Casting Toolkit. Fuga spre o rețetă de succes

Self tape-ul ca modalitate a actorului de a se face cunoscut
noiembrie 1, 2024

La invitația regizorului Eugen Jebeleanu, în februarie 2024, am avut ocazia să-i întâlnesc pe studenții de la UNATC (master actorie, an doi). Întâlnirea a rămas ca una dintre amintirile cele mai plăcute avute la UNATC, unde am experiență  constantă de spectator la examene și spectacole, mai degrabă decât formator. Premisa discutată cu lectorul a fost clară: să observ dinainte prezentările lor video (about me videos) și să le ofer în cadrul prezenței mele la curs o structură coerentă pentru a le îmbunătăți.

Chiar dacă pe unii dintre ei îi știam deja din diverse proiecte în care i-am implicat în procesul de casting, experiența de a vedea peste 20 de prezentări video într-un timp scurt mi-a oferit peisajul generației lor, ocazie cu care am luat contact și cu așteptările, concepțiile și ritmul lor de lucru.

Cum prezentările video sunt produse în general de actori și actrițe prin mijloace proprii, acestea au scopul de a oferi o perspectivă introductivă asupra portofoliului artistic, studii și interese. Cu toate că această scurtă definiție poate părea o prezentare generală, sunt încredințată că o prezentare video consistentă și interesantă, în urma căreia reții artistul sau artista, ar trebui să aibă o parte specifică, care să îl/o diferențieze, devenind astfel memorabilă pentru persoana care ajunge să o vizioneze: director de casting, regizor, producător, etc.

Întâlnirea cu studenții și studentele s-a concentrat pe desfacerea și structurarea acestui produs media, încercând, pe parcursul unei ore și jumătate să atingem și să clarificăm aspecte ce țin de nivelul tehnic (încadratură, lumină, fundal), durată și variațiile care pot apărea aici, dar și soluții specifice legate de conținut. Strâns legată de conținut este și definirea scopului acestei prezentări video, dar și a destinatarului (cel care ajunge să o vizioneze).

Ceea ce urmăresc în mod constant în aceste întâlniri de lucru este mai degrabă să găsim o linie directorială comună a acestor produse media care să ajute și actorul sau actrița să se simtă mai interesat/ă și mai confortabil/ă să le realizeze, vorbind însă și despre așteptările celor care le privesc. Ce anume doresc aceștia să afle despre ei? Mai degrabă decât o rețetă de succes, adică un model de prezentare video care să îi standardizeze, nevoie ivită și din epoca tips and tricks și a rețetelor de tot felul prezente pe internet, am lucrat pentru definirea unei nevoi de a realiza o prezentare video a fiecărui/ei artist/e, aceasta devenind specifică și personală, mai ales că este vorba despre persoane creative, unice etc.

Așadar, le-am oferit premisele pentru producerea unor prezentări video care să îi reprezinte pe ei sau ele așa cum sunt, cu ceea ce îi interesează în această meserie vocațională. Ceea ce nu a fost suficient în întâlnire a fost chiar durata acesteia, căci am fi avut nevoie de cel puțin trei ore de feedback pentru fiecare prezentare video în parte, însă am apreciat foarte mult dialogul.

Ca privitor profesionist de prezentări video voi reține mereu particularul, mai degrabă decât generalul, cu direcționarea discursului către povești specifice, mai degrabă decât înspre înșiruirea unor abilități, care se pot regăsi prin accesarea unui CV sau a unei biografii a persoanei respective. Prezentarea video este un produs media realizat în mod independent de actor sau actriță și asta ar trebui să ofere o libertate mare în a răspunde la întrebările:

– Cine va ajunge să vadă această prezentare?
– Ce să arăt din ceea ce mi s-a întâmplat sau știu eu să fac?
– Cum vreau să fiu perceput/ă?

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide