Muzeul Frustrărilor

Printre imperativele vizite la teatru, zilele astea m-am furișat și la muzeu. Casa TIFF din Cluj-Napoca a găzduit între 17 și 26 noiembrie expoziția-instalație Muzeul Frustrărilor. Creatorii expoziției, o echipă artistică multidisciplinară, au îndemnat diletanții și colegii de breaslă să ia parte la procesul lor de „transformare a emoțiilor mai puțin `frumoase` în exponate de muzeu”, promițând o expoziție „unică, prin care vei explora fațetele frustrării la diferite vârste, cu ajutorul tehnicilor new media, de storytelling sau senzoriale”. Îndemnul a fost un real succes, întrucât vizitatorii au stat la coadă pentru a afla cum stă treaba cu frustrarea.

Ideea Andreei Șovan și a Dianei Buluga s-a materializat cu ajutorul curatorial al Adinei Lazăr, aptitudinile artistice video ale Ioanei Ofelia și vizuale ale Oanei Barna. Consultant a fost Gabriela Bud, de set-up design s-a ocupat Adrian Balcău, iar de partea tehnică Radu Bogdan.

La intrarea în încăpere, fiecărui vizitator i s-a încredințat câte un nasture albastru pe care a fost rugat să-l înapoieze la plecare. Un prim gest de încredere și prietenie, un prim troc simbolic. Nasture=obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc[1]. Servește la încheiat, adică îmbină, încheagă și reunește (materiale textile), precum și arta îmbină, încheagă și reunește (oameni). Culoarea sa – albastru – calm, liniște, toleranță, înțelegere.

Prima parte a traseului imersiv-introspectiv, este cea care seamănă cel mai veridic cu o expoziție „clasică” de muzeu, ilustrând șapte exponate în format fizic. La o privire mai atentă, am observat însă că fiecare dintre aceste exponate dispunea de un cod QR, care, o dată scanat, trimitea vizitatorii la o înregistrare de aproximativ un minut, creând astfel o conexiune audio-vizuală.

Dispozitiv Captivant, este alcătuit din mai multe carcase negre de telefon mobil, fiecare înglobând câte o capcană asemănătoare celor pentru șoareci. Dispozitivul modern replicat – tranziția aproape totală, uneori forțată, către o lume digitalizată și rece, ce te prinde în capcana ei, o capcană temporală, ideologică și comportamentală. Urmările unei astfel de tranziții pot deveni de neînțeles, deci frustrante. Înregistrarea din căști explică rațional-științific ce este de fapt frustrarea, de unde provine și cum se manifestă. De cele mai multe ori, ea nu apare singură, ci însoțită de tristețe, dezamăgire, rușine, la diferite intensități. Aflăm că la frustrare, sistemul nervos parasimpatic (răspunzător de menținerea echilibrului organismului și de conservarea energiei) este sub-activat, astfel ritmul cardiac, tensiunea arterială și cea musculară sunt mărite.

Accident I ilustrează o cămașă elegantă, albă, brodată cu ață albastră, imitând o pată de cerneală de stilou. Un banal accident la birou, produce în noi o reacție (mai ales dacă vine ca cireașa de pe tort, după o zi proastă). Artiștii explorează tocmai această reacție, amintindu-ne că frustrarea nu este trăită doar emoțional, ci și corporal – motiv pentru care cămașa, menită să învelească trupul, creează puntea dintre acesta și minte. Corpul nostru nu reușește să facă diferența între amenințarea unui animal care ne atacă în sălbăticie și riscul de a ne face de rușine în public. „Așadar, indiferent de specificul pericolului perceput de minte, la corp ajunge doar mesajul general: amenințare” (puntea creată nefiind, deci, una foarte trainică).

Singurul exponat amplasat pe jos, nu pe un soclu, este și singurul fără un titlu propriu-zis: Fără titlu. Acesta este compus din ceea ce pare a fi nisip, așezat într-o formă circulară și tapetat cu urme de pași din ceară. Muncă interioară sisifică – oricât de mult ne agităm uneori, ne învârtim de fapt în cerc, fără rezolvare. „Frustrarea apare de obicei la perceperea unui obstacol sau a unei piedici în realizarea unei dorințe sau în îndeplinirea unui obiectiv. Deseori apare percepția neputinței și lipsei de control”, ne spune vocea din căști, ce ține locul conștiinței pe perioada vizitei. Ciclicitatea vieții face ca mereu să existe și emoții negative – așadar, nu putem controla ce ni se întâmplă, dar putem învăța să controlăm cum reacționăm la asta.

Într-unul din colțurile încăperii se află o înghețată supradimensionată și colorată, dar topită: Dezghețată. Pentru voce: „perceperea dificultății sau imposibilității de a face față”; pentru mine: frustrarea și panica realizării că zi de zi au loc evenimente ireversibile, ce ne pot modifica traiectoria vieții. În funcție de vârstă, bagajul cultural și emoțional sau circumstanțe, fiecare dintre noi ar putea interpreta înghețata topită într-un mod diferit; ceea ce rămâne universal valabil este faptul că „dorința de savurare a acelei înghețate este blocată”.

Reparații – o frumoasă vază din ceramică, albă cu model albastru, modificată în așa fel încât să pară supusă procedeului japonez străvechi kintsugi (tehnică prin care vasele sparte se lipesc la loc, cu aur). Vaza este înconjurată de cioburi mari ale unor foste farfurii – efecte ale frustrării. Această emoție (și oricare alta negativă) reprezintă însă și o „oportunitate de a explora și înțelege propriile reacții, valori și nevoi”. Emoțiile ne semnalează anumite mesaje, așa că, este impetuos necesar să fim mai analitici cu vedere la propriul trup și suflet. Înțeleg, privind exponatul, că decizia de a accede spre renaștere și reîntregire și de a mă „lipi” la loc, îmi aparține.

Foto: Miruna-Alexandra Grozav

Nevroză ușoară – o bormașină confecționată dintr-un material ce imită marmura, cu o pană albă-n vârf (o alegere cel puțin contra-intuitivă) – simbolul frustrării locuirii la bloc. Frustrare generează acțiuni (pe care le facem sau suntem tentați să le facem): „evitarea, agresivitatea și rezolvarea de probleme”.

38960 – un clasic și celebru dosar în miniatură. O oarecare situație birocratică la care intervine ante menționatul răspuns de „luptă sau fugă”, dar la care, în mod cert, nu putem alege „luptă” în sensul primordial al cuvântului. Așadar, ne rămâne să ne luăm dosarul și să plecăm.

Înaintând puțin prin camera frustrărilor, am ajuns în dreptul a patru cutii-cabine telefonice roșii, numite simbolic Exercițiu de sinceritate. Pe peretele de lângă, m-a așteptat un mesaj puternic, feminist și asumat – E ok să mă frustrez – sau, cum ar spune Diana Buluga și Ioana Ofelia: „Dintotdeauna, societatea a avut așteptări cu privire la modul în care femeile ar trebui să se comporte. Acestea au fost adesea încurajate să fie mai grijulii, mai agreabile, mai atente la ceea ce spun sau fac, acțiuni care, în timp, pot duce la suprimarea unor emoții precum frustrarea sau furia. Frica de reacții negative sau stresul de a nu fi etichetate ca fiind emotive sau dificile, riscându-și astfel relațiile profesionale sau personale, le fac să aibă rețineri în a-și exprima frustrarea în mod deschis…”. În interiorul fiecărei cabine se află o tabletă ce conține câte o înregistrare pe care o poți reda; o înregistrarea, o poveste, o mărturie vulnerabilă. O dată apăsat butonul play, pe ecran apar Teodora, Marina, Patricia și Liana, care pentru câteva minute, îți devin prietene. Diferența de vârstă dintre femei (18, 25, 41, 60) subliniază armonios trecerea necontenită a timpului și modul în care acesta prelucrează viziunea asupra lumii (interioare și exterioare). Acestea au fost rugate să răspundă la aceleași cinci întrebări: 1.Pentru mine, frustrarea înseamnă…; 2.Dacă ar fi o persoana, frustrarea ar fi…; 3.Am simțit frustrare atunci când…; 4.Când simt frustrare mă ajută…; 5.Celei care eram acum 10 ani i-aș spune… Îmi însușesc rolul de mesager și vă invit și pe voi să faceți acest exercițiu de sinceritate.

Un alt punct de oprire al Muzeului Frustrărilor a fost instalația dispusă cu cinci ecrane și două perechi de căști. Pe ecrane puteau fi observate fragmente mundane din viețile a cinci categorii de vecini (vecinul meșter; cuplul prea vesel, posesor de animale de companie; cuplul prea intens, posesor a cel puțin un copil vocal și cea mai rea categorie: studenții). Pe fundal, în căști, o voce blândă nara precum într-o teleenciclopedie condițiile conviețuirii în ecosistemul numit „junglă urbană”.

Spre final, într-o altă capsulă/cabină, parțial izolată fonic, fiecare trecător era îndemnat să se înregistreze răspunzând la o serie de întrebări (la fel de oneste ca cele prezentate în Exercițiu de sinceritate), menite să faciliteze eliberarea de frustrările recente acumulate.

Am părăsit Casa TIFF cu speranță, dar și cu un suvenir: o fotografie generată de AI-inteligența artificială (în urma descrierii modului în care arată frustrarea pentru mine), printată și lipită pe peretele camerei mele.

[1] Definiția DEX a cuvântului „nasture”; https://dexonline.ro/definitie/nasture