Jurnal de studentă la Teatru – ce am învățat într-un semestru de Teatrologie

La începutul toamnei, scriam despre provocările care vin la pachet cu admiterea la o Facultate de Teatru într-o perioadă complicată și incertă pentru societate, dar mai ales pentru artă. Am primit atunci mesaje de la tineri din mai multe colțuri ale țării. Aceștia îmi mărturiseau că și ei au fost puși față în față cu aceeași alegere dificilă, cu prejudecățile părinților și ale profesorilor, dar și cu propriile frici și nesiguranțe în legătură cu viitorul lor. În plus, mulți dintre ei recunoșteau că nu au auzit niciodată de specializarea despre care vorbisem în articolul meu – Teatrologia. Ei și oamenii din jurul lor asociau în mod invariabil Facultatea de Teatru cu Actoria, neauzind vorbindu-se prea des despre întreg spectrul de specializări din sfera teatrului. Tocmai de aceea, cred că astfel de dialoguri merită și trebuie purtate din ce în ce mai des. Nu trebuie să uităm că, pe lângă acest tip de conștientizare pe care îl catalizează, aceste discuții au potențialul de a coagula comunități de tineri uniți de aceleași pasiuni și aspirații.

Admiterea a trecut. Unii dintre noi suntem acum studenți la Teatru, iar alții au ales să studieze în domenii care par, în acest moment, mai sigure. La un semestru distanță de dialogurile purtate în toamnă, sunt convinsă că este mai important ca niciodată să vorbesc despre experiențele mele de studentă în cadrul secției de Teatrologie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București. Cred că, pentru a face alegeri cât mai bune, este esențial ca tinerii să aibă la dispoziție resurse de informare și acces la experiențe și perspective diverse ale unor persoane de vârsta lor.

Probabil ar trebui să încep prin a spune că grupa de Teatrologie este aproape mereu una destul de restrânsă, aspect extrem de important pentru modul în care se desfășoară cursurile și seminariile noastre. Acest lucru transformă radical modul în care noi, studenții, comunicăm cu profesorii noștri. O constantă a tuturor cursurilor este deschiderea spre dialog, spre dezbatere. Pentru mine, semestrul acesta a fost despre a-mi redescoperi curajul de a pune întrebări.

Încă din primii ani de școală, suntem învățați că în sala de clasă profesorul monologhează, iar elevul ascultă cuminte, fără a-l întrerupe și, cel mai important, fără a-i adresa niciun fel de întrebări. Fac parte din generația care, pentru fiecare curiozitate verbalizată în tipul orei, era pedepsită cu cinci minute la „colțul de rușine”. Deși genul acesta de disciplinare este invocat adesea ca fiind unul „necesar”, cred că el lasă urme adânci în modul în care gândim relația profesor-elev și în comportamentul nostru din următorii ani de școală. În școala generală și în liceu, materia este adesea predată în grabă, căci „examenele se apropie” întotdeauna amenințătoare, întotdeauna cu pași repezi. Curiozitatea noastră se atrofiază treptat, pierdem reflexul de a chestiona realitățile care ne sunt prezentate și, poate cel mai grav, asociem pusul întrebărilor cu lipsa de cunoaștere. Iar la aceste lucruri se adaugă și pasivitatea de necontestat pe care învățământul online o încurajează prin însăși natura sa.

Ei bine, în cazul meu, Teatrologia a devenit un spațiu sigur, în care sunt permanent încurajată să dau glas curiozităților și nelămuririlor mele. Împreună cu colegii mei, am descoperit moduri prin care să depășim pasivitatea cu care eram obișnuiți, să ne implicăm activ în dialogurile inițiate de profesoarele noastre și să ne argumentăm orice părere. Pe lângă materia propriu-zisă, predată la fiecare curs în parte, cred că semestrul acesta (privit în general ca o perioada de tranziție) m-a reînvățat cât de importante sunt întrebările și deschiderea spre dialog. Și, privind în ansamblu, curajul de a pune întrebări în sala de curs se traduce, în viața noastră de zi cu zi, în curajul de a chestiona și de a regândi aspecte ale lumii înconjurătoare. Ceea ce mi se pare a fi cu adevărat important este că informațiile teoretice pe care le primim sunt dublate întotdeauna de genul acesta de abilități esențiale și în afara băncilor facultății.

Încă din primul semestru, am avut ocazia să ne cunoaștem colegii de la celelalte specializări (Actorie, Regie, Coregrafie, Scenografie, Păpuși-marionete) și să lucrăm împreună. Întâlnirea cu unii dintre aceștia m-a făcut să realizez că, privită din exterior, secția noastră pare învăluită într-o aură de mister. Țin minte că atunci când ne prezentam, auzind cuvântul „Teatrologie”, cineva m-a întrebat confuz – „Teologie?”. Am râs împreună pe moment de asocierea puțin spus bizară pe care a făcut-o, dar apoi mi-am dat seama că mulți dintre cei care îmi sunt colegi de an nu prea știu, de fapt, ce presupun jurnalismul teatral sau management-ul cultural – obiectele noastre de studiu. Numai făcând efortul de a ne cunoaște unii pe ceilalți și de a vorbi despre ceea ce presupune munca noastră putem face ca acest gen de confuzii să dispară și să nu se traducă, mai târziu, în raporturi de muncă greșit înțelese. Căci, peste câțiva ani, vom ajunge inevitabil să lucrăm în aceeași breaslă, devenind practic indispensabili unii pentru ceilalți.