. Asta e socoteala realistă. Nu stiu cat de mult se poate scumpi pretul unui bilet. Pe de altă parte, artiștii din sectorul independent, care au primit subvenția de la stat, nu prea vor mai avea dreptul la aceasta pt ca se va fi “dat drumul la activități artistice”. Sunt eu singura care sesizează ca sectorul independent teatral e cam in comă?