Pentru ce există procesul de self-tape?

Procesul de self-tape este o metodă care s-a răspândit foarte mult în România, nu numai de la debutul pandemiei de COVID 19, fiind deja o metodă folosită foarte mult în afară, în ultimii ani. Directorul de casting contactează actorii pe care i-a propus pentru un personaj și le oferă mai multe detalii despre proiectul cinematografic și o scenă de casting, urmând ca aceștia să se filmeze și să trimită proba video pe internet, după o perioadă de timp stabilită de comun acord.

Actorii sunt în general obișnuiți să primească invitații de a face un self-tape, chiar dacă stau în același oraș cu directorul de casting sau/și locul unde se va produce filmul. Este o metodă care funcționează pe mai multe paliere, principalul atu fiind că actorul poate face câteva duble, în singurătate, și să aleagă să trimită dubla în care îi place ceea ce a creat, fără presiunea unui mediu specific de casting (studio de casting) și un program stabilit de altcineva și fără a mai pierde timpul cu deplasarea până la studio. În plus, metoda de self-tape îi oferă o libertate actorului să se joace cu textul pe care l-a primit, dar această libertate nu presupune că e scutit de nevoia de a face niște alegeri fundamentale pentru ca personajul respectiv (chiar dacă uneori se întâmplă să vorbească numai pe o singură pagină A4) să aibă vreo șansă să existe. Proba de casting prin self-tape, ca orice probă de casting până la urmă, urmărește abilitatea actorului de a crea o frântură vie din acel personaj, și nu verifică capacitatea artistului de a reține un text.

De cele mai multe ori, pentru actorii care lucrează mai mult în proiecte de teatru, dar nu numai, procesul de self-tape este destul de dificil căci, în afara detaliilor tehnice de care trebuie să țină cont (poziționare în fața camerei, lumină, sunet), ei trăiesc cu senzația că nu li se oferă suficiente detalii pentru a face o încercare cât mai reușită în fața camerei. În general, invitația de a face un self-tape este insoțită de un sinopsis al proiectului cinematografic pentru ca actorul să înțeleagă contextul cât de cât, și cu câteva detalii referitoare la personaj. Și sinopsisul și detaliile referitoare la personaj sunt comunicate de directorul de casting în strânsă legătură cu regizorul proiectului respectiv.

Un exemplu ar fi o situație specifică, atunci când am organizat un proces de self tape bazându-ne pe un personaj generic: stăpân de pisică ca să putem vedea la lucru foarte mulți actori din țară, atunci când era mai indicat să stăm fiecare pe la casele noastre, ne-a oferit șansa de fapt să cunoaștem posibilitățile artistice ale multor actori. Cum stăpânul de pisică poate fi de genul masculin sau feminin, poate fi înalt, slab, gras, sau cu ochelari, am trimis invitații la o plajă largă de actori. Așadar, foarte mulți actori au avut de făcut un self-tape cu acest personaj, iar indicațiile minime și personajul general le-a oferit șansa să creeze acest stăpân după elemente specifice lor. Așadar, am primit foarte multe safe-tape-uri în care alegerile actorilor au fost originale și creative, iar noi am apreciat foarte mult că s-au jucat cu acest personaj, neținând cont de gradul de precizie a textului din scena trimisă inițial. De exemplu, uneori stăpânul de pisică s-a transformat în stăpân de câine sau hamster (dacă actorii au ales să se folosească de animalele domestice proprii), locul unde avea loc dialogul era ba în baie, ba în bucătarie, ba în hol, iar la nivel de costumație, uneori acest personaj era ba scorțos (îmbrăcat la costum și cravată), ba un pensionar miop sau neîngrijit (cu un halat și o căciulă pe cap). Toate aceste alegeri și poziționarea cu seriozitate în acest rol de posesor al unui animal au fost mult mai apreciate de regizor și director de casting decât capacitatea de reproduce corect un text.

Așadar, ținând cont de noile condiții de lucru și mai ales de nevoia de a ne continua lucrul punând în practică noile restricții, procesul de e-casting prin self tape a devenit o parte importantă. În paralel, încă de la debutul carantinei în România, invitată fiind de către

Bettina Lohmeyer, acting coach, actriță și regizoare din Berlin, într-un grup informal pe Zoom de creație de personaj, am continuat să observ la lucru actorii care construiau diferite personaje și alegerile pe care trebuiau să le facă, în fiecare secundă, pentru ca personajul creat în fața camerei proprii să devină viu, și să îi emoționeze pe cei care îl vedeau.

Încet-încet, în afara de bucuria de a continua să văd actorii la lucru, s-a dezvoltat și un parteneriat cu Bettina Lohmeyer, axat pe respectul față de actor și procesul de construcție al personajului. Iar la invitația Platformei Internationale de Teatru #7 (Bucharest International Theater Platform) , creata si curatoriata de Cristina Modreanu , între 30 septembrie și 2 octombrie am organizat pe Zoom prima ediție a atelierului care sper că va ușura procesul actorilor în realizarea unui self tape. Sperăm să nu fie un atelier unic, ci mai degrabă un nou început.